Categorie: 
Revista Bilanţ nr.2 din noiembrie 2004
Omul de afaceri aflat pe primul loc in topul celor mai bogati romani, cu o avere evaluata la peste 800 miloane de dolari, s-a nascut la 20 iunie 1917, in Lugoj. Paraseste Romania in 1940 si se stabileste la Milano-Italia. Este licentiat in Drept si Stiinte Economice si Politice.In 1948 infiinteaza, la Milano-Italia, firma ButanGas S.p.A care se ocupa cu imbutelierea si distribuirea gazului petrolier lichefiat (GPL) si care are filiale importante in 10 tari.
In 1949 infiinteaza, la Roma, asociatia Miscarea Romana pentru Unitatea Europei. Conduce aceasta asociatie si lanseaza revista “Buletinul European” ca organ de presa al miscarii.
In 1966 devine presedinte al Federatiei Internationale de Marketing. In 1967 infiinteaza, la Roma, Fundatia Europeana “Dragan”. Din 1973 este membru al Camerei de Comert italo-romane, iar in 1978 infiinteaza Camera de Comera romano-italiana. In 1983, la Viena, este numit membru in comitetul de conducere al Asociatiei Culturale Internationale a Etniei Romane.
In 1990 infiinteaza la Bucuresti “Dragan European Business School”. In 1992, la Lugoj, infiinteaza “Universitatea Europeana Dragan”, o investitie de 2 milioane de dolari.
Dupa 1990 investeste in Romania peste 40 milioane dolari. Dincolo de afacerea cu GPL, investitiile sale s-au concretizat in invatamant, mass-media si tipografii. A infiintat reviste si ziare precum « Natiunea », “Renasterea Banateana”, “Redesteptarea”, postul TV “Europa Nova”, postul de radio “RadioNova FM” din Lugoj, tipografia FED PRINT si editurile “Dragoprint” si “Europa Nova” etc. S-a recasatorit, dupa 1990, cu fiica generalului Stefan Gusa, Veronica Gusa de Dragan, cu care are trei copii.
A inceput afacerile cu o masina de scris
Iosif Constantin Dragan a plecat din tara in primavara lui 1940, « pentru perfectionarea studiilor juridico-economice », pe baza unei burse oferite de guvernul italian. « Am plecat cu trenul… si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferita de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Cultura » – avea sa declare el intr-un interviu publicat anul trecut in « Jurnalul National ». Licentiat al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, I.C. Dragan avea sa obtina astfel inca o licenta in Drept, la Universitatea « La Sapienza » din Roma, precum si o licenta in Stiinte Economice si Politice. Stabilit la Milano, I.C Dragan a refuzat sa se mai intoarca in tara si s-a lansat in afaceri.
Prima afacere a lui Iosif Constantin Dragan a fost intermedierea unei tranzactii cu negru de fum. Dupa sustinerea unei teze de doctorat la Universitatea de Drept din Roma, dar in lipsa unei sustineri financiare, I.C. Dragan s-a vazut nevoit sa-si gaseasca singur mijloace de subzistenta. Pe langa traducerea in limba romana a unor lucrari de specialitate, cum ar fi traducerile din Giorgio del Vecchio (mai tarziu, acesta a fost numit presedinte onorific al ButanGas), el s-a orientat spre comert. In 1941, la 24 de ani, tanarul Dragan a reusit sa intermedieze cateva contracte intre parteneri din Romania si Italia in conditiile in care nu avea la dispozitie decat o masina de scris. Desi la acea data, pentru a face o impresie buna, voia sa treaca el insusi drept comerciant, in realitate nu avea nici macar un sediu pe care sa-l indice pentru eventuala primire a corespondentei. Antetul primelor scrisori „de afaceri“ era „Dotto Giuseppe C. Dragan, Via Battaglioni Universitari 1, Roma”, iar adresa mentionata nu era altceva decat adresa caminului studentesc din Roma unde, la camera 37 de la etajul doi, se afla averea tanarului intreprinzator roman: masina de scris si cateva coli cu antetul amintit. In aceste conditii, a reusit sa intermedieze cumpararea de catre un italian a unei cantitati de negru de fum de la un roman. A castigat atunci 3.000 de lire italiene, bani cu care si-a achitat datoriile la Casa dello studente si si-a cumparat un „impermeabil“. Dupa „negru de fum“ a urmat o afacere cu „o partida de vaselina (un vagon)“, deci un nou comision. Ulterior, a intrat in relatii cu persoane din conducerea societatii romano-italiene A.P.I.R. (firma constituita prin asocierea dintre filiala din Italia a societatii romanesti „Creditul Minier“ si grupul „Fiat“), ceea ce a insemnat o rampa de lansare in afacerile ce aveau sa urmeze.
Caderea lui Mussolini – prima afacere profitabila a lui Dragan
« Initial a infiintat o banca, apoi a devenit asociat la societatea petroliera Dacia , care i-a adus castiguri frumoase », afirma Mihai Pelin in lucrarea « Opisul emigratiei politice ». Astfel, debutul real in afaceri al lui Iosif Constantin Dragan a fost favorizat insa de inlaturarea de la putere a lui Mussolini, eveniment care a dus la blocarea tuturor legaturilor economice dintre Italia si Romania, deci si la blocarea activitatii tuturor firmelor mixte romano-italiene. Momentul, spune Mihai Pelin, a fost foarte bine exploatat de catre I.C. Dragan. Astfel, impreuna cu atasatul comercial la Legatia romana din Roma, Mihai Carciog (unchiul fostului presedinte al societatii comerciale « Expres », trustul de presa care editeaza cotidianul « Evenimentul Zilei »), au preluat activele unor societati mixte romano-italiene aflate in impas datorita blocadei, firme care aveau conturi in bancile italiene si au inceput, cu acestea, propriile afaceri. Actiunea de preluare si utilizare a activelor amintite s-a produs cu acordul reprezentantilor societatilor respective care, astfel, isi puteau continua activitatile aflate in derulare. Spre sfarsitul anilor ’40, cand s-au reluat legaturile diplomatice ale Romaniei cu Italia, cei doi oameni de afaceri au restituit statului roman sumele pe care le luasera – provizoriu – din conturile firmelor mixte. Ulterior, Dragan s-a despartit de Mihai Carciog, fiecare dezvoltand propriile afaceri.
Mihai Carciog si epavele grecesti
La putin timp dupa debutul afacerilor incepute cu Dragan, fostul atasat comercial de la Roma, Mihai Carciog, a revenit in Romania pentru a-si lua familia dar nu i s-a mai permis sa paraseasca tara. A fost insa sprijinit de cineva din cadrul Legatiei Italiei de la Bucuresti, care i-a eliberat un pasaport fals, el reusind sa paraseasca tara odata cu alti italieni care se intorceau dupa razboi in Italia. Dupa 1945, Mihai Carciog a cumparat de la statul grec toate epavele navelor scufundate in apele teritoriale grecesti. O parte dintre acestea au fost readuse pe linia de plutire si folosite ulterior in scopuri comerciale, restul epavelor fiind dezmembrate si vandute ca fier vechi. Carciog fusese interesat indeosebi de epavele navelor militare, cuprul si alama recuperate de pe acestea fiind valorificate extrem de profitabil in contextul in care piata europeana se confrunta cu o mare criza de cupru si alama, criza generata de inundarea de catre nemti, inainte de retragerea din Iugoslavia, a minelor de la Bor – locul in care se aflau cele mai importante zacaminte cu minereu de cupru din Europa.
Dragania si butelia de aragaz
Ideea care avea sa-i aduca celebritatea lui Dragan a plecat de la banala – astazi – butelie de aragaz. Inainte de al doilea razboi mondial, butelia de aragaz era patent romanesc detinut exclusiv de firma romaneasca “Aragaz”. Cel care a « popularizat » in Italia aceasta alternativa la combustibilul traditional a fost Iosif Constantin Dragan. In conditiile specifice ale Italiei, datorate cantitatilor insuficiente de lemn sau carbune pentru nevoile casnice si industriale, introducerea gazului petrolier lichefiat (GPL) pe scara larga, pornind de la banala butelie de aragaz, avea sa se dovedeasca a fi o afacere de succes. In 1948 Iosif Constantin Dragan a infiintat la Milano « ButanGas » S.p.A, o societate care avea sa se extinda rapid atat in intreaga Italie cat si in alte peste zece state importante din Europa sau Orientul Mijlociu. In anii care au urmat, societatea lui I.C. Dragan a devenit unul dintre liderii europeni in domeniul distributiei de gaz petrolier lichefiat pentru uz casnic si industrial. Investitiile facute in state precum Italia sau Grecia i-au adus omului de afaceri de origine romana atat profit cat si recunoastere. Daca in Italia, Iosif Constantin Dragan a fost decorat cu cel mai inalt ordin civil, acela de Cavaler al Republicii Italia, in Grecia o localitate a primit numele Dragania. « In Grecia exista o localitate langa Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru ca aici am creat prima zona industriala din Grecia », a spus omul de afaceri.
Multi ani mai tarziu, in 2000, un cartier din Lugoj a primit numele lui Iosif Constantin Dragan dupa ce acesta i-a sprijinit pe locuitorii acelei comunitati sa-si achite toate datoriile pe care le aveau catre regiile locale.
Afacerea “Conopida”
Printre afacerile de inceput, abordate de Iosif Constantin Dragan, s-au aflat si cele de comert cu diverse produse cum ar fi maturi, legume sau tesaturi. « Am importat si exportat tesaturi si fibre din Italia în Romania pentru panzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gandit afaceri cu banalele, dar utilele maturi. Am facut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia facand comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare… » – a declarat Dragan.
O afacere nereusita din acele vremuri si-a pus pentru totdeauna amprenta pe “viitorul” gastronomic al omului de afaceri. Astfel, spune un apropiat al acestuia, Iosif Constantin Dragan nu suporta conopida. Cum o vede se schimba la fata. « Alergia » a fost contactata in urma cu cateva decenii dupa ce intreaga cantitate de conopida, aflata in vagoanele unui tren ce o transporta in Elvetia, s-a stricat ca urmare a retinerii trenului la granita italo-elvetiana (Bellinzona) din cauza unor formalitati vamale. Caderea afacerii, garnisita cu mirosul cumplit de conopida stricata au fost doua elemente de baza care l-au traumatizat pentru tot restul vietii pe omul de afaceri. Dealtfel, intimplarea a fost consemnata chiar si in volumul de memorii al mamei sale, « Radacini », lucrare aparuta in 1981 la editura Nagard. Iata cum a descris Cornelia Murariu Dragan, mama lui I.C. Dragan, aceasta trauma a fiului sau :
“(…) Si-atuncea, Constantin o inceput sa lucreze cu comertul, mai ales cu Elvetia. Vin acasa:
– Mama, am sa duc mancare in Elvetia, zarzavaturi. Acuma am o suta de vagoane de conopida din Italia, pentru export.
Era unul Volponi, un functionar. Il trimite inainte de Craciun. Ii cam placea sa beie. O stat acolo. Aud la telefon :
– Sa dai atata, atata, maturi, conopida. I-am zis :
– De ce sa dai atatea vagoane de conopida, nu vezi ca e frig? Mai trimite si
altele.
Si atunci am avut o presimtire. Duce el cateva vagoane, si atunci Elvetia spune:
– Deajuns, nu ne mai trebuie, prea multi au trimis si sta si ingheata.
Atata ura o prins de-atunci Constantin pe conopida, ca nici nu mai voia s-o manance. Cumparam conopida s-o dau la masa si el zicea sa lepad conopida, sa n-o mai vada la masa. O tineam intr-un balcon, dar el :
– Leapad-o, Mama!
Am mancat-o eu cu servitoarea, cu bucatareasa.” (Cornelia Murariu Dragan, “Radacini”, pag. 121, Editura Nagard, Roma, 1981)
IC Dragan, Legiunea si Securitatea
Dupa ce s-a stabilit in Italia, Iosif Constantin Dragan n-a mai revenit in tara vreme de 18 ani. Intre timp, in jurul lui s-a tesut legenda trecutului legionar bazata pe trei fapte petrecute in acei ani. Prima dintre acestea dateaza din 29 noiembrie 1940 cand tanarul Dragan a publicat, in revista fascista « Conquiste d’Impero », un articol despre Corneliu Zelea Codreanu. Articolul respectiv a reprezentat si inca reprezinta un argument pentru multi dintre cei care l-au considerat si inca il mai considera pe Iosif Constantin Dragan drept fost legionar. Un al doilea fapt l-a constituit gazduirea la Milano, in vila sa de pe Via Larga nr.9-11, a fostului prefect legionar al judetului Caras, Octavian Rosu. Motivul adevarat al gazduirii lui Rosu a fost insa relatia de prietenie existenta intre fostul prefect si parintii din tara a lui Dragan. Cel de-al treilea fapt, care l-a stigmatizat in acea perioada, a fost finantarea apararii lui Oliviu Beldeanu, cel care impreuna cu alti patru emigranti romani au atacat si ocupat in 1955 Legatia romana din Berna-Elvetia. Acesta a fost si motivul pentru care Iosif Constantin Dragan a fost trecut pe lista neagra a Directiei de Informatii Externe (DIE) din cadrul fostei Securitati cu mentiunea « In caz de identificare, sa fie retinut », invocandu-se refuzul acestuia de a se mai intoarce in tara. Dealtfel, se pare ca membrii grupului Beldeanu nu fusesera legionari insa, conform lui Mihai Pelin, acuzatorii publici de la « Scanteia » in frunte cu Silviu Brucan i-au numit astfel pe atacatorii de la Berna. Asa zisul trecut legionar al lui Dragan are insa o palida sustinere cata vreme, pe de o parte, numele lui n-a figurat niciodata pe vreo lista a membrilor acelei miscari iar, pe de alta parte, insisi legionarii din Spania l-au numit pe Dragan « gazarul rosu », in revista « Carpatii » de la Madrid, dupa ce acesta a refuzat sa-i sprijine. Zvonurile lansate insa de diversi emigranti frustrati din diaspora romana au continuat pe aceeasi tema, afirmandu-se chiar ca Dragan fugise in Italia cu…tezaurul miscarii legionare.
Dragan si Ceausescu
Dupa 1968, Iosif Constantin Dragan a revenit periodic in Romania si s-a intilnit chiar, in citeva randuri, cu Nicolae Ceausescu. Acesta a fost un alt motiv pentru care omul de afaceri a fost acuzat ca ar fi fost in relatii apropiate cu Nicolae Ceausescu si ar fi sprijinit, din afara tarii, regimul comunist de la Bucuresti. Afirmatiile au constituit insa obiectul citorva procese de rasunet in care ziaristii italieni si-au prins urechile, ei preluind diversele zvonuri sau constructii ipotetice care au tot circulat de-a lungul anilor. Cert este ca Iosif Constantin Dragan a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i fi recunoscute in Romania contributiile intelectuale, teoriile si convingerile publicate de-a lungul vremii la propriile edituri.
Iosif C. Dragan si Nicolae Ceausescu
Mihai Pelin, care a citit toate stenogramele discutiilor dintre Dragan si Ceausescu gasite in arhivele fostei Securitati, sustine ca « e o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti ». Intr-un interviu publicat in revista « Lumea », fostul sef al DIE Nicolae Plesita afirma chiar ca Elena Ceausescu s-a aratat chiar intrigata de intilnirile dintre cei doi, semn ca Dragan nu era atat de apropiat pe cat s-a afirmat : « Primirea la seful statului este o chestiune diplomatica. Asa a ajuns si Iosif Constantin Dragan la Ceausescu. El avea niste posibilitati in Italia, venea prin tara. A facut promisiuni si Ceausescu l-a primit de cateva ori. Dragan a avut contributia lui la dezvoltarea marketingului nostru, dar pe Ceausescu nu l-a multumit si s-a suparat. Leana a facut scandal din invidie. Nu apucase inca sa-i bage tehnica si nu stia ce face Dragan la Ceausescu. Nae Nastase, seful de cabinet, a incurcat-o. Venea Leana, isi sugea maseaua si incerca sa intre. „Seful e ocupat… nu se poate“. Leana l-a dat afara pe Nae. Ea voia sa intre la seful statului ca la bucatarie. „Cine-i asta, ma?“ S-au gasit codosi ca Bobu care sa spuna ca Dragan ii rapeste timpul lui Ceausescu. Atat i-a trebuit Leanei. Pe Doicaru il porecleau „Dovleac“. „Da? Dovleac l-a adus? Ei, las’ ca-i arat eu lui!“ Asa l-a blocat Leana pe Dragan si la fel l-a matrasit si pe Gelli ». (Nicolae Plesita, « Politica si servicii secrete », Lumea nr4/2000).
foto: destinationspoint.com
Mihai Pelin (scriitor, istoric, ziarist – vezi foto) a tinut neaparat sa faca o scurta declaratie cu privire la acest material. Din motive de spatiu, textul trimis de acesta nu a mai fost dat publicitatii in revista Bilant. Il reproduc mai jos.
« Am lucrat aproape sase ani incheiati la fundatia lui Iosif Constantin Dragan, la Venetia si la Milano. Avea si el niste fixuri , legate de importanta tracilor in istorie, chestiune cu care nu aveam nici o relatie. Insa nu mi-a impus niciodata ce sa fac, cum sa fac si spre ce finalitate sa bat.(…) Daca stiai cum sa-l abordezi era un om de o generozitate deosebita. Cred ca multe din aiurelile care i s-au asezat in spinare au fost inventate de romanii din emigratie. Iosif Constantin Dragan era un om extrem de bogat si multi emigranti romani l-au cautat cu lacrimi in ochi si cu palaria in mana , contand pe o sinecura. Iar cand plecau de la el constatau ca nu au in palarie nimic. De unde resentimente si vorbe in dunga aruncate in vant. Lui putin ii pasa. Am avut ocazia sa intalnesc un emigrant cunoscut de la Munchen, care poposise cateva saptamani la sediul fundatiei din Milano si care incerca sa ma persuadeze ca Dragan era un personaj deosebit de suspect. Emigrantul fusese rugat sa urce niste cutii de carton de la un etaj la altul din sediul din Via Larga si dintr-o cutie i-ar fi cazut un pistol. Era convins ca Dragan cumpara armament pentru Ceausescu, dirijandu-l clandestin catre Bucuresti, ca si cum Ceausescu nu ar fi dispus de destule fabrici de armament, la Plopeni, la Marsa, sau la Cugir. Asemenea idiotenii au avut circulatie intr-o epoca revoluta, fara ca cineva sa le pipaie logica.
Intre altele, am citit toate stenogramele discutiilor dintre Iosif Constantin Dragan si Nicolae Ceausescu. E o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti. Nu se intalneste in stenogramele respective nimic din ceea ce i s-a imputat magnatului de la Milano in presa de dupa decembrie 1989. neted vorbind, Dragan ar fi vrut sa construiasca o conducta de petrol de la coastele Greciei pana in sudul Olteniei, traversand teritoriul Bulgariei, astfel incat petrolierele de mare tonaj care alimentau cu titei rafinariile romanesti sa nu mai traverseze Dardanelele si Bosforul. Dar s-a lovit mereu de obtuzitatea lui Ceausescu. Apoi ar fi vrut sa i se publice si unele lucrari in edituri romanesti, ceea ce l-ar fi legitimat ca intelectual autentic, pentru ca volumele aparute in editura proprie nu prea erau luate in consideratie de italienni. Si ce e rau in asta ? N-au aparut atatea rebuturi in editurile romanesti, si inainte, si dupa decembrie 1989?
Despre ceea ce a scris si a publicat Iosif Constantin Dragan fiecare crede ce vrea. Si eu cred ce vreau si poate nu cred ceva ce ar putea sa se confunde cu o admiratie. Dar asta nu-mi ingaduie sa vorbesc ireverentios despre un om care mi-a facut numai bine. M-a ajutat sa vad tari straine, mi-a dat posibilitatea sa stiu ce inseamna sa traiesti in Occident pe banii tai, castigati cinstit, si a fost totdeauna atent si politicos cu mine. De ce ar trebui neaparat sa-l injur ? »
Dan Badea
Text aparut, partial cenzurat, in Revista BILANŢ nr 2, noiembrie 2004