Deși a declarat, pe 7 august, că renunță la minirecensământul pentru actualizarea retroactivă a listelor electorale permanente, Victor-Viorel Ponta și miniștrii din subordine au declanșat a doua zi un maxi-recensământ, dând ordine la toate prefecturile, consiliile județene și primăriile din țară să identifice inclusiv persoanele al căror act de identitate a expirat și nu a fost reînnoit, în vederea scoaterii acestora de pe listele electorale permanente.
Schimbarea de atitudine a lui Ponta a avut loc imediat după ce Crin Antonescu a criticat în mod dur guvernul acuzându-l de „timiditate, confuzie, ezitare“ iritat pentru că premierul anunțase că va renunța la mini-recensământ. „Vă rog, domnilor miniştri, să procedaţi strict în conformitate cu solicitările Curţii Constituţionale – declarase Victor Ponta. ”E foarte clar că ideea iniţială a unui mini-recensământ nu poate funcţiona, pentru că înţeleg că boicotul se continuă şi în acest caz şi atunci am avea tot rezultate false, din moment ce li se trânteşte uşa în nas oamenilor” – a mai spus premierul. Câteva ore mai încolo, printr-o ieșire extrem de nervoasă, președintele interimar Antonescu, simțindu-și amenințat scaunul pe care l-a ocupat prin forțarea abuzivă a legii, a declarat: „E nevoie ca instituţiile să nu se lase intimidate, şi aici mă refer în primul rând la Guvern, care a dat senzaţia – trebuie să o spun – unor anumite timidităţi şi anumitor ezitări (…) Guvernul trebuie să ia toate măsurile pentru ca propriile sale instituţii să nu se lase intimidate şi pentru ca toţi cetăţenii acestei ţări să fie apăraţi în faţa ameninţărilor şi intimidărilor la care Traian Băsescu, situat practic în afara legii şi în afara răspunderii ca oficialitate, recurge. Asta cred că trebuie să facă Guvernul”.
Astăzi aflăm cu stupoare că, în aceeași zi, nucleul dur al guvernului Ponta, format din Mircea Dușa (Interne), Radu Stroe (Administrație) și Ion Moraru (Secretar General al Guvernului) – ca inițiatori și Titus Corlățean (Externe), Mariana Câmpeanu (Muncă și Protecție Socială), Victor Ponta (Justiție) – ca avizatori a emis, cu aprobarea pre¬mierului Victor Ponta, un memorandum cu privire la măsurile necesare pentru actualizare listelor electorale, așa cum se prevăzuse, în mod greșit, în adresa trimisă guvernului de CCR pe 3 august, eroare îndreptată ulterior, pe 6 august, printr-o nouă adresă a CCR. „Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflat pe listele electorale permanente de către autori¬tăţile publice, Curtea Constitu¬ţională a solicitat Guvernului României ca până la 31 august 2012 să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfăşurat refendumul din 29 iulie 2012“, preciza CC luni, 6 august, într-un comunicat de presă. Așadar, CCR nu ceruse actualizarea listelor electorale, ci listele actualizate pe baza cărora se desfășlurase referendumul. Cu toate acestea, Victor Ponta, împreună cu ministrii amintiți au elaborat și aprobat un document prin care declanșează un recensământ la nivelul întregii țări pentru actualizarea listelor electorale dispunând scoaterea de pe aceste liste a mai multor categorii de cetățeni, în contradicție flagrantă cu hotărârea Curții Constitu¬ționale din 2 august. Memorandumul aprobat de Victor Ponta și datat 7 august 2012, are ca temă „măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie și transmiterea către Curtea Constituțională a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru a se putea stabili dacă referendumul național pentru demiterea Președintelui României, din data de 29 iulie 2012, este valabil în conformitate cu dispozițiile alin.2 din Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului“. Pentru aceasta, echipa lui Ponta a stabilit scoaterea de pe listele electorale a nu mai puțin de nouă categorii de cetățeni în scopul micșorării cvorumului necesar validării referendumului. Misiunea lui Ponta, ce vine în contradicție cu hotărârea Curții Constituționale, este o încercare disperată de a continua planul inițial al USL, aplicat deja prin falsificarea adresei trimisă de Curte către Guvern, iar apoi a anunțului trimis la Monitorul Oficial, documente aflate în atenția procurorilor de la Parchetul General. Iată lista celor despre care se cer date actualizate, în vederea scoaterii lor din liste: „persoanele decedate; persoanele care și-au pierdut dreptul de a vota; persoanele care au obținut statutul de cetățean român cu domiciliul în străinătate; persoanele care au pierdut cetățenia română persoanele al căror act de identitate a expirat și nu a fost reînnoit; persoanele care și-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localității rezidenței anterioare; persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafața locuibilă și numărul de camere ale imobilului; persoanele care și-au schimbat numele prin căsătorie, divorț, pe cale admi¬nistrativă și persoanele cu reședința / domiciliul în străinătate“.
Așadar, se poate observa că mini-recensămâtul devine, acum, un maxi-recensământ, numărul categoriilor de persoane care trebuie excluse de pe liste crescând aberant de mult. Sigur, actualizarea listelor făcută acum, după referendum, este ea însăși aberantă dar din analizarea ei se poate observa disperarea din tabăra USL. Ei vor să lipsească de drepturile electorale nu numai persoanele decedate și pe cele cu domiciliul/reședința în străinătate (contrar hotărârii CCR), ci și persoanele al căror act de identitate a expirat, cele care și-au schimbat domiciliul și figurează totuși pe vechile liste electorale, dar și persoanele care… locuiesc la un domiciliu în care depășesc numărul de camere al imobilului. Pare incredibil, dar daca undeva sunt 7 persoane în 3 camere, 4 dintre ele sunt excluse de pe listă în cazul în care guvernul decide că unei persoane în corespunde, în mod biunivoc, o cameră.
Aberația guvernului Ponta este uriașă
Dacă documentul ar avea valoare juridică am avea de-a face cu o încălcare care extrem de gravă a drepturilor constituționale ale electorilor. Memo¬randumul trimis în teritoriu este însă un document care nu are valoare juridică, iar cei care îl primesc trebuie să fie atenți să nu emită pe baza lui acte cu valoare juridică deoarece, altfel, vor răspunde penal în mod individual. Nu va fi vorba de răspunderea guvernului, ci a celor care au emis actele, adică primarii, prefecții, președinții consiliilor județene etc. Pe baza memorandumul emis pe 7 august, care, cum am menționat, nu are valoare juridică, Guvernul a emis, pe 8 august, sub semnătură cozii de topor Radu Stroe, numit exact pentru această misiune, adrese către prefecți prin care li s-a cerut să facă verificări „cu privire la corecti¬tudinea întocmirii listelor electorale permanente, în vederea identificării cazurilor de neoperare a înregistrărilor potrivit notificărilor obligatorii impuse de apolicarea prevederilor legii pentru“ cele nouă categorii de persoane indezirabile prezentate mai sus. Guvernul solicită, astfel, tabele nominale „pentru fiecare din cele 9 cazuri mai sus menționate“, trimițând chiar, în teritoriu, inclusiv modelul tabelelor solicitate. La fel, cere Radu Stroe, trebuie întocmite tabele atât la nivelul fiecărei localități (municipiu, oraș comună), nu oricum, ci în Excel, cît și la nivel județean. „Tabelele vor fi semnate la nivelul localităților de către primar, secretarul unității administrativ-teritoriale, șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor (…) iar la nivel județean de către prefect, președintele consiliului județean, șeful serviciului public comunitar județean/al municipiului București de evidență a persoanelor“ – ordonă Radu Stroe. Cei menționați aici sunt exact cei care, în cazul în care vor executa ordinul lui Stroe, vor răspunde penal pentru asta, deoarece cum am arătat Memorandumul pe baza căruia se bazează ordinul lui Stroe nu are valoare juridică. Transmi¬terea acestor date, spune Stroe, trebuie făcută până pe 24 august 2012, urmînd ca datele centralizate la nivel județean să fie transmise până pe 27 august. Cel desemnat să primească datele este un anume Aurel Ciudin, director general adjunct al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului.
Deși în conferința de presă din 3 august, Ponta asigurase că va da cadrul legal pentru actualizarea retroactivă a listelor electorale, el n-a mai avut apoi curajul s-o facă. „Important este că în baza a ceea ce discutăm astăzi şi în baza a ceea ce stabiliţi şi ne transmiteţi înapoi, în următoarele două zile, luni sau, cel târziu, marţi, vom avea o şedinţă de Guvern pentru a adopta hotărârile de Guvern necesare ca să aveţi tot sprijinul şi suportul, inclusiv legal, pentru această operaţiune de verificare a listelor electorale“ – spunea Ponta. El și-a dat seama însă că dacă va emite o HG în acest sens ea va fi ilegală, iar el va fi pasibil de pușcărie. Prin urmare a ales, ca și în cazul celebrei „declarații“ a parlamentului făcută pentru aprobarea plecării lui la Consiliul European, o cale identică. În aceste condiții a emis un act, numit Memorandum, care, cum am arătat deja, nu are valoare juridică dar care poate genera, din teritoriu, acte cu valoare juridică.
Maxi-referendumul lui Ponta, dincolo de costurile bugetare presupuse de mobilizarea fără precedent a membrilor administrației publice locale, este un abuz care se înscrie perfect în lista celor ale actualului guvern născut din trădare și hrănit cu disperarea unor indivizi de cea mai joasă calitate intelectuală și morală.
Dan Badea