Categorie: 
…În dimineața de 10 decembrie 1987 am primit un mesaj, printr-o rudă apropiată care mă sfătuia să fac exact cum mi se cere din partea conducerii de partid a Universității, deși nu eram membru PCR. Concret, urma să fiu chemat de cineva dîn partea secretarului de partid al Facultății de Matematică și pus să dau o declarație scrisă despre asumarea scrisoarii difuzate în seara de 6 decembrie la Europa Liberă sub semnătura mea.
Fotografia mea, multiplicată de 11 ori, pentru a fi trimisă la Direcția a V-a, Serviciul ”Trasee”, USLA și UM 0672 (Filaj)
Tot ce trebuia să fac, pentru a nu atrage responsabilitatea conducerii Universității și exmatriculat, era să nu recunosc faptul că eu sunt autorul scrisorii și să spun că nu știu cine și cum a trimis-o la Europa Liberă. În rest, la Securitate, mă privea ce declar. Totul era ca Partidul din Universitate să nu fie atras de mine în iureșul a ceea ce se presupunea că avea să urmeze.
Prof. univ. Elena Liliana Popescu, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București
Prof. univ. dr. Monica DUMITRESCU, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea București
Am spus că la Partid dau orice declarație mi se cere, chiar și că sunt extraterestru, pentru că mesajul care trebuia transmis românilor – că trebuie să se solidarizeze pentru a dărâma un regim dictatorial – a fost deja transmis și restul nu mai contează. Am fost chemat apoi într-una din sălile de seminar ale Facultății unde mă aștepta, spre stupoarea mea, lectorul de informatică Liliana Popescu, unul dintre puținii profesori pe care-i respectam și admiram în mod deosebit pentru inteligența dar și bunătatea pe care o emana din priviri…
Cea care mi-a luat declarația se numea Monica DUMITRESCU. M-a întrebat dacă am primit un mesaj și dacă sunt dispus să dau o declarație scurtă. ”Contează doar pentru noi, pentru Universitate, dar și pentru dvs.” – a zis ea. I-am dat declarația, fără să comentez, deși a înțeles, după zâmbetul încurcat de pe fața mea, că mint. ”E foarte înțelept așa!” mi-a mai zis ea. De față a fost și Liliana Popescu (despre care nu știu dacă era secretar de partid, sau doar un emisar al secretarului de partid din Universitate). Zeci de ani mai târziu aveam să aflu că, prin 1958, soțul Lilianei Popescu, marele matematician Nicolae Popescu (decedat în 2010) fusese exmatriculat, după trei ani de studii la Facultatea de Matematică din Iași pentru, culmea!,, ,,atitudine ostilă împotriva regimului” (!) doar pentru că, răspunzând întrebărilor puse în cadrul un interviu, a afirmat, citând dintr-o carte a unui savant rus, că „şi realizările oamenilor de ştiinţă americani erau demne de luat în considerare”, dar și că societatea trebuie să aibă grijă de oameni de știință bătrâni și bolnavi cum era, atunci, matematicianul român Octav Mayer. Așadar, târziu aveam să înțeleg că am avut un, probabil, și ”înger păzitor” în Facultatea de matematică, nefiind exmatriculat în anul IV…
Pe 10 decembrie 1987 am fost dus, așadar, la sediul Securității Municipiului București, direct în biroul unui costum bine croit despre care aveam să aflu, mult timp după aceea, că purta numele de Gheorghe Goran, că era colonel și locțiitorul șefului SMB, general mr. Bucurescu Gianu. Costumul era așezat în spatele unui birou și se holba la mine, pe sub sprâncene, cum eram împins de la spate către el. Apoi s-a uitat într-un dosar și mi-a spus direct că fapta mea poate fi foarte ușor încadrată ”la o-sută-șaizeșase-doi-cod-penal, deci 15 ani!”.
Habar n-aveam ce însemna asta, iar el a văzut pe fața mea că nu pricep o iotă și mi-a tradus: ”Propagandă împotriva orânduirii socialiste! Cinșpe ani închisoare!”. (Ulterior aveam să aflu că se referea la articolul 166, alin 2 conform căruia ” Propaganda sau întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea orânduirii socialiste, sau din care ar rezulta un pericol pentru securitatea statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”).
…M-a impresionat negativ, din start, faptul că pe unul dintre pereți avea o fotografie frumos înrămată în care ”costumul” zâmbea lângă ÎNSUȘI Nicolae Ceaușescu și mi-am dat seama că am de-a face cu unul dintre EI. Dintre cei despre care scrisesem…
Mi-a spus că nu înțelege de ce am făcut ceea ce am făcut, pentru că n-am moșii de revendicat, pentru că nu sunt fiu de chiabur ci, dimpotrivă, sunt un sărăntoc, un fiu de miner care niciodată n-ar fi avut șansa de a urma o facultate dacă nu veneau comuniștii la putere ca să-mi plătească mie studiile. Că și el a plecat de jos, de la țară, desculț și uite unde a ajuns.
Verificarea ”petelor” din trecut
Rezultatul verificării la CID: NECUNOSCUT (cu probleme)
Mi-a mai spus că am origine sănătoasă și că nu înțelege ce m-a determinat să fac una ca asta, tocmai eu, pentru care comunismul este o binefacere și că va trebui să explic – că e timp destul și nopțile sunt suficient de late – ”de ce am acționat ca un om bolnav, ca un trădător care ne mai și sfidează dându-și numele și adresa exactă pe postul de radio al CIA, ca și când, dac’o dădeai anonimă nu te-am fi găsit!”…Am încercat să-i explic, atunci, cum am ajuns să înțeleg pe ce lume trăiesc și de ce m-am revoltat așa târziu, dându-i exemple de ”derbedei” (expresia pe care o folosesc și astăzi are pentru mine o conotație specială) comuniști din lumea universitară, care m-au adus în această situație, pornind de la George Copos (șef de comisie UASCR, pe atunci) și terminând cu George Dincă, prorectorul Universității București, trecând apoi la lumea politică și la cultul personalității lui…
…Când am ajuns la Ceaușescu, costumul a ridicat mâneca, semn că ”audiența” a luat sfârșit și mi-a spus ceva de genul: ”mergi și scrie, că tot îți place scrisăritul!„.
Am fost apoi împins afară din biroul lui Goran, condus spre un lift cu care am coborât la subsolul clădirii și introdus într-o încăpere în care, la un birou stătea calm un individ trecut de 60 de ani (după aprecierea mea de atunci) care s-a recomandat a fi Mircea Ionescu, desemnat, a zis el, să mă ajute să scriu. M-a invitat să iau loc pe scaunul aflat vis a vis de el, la același birou, pe care se mai afla o căciulă neagră, ciobănească, din înlocuitori, un pachet de țigări ”Doina”, o scrumieră și niște coli albe frumos îndoite în partea stângă, la doi centimetri de margine.
El e cel care m-a învățat să scriu declarații pe bandă rulantă după ce, neinspirat, l-am confundat cu un sergent major. ”Nu discut cu sergenți majori!” – i-am spus din start, bătrânului securist, înainte cu două secunde de a fi izbit puternic cu fruntea de birou și a simți cum îmi troznesc oasele capului și ale gâtului… Am povestit într-un material publicat prin 2009, această scenă. Mi-am revenit rapid, după flama albă pe care am văzut-o instantaneu, deși biroul era maroniu, și l-am auzit pe cel din fața mea spunând cuiva aflat în spatele meu, pentru că privea peste mine, ”Nu trebuia, nu m-am supărat!”. Singurul sergent major din acel birou era un zdrahon care păzea ușa pe interior și care probabil s-a simțit jignit de afirmația mea. Aceea avea să fie singura lovitură fizică primită de mine în toate nopțile și zilele de anchetă care aveau să urmeze. ”Moșul” – căci așa aveam să-i spun ulterior bătrânului meu anchetator – era de fapt colonel și, cum aveam să aflu recent, făcea parte din compartimentul de Cercetări Penale al Securității Municipiului București. Numele lui real era Nicolae Urucu, iar asta aveam s-o aflu prin 1994, când aveam să-l reîntâlnesc și să încerc să-i cer socoteală, chiar în apartamentul lui din blocul aflat în spatele Institutului de Arhitectură Ion Mincu din centrul capitalei, cel care avea la parter Galeriile Orizont.
…Din păcate, studiindu-mi dosarul aflat la CNSAS, D.U.I. ”MATEMATICIANUL”, n-am găsit nici măcar o declarație dată de mine în timpul anchetei care tocmai începuse, practic, pentru mine, în seara de 10 decembrie 1987, dată la care am luat primul contact cu subordonații generalului Gianu Bucurescu.
Astfel, nimic din ceea ce tocmai am descris mai sus nu rezultă din dosarul primit de mine în copie de la CNSAS. Tot ce lipsește din dosarul meu de la CNSAS a ajuns, am aflat ulterior, chiar de la colonelul Urucu, în 1994, la dosarul lui Mihai Botez care era cercetat, spunea același Urucu, de ofițerii Direcției a III-a contraspionaj. Numai că dosarul lui Botez ar fi fost ars în decembrie 1989, fiind unul dintre dosarele aflate în lucru la acea dată și distrus de ofițerul care îl avea în fișet, ofițer care, ulterior avea să-și asume oficial distrugerea/arderea acelui dosar. Există în acest sens, la CNSAS, un dosar ce conține o listă de persoane și procese verbale cu arderea dosarelor de anchetare a acelor persoane, listă pe care se află și numele meu. Informația apare, indirect, chiar pe coperta dosarului meu, unde se face trimitere la un alt dosar (15730), o mențiune consemnată sub următoarea formă ”are și 15730 vol I fila 2 I329576”.
- Fragment din coperta 1 a dosarului DUI ”MATEMATICIANUL”, cu indicația ce face trimitere la distrugerea unor documente dintr-un alt dosar în care apărea numele meu
Mergând la fila indicată din dosarul respectiv, am descoperit că, oficial, mare parte din documentele care ar fi putut reconstitui ancheta din DUI MATEMATICIANUL, au fost distruse. Au rămas, din fericire, documentele aflate în provincie (cele 152 file!), trimise în copie pentru continuarea urmăririi mele informative pe perioada în care am funcționat ca profesor, deci am ieșit de sub controlul SMB și am intrat sub controlul securității Ialomița, mai precis al securiștilor din Urziceni.
Prin urmare, D.U.I. MATEMATICIANUL, în care sunt adunate, laolaltă, documente ce probează urmărirea informativă declanșată asupra mea, în septembrie 1987, de fosta Securitate, în timp ce eram student în ultimul an la Facultatea de matematică a Universității București, continuată ulterior, pe perioada în care eram profesor stagiar, până la lovitura de stat din Decembrie 1989, nu conține multe dintre documentele extrem de importante, după opinia mea, ale anchetei la care am fost supus începând din după-amiaza zilei de 10 decembrie 1987 și terminând cu seara de 21 decembrie 1989.
Astfel, toate declarațiile date de mine ofițerului anchetator colonel Nicolae Urucu (alias Mircea Ionescu) de la compartimentul din SMB corespondent Direcției de Cercetări Penale (Direcția a VI-a) a fostului DSS, lipsesc din dosarul primit de la CNSAS, la fel cum lipsesc rezultatele concrete ale urmăririi mele informative, stenogramele înregistrărilor diverselor discuții purtate în camera de cămin cu soția sau cu diverși colegi, rezultatele filajelor aprobate si derulate pe diverse perioade, în concluzie, aproape tot ce are legătură direct sau indirect cu matematicianul Mihai Botez, cel cu care m-am solidarizat prin scrisoarea trimisă la Europa Liberă. De fapt, pe coperta dosarului meu de la CNSAS scrie că a fost ”deschis” pe 14.09.1988 (deci la un an după ce se declanșase ancheta împotriva mea) și ”închis” pe 11.09.1990, adică la aproape un an după ce sistemul comunist fusese demolat, chipurile, de urmașii din linia a II-a ai lui Ceaușescu.
În acest fel, nimic important din dosarul început oarecum stângaci, în noaptea de 10 decembrie 1987, printr-un pumn bolovănos primit în ceafă de la un cetățean (subofițer) abrutizat, care păzea, pe interior, ușa din camera de anchetă aflată la subsolul sediului central al Securității Municipiului București (SMB), nici chiar afirmația ”savantă” făcută ulterior de generalul Gianu Bucurescu, în prezența socrului meu, pe un ton grav-superior, cum că ”socialismul nu se’mpiedică de-un ciot!” (reducând astfel la zero -din punctul lui de vedere – utilitatea gestului meu, raportat la sistemul pe care îl apăra), nu apare în dosarul de la CNSAS.
Impreună cu soția mea, în fața intrării în clădirea unde se află Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Aveam ”deviații vizibile de comportament” și chiuleam de la Ecuații diferențiale și cu derivate parțiale! Așa arăta atunci ”MATEMATICIANUL”, ”dușmanul poporului” de lași, bizoni și mămăligari!
Desigur, printr-o adresă oficială, din acel dosar început în 1987 au fost transmise la Securitatea Ialomița (ce continua urmărirea mea informativă cu începere din septembrie 1988, de când îmi luasem în primire postul de profesor de matematică) 152 de file ce priveau mai degrabă gradul de pericol public, pentru securitatea statului, care mi se atribuise, decât documentele ce rezultaseră în urma anchetei derulate vreme de un an de zile, cu discuții interminabile purtate cu ofițerul Urucu, atât de mine cât și de soția mea, la sediul SMB (de pe Beldiman) dar și la etajul 2 sau 3 al sediului centrala al Poliției Capitalei (str Eforie) unde ofițerii de la serviciul Cercetări Penale al Securității aveau câteva camere pe care le foloseau acoperit exclusiv pentru anchetarea disidenților. Cei care au fost anchetați de securitate cunosc această ”facilitate” oferită SMB de către conducerea MI.
- Adresa prin care Securitatea Municipiului București a transmis la Securitatea Ialomița un dosar cuprinzând 152 de file (ce conțineau și ”multe dubluri”) din dosarul in care eram anchetat în legătură cu Mihai Botez. Majoritatea declarațiilor care aveau legătură cu Mihai Botez, am aflat ulterior, mergeau însă la dosarul acestuia, instrumentat de ofițerii de contraspionaj de la Direcția a III-a. Acesta este motivul pentru care eram numit de anchetator, uneori, ”puiul” lăsat în țară de Mihai Botez…
Printre primele măsuri luate de anchetatori, după contactul direct cu subsemnatul, de pe 10 decembrie 1987, a fost darea ”obiectivului” Dan Badea în ”urmărire” la câteva dintre unitățile responsabile de paza și apărarea ”conducerii superioare de partid și de stat” (securiștii nu aveau voie să scrie direct numele lui Nicolae Ceaușescu în rapoartele lor, forma agreată pentru el și nevastă-sa fiind aceasta, de ”conducere superioară….”): Serviciul Trasee, Direcția a V-a, USLA (UM 0620) și Filajul (UM 0672).
Adresa privind ”atentatorul” Dan Badea, cu fotografie anexată, trimise către Serviciul 510 (”Trasee”) din cadrul SMB
Ofițerul care se ocupa de cazul ”MATEMATICIANUL” a semnalat Direcției a V-a, transmițând o fișă de caracterizare specifică, însoțită de fotografie și de adresa cu ”intenția de atentat” împotriva ”conducerii superioare” a patriei socialiste.
FIȘA mea, transmisă DIRECȚIEI a V-a (PAZĂ ȘI PROTECȚIE A PREȘEDINTELUI), din care rezultă că sunt un ”element periculos”, intenționez să procur ”o armă” pentru a atenta la viața ”conducerii superioare…” și că instig la răsturnarea regimului lor…
11.12.1987: Adresa SMB, semnată de Goran, prin care sunt semnalat, cu poza de rigoare, Direcției a V-a pentru ”intenții de atentat împotriva…”…
Alertarea luptătorilor antiteroriști de la USLA:
USLA este alertată cu privire la pericolul pe care-l reprezint și rugată să nu-mi permită accesul în obiectivele apărate, în perioada ”11 decembrie 1987 – 1 februarie 1988”. Nu știu de ce au ales exact acest interval de timp. Probabil că pe 2 februarie era ”Ziua Porților Deschise” în obiectivele apărate de USLA.
Atenționarea Unității de Filaj:
Adresa către Unitatea de Filaj (UM 0672) unde aveam interdicție o lună în plus față de USLA…
În paralel, atât eu cât și tatăl meu suntem semnalați securiștilor din Argeș, Serviciul ”S” (Scrisori) pentru interceptarea corespondenței.
Adresa trimisă de SMB către Securitatea din Argeș (județul de unde proveneam) prin care se cere interceptarea corespondenței mele și a tatălui meu, miner…
Apare și prima CERERE DE FILAJ solicitată de SMB pentru trei zile (11.12-13.12.1987) pe motiv că sunt ”suspect în ”FEREASTRA” și cu intenții de atentat și acte de dezordine”. Filatorul este avertizat să nu se apropie prea mult de ”obiectiv” pentru că deși e ”pasionat de filosofie”, are o ”fire impulsivă” și este ”recalcitrant”.
Singura Cerere de Filaj existentă în dosar, din 12 decembrie 1987, deși au fost mai multe situații în care filajul se efectua la vedere…
Cerere de Filaj pe numele Badea Dan, din 12.12.1987 (pag 2)
Referitor la Filaj, nu pot trece peste un document în care ofițerul care răspundea de cazul meu, lt.col. Silvia Crețu, o blondă masculinizată aflată atunci, din câte am aflat recent, în grațiile sexuale ale fostului șef al SMB (UM 0800/S), Gheorghe Dănescu, face o mențiune extrem de gravă, cu bătaie lungă la adresa Direcției a III-a, cea care răspundea de instrumentarea cazului Mihai Botez. La finalul unui Raport referitor la soția mea, în care din nou apare sursa BOBU, dar și o misterioasă persoană de încredere S.I. (trebuie să fie vorba despre un cadru didactic), creața lui Dănescu face o mențiune fără legătură cu ceea ce tocmai scrisese: ”Raportez că BADEA DAN nu a fost observat în compania lui Botez Mihai”. Mențiunea este importantă pentru că dacă Botez nu era filat continuu, înseamnă fie că Direcția a III-a nu-și făcea treaba, fie că Filajul dormea în izmene, fie că Botez era omul lor, adică securist.
Spun asta pentru că întânirea în cadrul căreia i-am predat scrisoarea către Europa Liberă a avut loc chiar în fața intrării de la Facultatea de Matematică, în văzul tuturor. El a luat plicul cu scrisoarea mea, l-a băgat tacticos în geantă (avea o geantă de mână) fără nicio teamă și m-a rugat să-l însoțesc înspre Capșa pentru a schimba impresii. Ne-am oprit chiar în câteva rânduri, când voia să accentueze asupra a ceea ce avea să mi se întâmple (bătaie, arest etc), după ce va fi citită scrisoarea la Europa Liberă, să vadă dacă înțeleg la ce mă expun, apoi s-a mai oprit o dată să-mi explice cum vede el mișcarea din Polonia, care a fost rolul Papei Paul al II-lea, al lui Lech Walesa, al Solidarității și reacția lui Wojciech Jaruzelski…N-a fost însă singura întâlnire cu Mihai Botez, deci e ciudat cum a scăpat Contraspionajului aceste ”intersecții”.
- Raport despre soția mea, Camelia Badea
Raport din 8 decembrie 1987 referitor la soția mea (pag. 2). La finalul acestuia se face o consemnare șocantă: Raportez că BADEA DAN nu a fost observat în compania lui Botez Mihai” – asta înseamnă că FILAJUL a dormit sau erau desemnați niște incompetenți să-l fileze pe Botez….
Modul tranșant în care purtam discuțiile în grupurile din cadrul Facultății sau la Căminul Grozăvești și în care îmi susțineam, uneori cu agresivitate verbală, ideile, recunoscând însă că greșesc atunci când contra-argumentele prezentate erau suficient de tari și, odată convins că am greșit îmi schimbam complet atitudinea, i-a determinat pe unii să vadă în asta o problemă ce ține de psihiatrie. ”Are deviații de comportament vizibile”, scria turnătorul BOBU, contrariat de faptul că niciuna dintre scutirile mele medicale nu indica probleme psihice. BOBU trebuie să fi fost un derebedeu de lingău comunist, care în viața lui n-a ridicat tonul la cineva și de aceea vedea la mine, fiu de miner crescut la țară, aberații comportamentale.
19 sept 1987: Raport privind informațiile obținute de la turnătorul BOBU, care a mai apărut și în episodul trecut și pe care vreau să-l cunosc și să-i confirm că am grave ”deviații de comportament vizibile”! Am cerut deja oficial, conducerii CNSAS, identificarea celor care s-au ascuns sub numele conspirative ce apar în dosarul meu...
pag 2 a Raportului făcut pe baza turnătoriei lui BOBU
Pe 16 decembrie 1987, deci la o săptămână după ce am fost băgat pentru prima dată în subsolul clădirii SMB de la intersecția Beldiman cu Eforie, a fost elaborat și primul PLAN DE MĂSURI în D.U.I. MATEMATICIANUL, stabilindu-se ceea ce avea să urmeze.
Citind acest document, care prezintă cu totul altfel ”situația din teren” și coroborând cu rezoluția pusă de unul dintre șefii SMB (nu știu a cui e semnătura, ea a mai apărut și cu alte ocazii în locul semnăturii lui Bucurescu Gianu) ai impresia că ești în KAFKA. Unul scrie că ai de-a face cu un individ ”suspect de atentat la viața unor personalități din conducerea superioară de partid și de stat” (compusă din Nicolae și Elena Ceaușescu), ba a mai și scris o scrisoare la Europa Liberă prin care instigă la ”răsturnarea regimului” și aduce ”injurii la adresa conducerii superioare de partid și de stat”, plus ”grave calomnii și denigrări realităților din țara noastră și sistemului socialist”, iar altul ordonă, printr-o rezoluție olografă pusă pe document, după ce aprobă măsurile propuse pentru rezolvarea cazului, să-i fie chemați părinții atentatorului ”la școală” și să fie pus în discuția organizației UTC!
O idioțenie mai mare decât asta n-am văzut de când studiez fenomenul securistic din România. Cât de tâmpit trebuie să fii ca să crezi că pentru a-l potoli pe unul care intenționează să-l împuște pe Ceaușescu, că de aceea i-ai deschis D.U.I, faci o ședință cu părinții și rezolvi problema! Sau sa-l pui în discuția UTC! Cum să te gândești că excluderea din UTC a unuia care instigă la răsturnarea regimului comunist, este o soluție pentru convingerea lui să renunțe la o asemenea intenție?!
Descrierea făcută subsemnatului, prin intermediul surselor BOBU și a ”persoanei de încredere” D.G. (prof univ dr. Dincă George, fostul prorector de atunci, unul pe care l-am făcut șpăgar în față) pare a fi a unui golan cu ceva probleme psihice: un ”repetent cunoscut cu o comportare ciudată, impulsiv, recalcitrant”, fost colaborator la revistele studențești de unde ar fi fost dat afară pentru că scria ”tendențios”, intenționează să-l împuște pe Ceaușescu, dacă ar avea pușcă, instigă la răsturnarea regimului (deci trebuie să fie nebun de-a binelea!), iar întrebat de tovarășii de la Partid dacă el e autorul scrisorii citite la Europa Liberă, a negat. Ia chemați-i părinții la școală să-i administreze o lecție, a zis Bucurescu Gianu! Ce, el crede că ”socialismul se’mpiedică de-un ciot?!”. Asta a fost esența gândirii lui Bucurescu Gianu sau celui care a semnat în locul său, sau asta rezultă din ceea ce a prezentat Silvia Crețu în ”expunerea ei de motive” pentru aplicarea metodei numite ”INFLUENȚARE POZITIVĂ” care presupunea reeducarea ”golanului” și, eventual, atragerea lui de partea ”noastră”. Pentru asta însă, obiectivul trebuie cunoscut. Așa că măsurile propuse de blonda lt. col Silvia Crețu, una dintre amantele de atunci ale generalului Gheorghe Dănescu, presupuneau cunoașterea și studierea atentă a tuturor relațiilor și discuțiilor ”Matematicianului”, deci înconjurarea lui cu turnători, plasarea de tehnică operativă până și-n cur (mi-au repartizat o cameră la căminul B din Grozăvești, după ce au înțesat-o cu tehnică operativă specială, așa cum am arătat în materialul anterior: ”la cămin trebuie să-l încadrăm informativ și măsuri TO”, sau ”Să aranjăm ca factorii de conducere să-i repartizeze camera după vacanța de iarnă, timp în care noi să luăm măs. T.O) etc. etc.
Primul PLAN DE MĂSURI după anchetele începute în subsolul SMB, în noaptea de 10 decembrie 1987, anchete care se terminau spre dimineață, când eram dus la cămin pentru că nu se luase decizia arestării mele.
Planul de Măsuri din 16 decembrie 1987 (pag 2)
Apar, astfel sursele BOBU, RĂZVAN ȘI VIRGILIU dar apare și numele de ROȘCA STĂNESCU. Cel din urmă este chiar Sorin Roșca Stănescu, considerat a fi unul dintre prietenii mei, deși el nu era decât un impostor de presă, un milog – cum vom vedea într-un alt episod, mutat de la Viața Studențească la Informația Bucureștiului. Securista Silvia Crețu nu știa cine e acest Roșca Stănescu, de la Informația Bucureștiului, dar avea să ceară date despre el de la Serviciul 120, neștiind la acea dată că individul fusese un informator ordinar la USLA. Vom vedea, mai încolo, conform documentelor din dosarul meu, cine era de fapt Sorin Roșca Stănescu.
Planul de Măsuri din 16 decembrie 1987 (pag3)
Interesant este faptul că în acest Plan de Măsuri este singurul loc în care apare numele anchetatorului meu (cum o fi scăpat acest document de la ardere?!), colonel Nicolae Urucu. La punctul 8 al Planului apare următoarea măsură: ”având în vedere activitatea ostilă a obiectivului prin trimiterea scrisorii la ”Europa Liberă” și a relațiilor (pe) care le are cu BOTEZ MIHAI, organele noastre vor întreprinde măsura cercetării sale informative, care va fi efectuată împreună cu compartimentul de cercetări penale al Securității Municipiului București. Termen: 15 decembrie 1987 (ceea ce înseamnă că planul a fost postdatat – 16.XII.1987!)/ Răspund: maior Florea Florica, colonel Urucu Nicolae, lt.col Crețu Silvia”.
Planul de Măsuri din 16 decembrie 1987 (pag4)
Aceeași soartă i s-a pregătit și lui (Sorin) Roșca Stănescu: ”Prin compartimentul de cercetări penale al SMB se va efectua cercetarea informativă a numiților (…) și ROȘCA STĂNESCU, elemente aflate în anturajul apropiat al obiectivului, în scopul obținerii de date cât mai complete privind activitatea și preocupările dușmănoase ale celui în cauză. Termen: 27 decembrie 1987/ Răspunde lt.col. Crețu Silvia”. Cum spuneam vom vedea ce a aflat blonda Crețu de la ROȘCA STĂNESCU.
Planul de Măsuri din 16 decembrie 1987 (pag5)
De departe, cea mai ”inteligentă” dintre măsurile gândite de creața blondă cu grad de lt.col. de la serviciul 141 din SMB (Artă-Cultură), este măsura nr.13:
”pentru dezinformare și contracararea activităților de propagandă ostilă desfășurată de postul de radio ”Europa Liberă” împotriva țării noastre, în cooperare cu compartimentul ”Eterul” și Serviciul special ”D” (Dezinformare – nota mea) se vor lua măsuri de influențare pozitivă și de determinare a lui BADEA DAN de a dezminți printr-o scrisoare trimisă postului de radio ”Europa Liberă”, afirmațiile calomnioase făcute sub influența (aici mă jignește creața lui Dănescu!) BOTEZ MIHAI. Același lucru va fi realizat și prin intermediul mijloacelor de presă studențești” – a plănuit lt.col Silvia Crețu, măsură ce trebuia finalizată pînă pe 30 ianuarie 1988.
Planul de Măsuri din 16 decembrie 1987 (pag 6)
O Notă emisă ulterior avea să aducă modificări interesante acestui plan. Inclusiv, culmea!, încercarea de recrutare a mea ca informator!
(va urma)
Dan BADEA