Categorie crima organizata
Un document vechi de 15 ani, care reconstituie modul în care Sorin Ovidiu Vîntu şi-a exersat nepedepsit talentele de bişniţar cu certificate de proprietate, reprezintă dovada dispărută a complicităţii autorităţilor de atunci cu creierul operaţiunii FNI. Afacerea care avea să păgubească peste 300.000 de români cu peste 3000 miliarde lei a fost posibilă datorită experienţei infracţionale acumulate de Sorin Ovidiu Vîntu în perioada 1992-1995. Asta deoarece primul mare tun financiar al acestuia nu a fost FNI, ci uriaşa operaţiune comercială ilicită a speculantului de la începutul anilor ’90.
Documentul în posesia căruia tocmai am intrat este un raport transmis, la începutul lui 1995, Parchetului General, de către comisarul general de atunci al Gărzii Financiare, colonelul Gică Dănilă...
Citeste mai multDeclanşarea urmăririi penale a lui Marius Locic (foto stânga) de către procurorii anticorupţie, însoţită de invitarea recentă la DNA, a lui Dan Diaconescu, mi-a reamintit de o afacere dubioasă pusă la cale de cei doi, în a doua jumătate a anului trecut.
Este vorba despre afacerea privind preluarea de către Dan Diaconescu, de la Locic, a noului sediu pentru OTV. Marius Locic a afirmat, în urmă cu o jumătate de an, că a ieşit din foame după ce i-a vândut lui Dan Diaconescu, pentru 7 milioane de euro, nişte active (teren şi clădiri în Bucureşti). Verificând culisele acestei afaceri am descoperit însă o posibilă devalizare de către propriul patron a unei societăţi respectabile, precum URBIS SA.
Astfel, acţionarul majoritar al URBIS a vândut, la un p...
Citeste mai multMarius Locic (foto stânga) a intrat, la sfârşitul anului trecut, în atenţia DNA, el fiind anchetat, pentru dare de mită, în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu.
Fost ospătar, Locic este un produs tipic al rebuturilor din serviciile secrete, în mod special din Serviciul de Informaţii Externe. A spune despre el că este escroc, ţepar sau infractor, aşa cum au afirmat unii, nu rezolvă cu nimic problema de fond reprezentată de acest personaj „lansat pe piaţă”, oficial, în 2006. A afla pentru cine lucrează el, pe cine reprezintă şi, deci, cui servesc acţiunile sale, asta ar fi într-adevăr o ştire de presă.
Deocamdată însă, ziariştii care i-au executat ordinele tac, deşi, cu o singură excepţie, pe toţi i-a ţepuit refuzând să le mai achite salariile vreme de mai multe luni de zile. Să ne concentram asadar pe Locic...
În urmă cu foarte mulţi ani am scris o carte pentru că n-am reuşit să fructific, într-un film, documente extrem de importante despre un subiect incitant: aşa-zisele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu. Concret, ca realizator de emisiuni la Televiziunea Română, n-am găsit pe nimeni dornic să vorbească, în faţa camerei de filmat, despre implicarea sa în operaţiunile financiare externe ale fostei Securităţi. Aveam, aşadar, informaţii, dar nu aveam personaje de film. Prin urmare, am decis să public acele documente într-un volum.
Printre personajele cărţii mele a fost şi Dan Voiculescu, unul dintre privilegiaţii Securităţii, el fiind partener direct al unei firme acoperite a fostului DSS (Departamentul Securităţii Statului)...
Citeste mai multPreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu (foto, alaturi de complicele lui în tunuri şi ţepe), este primul înalt funcţionar public din România care a amanetat un întreg judeţ, în străinătate, pentru două decenii.
Deşi pare incredibil, el a pus în practică celebrul refren al trupei „Paraziţii”, modificând doar un singur cuvânt: în loc de România, el a pus Constanţa. „Dac-aş fi pentru-o zi preşedinte/ Ţineţi minte, aş lăsa Constanţa amanet, fără cuvinte/Dac-aş fi pentru-o zi preşedinte/V-aş amaneta pe toţi şi nu m-aţi prinde”, a fredonat individul care a fost surprins, la un moment dat, adormit la volanul autoturismului său, în timp ce aştepta, beat turtă, schimbarea culorii semaforului.
Magnatul Sorin Ovidiu Vîntu şi-a lansat copiii în afaceri după o reţetă pe care a experimentat-o chiar el în urmă cu douăzeci de ani. Ionuţ Codrin Vîntu şi Ioana Vîntu au trecut astfel, începând din aprilie 2009, la munca de jos, fără a mai ţine cont de sofisticatele studii făcute prin strainătate.
Deşi pare de necrezut, singurul băiat al multimiliardarului Sorin Vîntu, urmaşul acestuia, intră în afaceri la nivel de chioşc. La fel ca taică-său. Numai că, de această dată, pentru succesul proprietarului de tarabă, adică a lui Vîntu junior, s-a folosit o uriaşă maşinărie de propagandă cum s-a dovedit a fi grupul Realitatea-Caţavencu.
Pe 14 aprilie 2009, Ionuţ Codrin Vîntu a înfiinţat două societăţi cu sediul în Splaiul Unirii nr...