Averea lui Dan Ioan Popescu

Achiziţii sub preţul pieţei sau bani care nu se pot justifica

Dan Ioan Popescu, deputat PSD, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, fost ministru al industriilor şi comerţului, ministru de stat în guvernarea PSD, este primul demnitar român cercetat pentru modul în care şi-a dobândit averea. De-a lungul ultimilor ani, s-a vorbit adesea, pe la colţuri, despre puterea financiară pe care o deţine, vehiculându-se sume de zeci de milioane de dolari.

În vara anului 2005, au fost declanşate procedurile legale de control asupra averii fostului ministru al industriilor şi comerţului, ca urmare a neconcordanţelor care au apărut între declaraţiile sale şi achiziţiile pe care le-a făcut. Mai mult, chiar şi averea declarată de fostul ministru a ridicat suspiciuni. Generalul Ioan Pitulescu, fost şef al IGP, declara: “Ma uit acum şi mă îngrozesc de declaraţiile astea de avere. Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu sunt fantastici. Eu ştiam de mult că e o grupare care a lucrat în interesul lor.

Cei care au ajuns sub aripa lui Năstase au lucrat formidabil pentru un interes personal. Este imposibil să deţii asemenea valori din salariu. Eu aveam salariu mai mare decât un ministru, fiind şi militar, şi mi-am luat prima maşină, veche, când eram adjunctul şefului IGP. Să le facă şi lor cineva socoteala, cum trăiesc din cei 30 de milioane (lei vechi – n.r.), cât iau pe lună.”

Pentru ca avem de-a face cu primul caz de cercetare a modului in care un demnitar roman si-a dobandit averea, dar si pentru ca toate documentele Comisiei de cercetare sunt secrete, am initiat pe cont propriu un demers jurnalistic, al carui scop este de a stabili raportul aproximativ dintre veniturile si cheltuielile familei Dan Ioan Popescu, bazandu-ne pe date, informatii si marturii publice la care am avut acces.

Procurorul General cere verificarea averii familiei Popescu

Pe 27 iunie 2005, datorită neconcordanţelor apărute în declaraţiile de avere ale lui Dan Ioan Popescu, fost ministru la Ministerul Economiei şi Comerţului şi apoi ministru de stat, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a declanşa procedura legală de control a averii acestuia. O lună mai târziu, procurorul general Ilie Botoş anunţa faptul că a transmis, la rându-i, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă ÎCCJ, sarcina de a verifica modul de dobândire a averii de către fostul ministru Dan Ioan Popescu.

În adresa CRJ se specifica : « Din informaţiile jurnaliştilor (Liviu Avram, Cotidianul) şi din compararea declaraţiilor de avere ale fostului ministru Dan Ioan Popescu au apărut suspiciuni privind dobândirea averii de către domnia sa. Conform declaraţiilor de avere, pe parcursul anilor în care a fost ministru (2001- 2004), domnul Dan Ioan Popescu, împreuna cu soţia, a dobândit trei apartamente (suprafaţa totală a acestora fiind de 341.37 m.p. iar valoarea lor de impozitare de 2,108,389,928 lei), 16,034 m.p. intravilan şi un autoturism Audi (an de fabricaţie 2002) ».

Familia Popescu ameninţă cu CEDO

Cercetările au început la sfârşitul lui august când Comisia desemnată cu verificarea averii i-a solicitat lui Dan Ioan Popescu (DIP) să justifice toate bunurile dobândite începând din 1991, iar soţiei sale, Elena Popescu, pe cele obţinute după 1995, anul căsătoriei celor doi. Baza legală pentru această anchetă este dată de legea 115/1996 care la art.7 prevede următoarele : « în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie a persoanelor prevazute la art. 2 (…)şi cea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite, averea este supusă controlului ».
Suspiciunile asupra averii lui DIP au apărut deoarece au existat neconcordanţe între declaraţiile sale de avere şi achiziţiile făcute.

Altfel spus, deşi între două declaraţii de avere el a făcut achiziţii importante, acestea nu s-au regăsit reflectate în documente. Spre exemplu, deşi pe 31 mai 2004, Elena Popescu a achiziţionat, împreună cu Virgil Dumitrescu, un teren de 1.115 mp în zona Arcul de Triumf, teren pe care a plătit oficial 122.738 euro, în conturile declarate pe 14 decembrie 2004 suma înscrisă era cu doar 13.875 de euro mai mică decât cea înscrisă, pe 26 mai 2004, în declaraţia de avere anterioară achiziţiei. La fel, o neconcordanţă de acelaşi tip a apărut şi în declaraţia de avere din 26 mai 2004, comparativ cu cea din 30 decembrie 2003 : deşi în intervalul dintre cele două declaraţii, familia Popescu a făcut o achiziţie de 167.800 de euro, valoarea sumelor din conturi a scăzut doar cu 23.800 de euro.

Dan Ioan Popescu s-a prezentat în mai multe rânduri la comisia de cercetare şi a depus documente justificative pentru averea acumulată în perioada mandatului din 2001-2004. Constatând însă că verificarea la care este supus este destul de serioasă, Popescu a declarat că Legea 115/1996 dată, culmea, pe vremea când el era membru al guvernului Văcăroiu, contravine flagrant Declaraţiei Drepturilor Omului. « Este incredibil că în democraţie legile sunt ca în comunism. Se încalcă în mod flagrant prezumţia de nevinovăţie, atât timp cât tu, cel cercetat, eşti obligat să produci probe în apărarea ta şi nu anchetatorul, acuzatorul, să-ţi caute dovezi concrete pentru a se lua măsurile dorite », a spus DIP.

De asemenea el a ameninţat că, împreună cu soţia sa care este şi cetăţean italian, va da statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. « Voi merge la CEDO, concret, pe situaţia paradoxală însă reglementată de Legea 115 în care eu, cel anchetat, sunt judecat de procurorul care mă anchetează. Printre membrii Comisiei de verificare a averii se numără, conform legii, şi un reprezentant al procurorului general. Este inadmisibil, este un caz unic în lume, aşa cum mi-au spus juriştii pe caer i-am consultat”, a spus Elena Popescu, soţia lui DIP.
Pe de altă parte, supărarea familiei Popescu este firească atâta vreme cât, practic, este aproape imposibil de demonstrat cum a reuşit să adune un demnitar, prin respectarea legilor, o avere de peste 10 milioane de euro în aproape 14 ani.

Deoarece avem de-a face cu primul caz de cercetare a modului în care un demnitar român şi-a dobândit averea, dar şi pentru că toate documentele comisiei de cercetare sunt secrete, am iniţiat pe cont propriu un demers jurnalistic al cărui scop este de a stabili raportul aproximativ dintre veniturile şi cheltuielile familei Dan Ioan Popescu, bazându-ne pe date, informaţii şi mărturii publice la care am avut acces.

Inspector/consilier la Consiliul de Miniştri până în 1990, de două ori ministru în guvernarea PSD

Dan Ioan Popescu s-a născut pe 10 martie 1948 în Ploieşti Prahova. În 1995 s-a căsătorit pentru a doua oară, cu Elena, şi are un copil, Răzvan, din prima căsătorie.
A absolvit, în 1971, Politehnica Bucureşti şi a lucrat până în 1972 ca inginer chimist la Compania de Producţie Valea Călugărească. Ulterior, până în 1974 a lucrat ca inginer la Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică a Rafinării, iar apoi, între 1974-1984 a fost şef laborator sinteze chimice la Institutul de Cercetări Textile. Între timp, în 1981, a devenit doctor în inginerie chimică la Politehnica Bucureşti.

În 1984 a fost trecut în « centrală » pe funcţia de « consilier ». Conform CV-ului postat azi pe site-ul Camerei Deputaţilor, Dan Ioan Popescu a fost, în perioada 1984-1989 consilier în Administraţia Centrală. Conform însă unui alt CV al acestuia, postat în 2000 pe site-ul PDSR cu ocazia alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Dan Ioan Popescu declara atunci că în perioada 1984-1989 a fost inspector la Consiliul de Miniştri.

Nu există date privind acumulări financiare importante realizate în această perioadă, cu excepţia unor bunuri (mobilier, colecţii de carte şi numismatică, bijuterii etc). În perioada 1990-1994, Dan Ioan Popescu a fost director general la Institutul de Cercetări Textile din Capitală, iar din 1991 a devenit vicepreşedinte al Partidului Republican. După fuziunea din 1993 a acestui partid cu PDSR, Dan Ioan Popescu este numit, în 1994, secretar de stat la Ministerul Industriei şi membru al Biroului Naţional al PDSR. În 1995 este numit ministru al Comerţului, post pe care-l ocupă până în 1996. În perioada 1996-2000 este deputat PDSR/PSD, este ales preşedinte al Comisiei pentru Industrie şi servicii din Camera Deputaţilor, iar, în particular, se lansează în afaceri de anvergură.

În 2001, după ce PSD revine la putere, Dan Ioan Popescu revine şi el, ca ministru, în fruntea Ministerului Industriei şi Resurselor (2001-2003), iar în perioada 2003-2004 ministru de stat la Ministerul Economiei şi Comerţului – noua denumire a ministerului pe care îl conducea.

VENITURILE lui Dan Ioan Popescu

Castiguri din salarii: 100.000 de euro

Timp de un deceniu, din 1994, Dan Ioan Popescu a fost un inalt functionar de stat. In anul 2004, DIP a castigat din salariul de ministru de stat 299.102.590 lei, avand o remuneratie lunara de 25 milioane de lei, adica 616,8 euro/lunar. In perioada 1997-2004, aproximam veniturile salariale anuale ale acestuia la 7.400 euro anual, 7.000 euro anual in perioada 1995-1996, 6.000 de euro in 1994 si 5.000 de euro in perioada 1990-1994. Astfel, totalul veniturilor din salarii in perioada 1990-2004 a fost de aproximativ 99.200 de euro.

Venituri din afaceri: 730.000 de euro

Dan Ioan Popescu a fost, de-a lungul anilor, actionar sau administrator in cel putin cinci societati comerciale: Management Roel SA, Ital Agency SRL, Textila Unirea SA, Chimexim SA si Solar Boneh SA. Sotia sa a fost implicata in alte doua societati: CE BO TEX SRL si Informatic Expert-Cont SRL. Nu se stie daca sotii Popescu au incasat dividende de la firmele in care au detinut actiuni, dar, din datele de bilant ale acestor societati, se pot afla sumele care li s-au cuvenit. Prima dintre firme, Management Roel SA, le-a adus sotilor Popescu, in perioada 1999-2004, profituri de 625.798,2 euro.

Societatea Ital Agency SRL a avut in 1999 un profit de 67,4 milioane lei si datorii de 535,4 milioane lei. Profitul din anul 2000 al societatii a fost de 91,7 milioane lei (5.627 euro), datoriile mentinandu-se la aceeasi valoare din 1999. In iunie 2000, insa, jumatate din actiunile detinute de sotii Popescu au fost cesionate lui Nicolae Radulescu, director general al Luxten Lighting SA, si sotiei acestuia. Prin urmare, dividendele cuvenite familiei Popescu au fost de 45,9 milioane lei (2.300 euro). In 2001, profitul net a crescut la 3,57 miliarde lei, acesta fiind anul in care DIP a devenit ministru si a vandut si restul actiunilor detinute la Ital Agency. Operatiunea de cesionare a actiunilor a avut loc in martie 2001, prin urmare i-ar fi revenit, ipotetic, o patrime din profit, adica 892 de milioane lei (34.272, 2 euro).

La firma CE BO TEX SRL, Elena Popescu, sotia lui Dan Ioan Popescu, a preluat, in noiembrie 2000, 30% din capitalul social, contributia sa fiind de 2,348 miliarde lei vechi, adica de aproximativ 117.700 de euro. Obiectul de activitate al acestei societati este comertul cu ridicata al produselor chimice, iar celalalt actionar este societatea italiana Giovanni Bozzetto SPA (70%). De asemenea, administratorii CE BO TEX sunt Elena Popescu (presedinte al Consiliului de administratie), Gheorghe Vulpoiu si Vicenzo Sironi. Profiturile societatii, conform bilanturilor anuale, au fost de 226,56 milioane lei in 2000, 47,73 milioane lei in 2001, iar in perioada 2002-2004, firma a inregistrat pierderi, astfel: 768,3 milioane in 2002, 1,53 miliarde lei in 2003 si 773 milioane lei in 2004. De asemenea, in anul 2002, datoriile CE BO TEX erau de 4,86 miliarde lei. Asadar, singurul an in care Elena Popescu putea incasa dividende de la aceasta societate a fost anul 2001, suma cuvenita fiind de 14,3 milioane lei (550 de euro).

Firma Informatic Expert-Cont SRL a fost infiintata la data de 17 noiembrie 1998, cu un capital social de 30 de milioane de lei. Elena Popescu detine aici 48% din capitalul social, celalalt actionar, Doina Cornelia Grimescu (52%), fiind si administratorul societatii. Firma se ocupa cu activitati de contabilitate, revizie contabila si consultanta in domeniul fiscal. Profiturile societatii au fost de 711.000 lei (35,6 euro) in 2000, 48,5 milioane lei (1.864 euro) in 2001, 62,7 milioane lei (2006) in 2002, 37,9 milioane lei (1.011 euro) in 2003 si 41.000 lei (1 euro) in 2004. Partea care i-a revenit Elenei Popescu din aceste profituri este de 2.361 de euro.

Bani din consilii de administratie

Dan Ioan Popescu a mai fost, in plus, membru in consiliile de administratie de la Textila Unirea SA (alaturi de Constantin Bostina, Mitica Bucur, Dorin Florian Parvulescu, Florin Parvu, Cristea Patranescu, Ioan Andrei si Ion Iconaru), la Chimexim SA (fosta Danubiana) si la Solar Boneh SA, la ultimele doua societati activand in perioada iunie 1999 – iunie 2001, respectiv iunie 1998 – iunie 2002. Printre actionarii de la Chimexim, apare si societatea Ital Agency SRL (10%), actionarul majoritar fiind Tofan Grup International SA (80,93%).

Ultima dintre aceste societati este controlata de un off-shore din Antilele Olandeze, SBI International Holdings NV. Obiectul de activitate al firmei Solar Boneh este constructii cladiri, iar reprezentantul legal este Egon Levi. Societatea s-a bucurat de contracte de cateva sute de mii de euro, incheiate cu Ministerul Transporturilor. Nu se cunoaste cuantumul sumelor incasate de Dan Ioan Popescu din activitatea de administrator al celor doua societati. Estimam, totusi, ca acestea nu au fost sub 1.000 de euro lunar, prin urmare suma totala incasata din aceasta activitate ar putea fi de 60.000 de euro.

Venituri din vanzari de bunuri: 1.600.000 de euro

In declaratia de avere depusa la Camera Deputatilor, in luna mai 2005, Dan Ioan Popescu a mentionat ca, in perioada 1999-2002, a obtinut 200.000 de dolari din vanzarea de mobilier mostenit si inca 986.000 de dolari, in perioada 2000-2001, din cesionarea actiunilor pe care le-a detinut la Ital Agency. Popescu a mai declarat ca a vandut un autoturism Audi din 2002 cu 1,7 miliarde lei (54.391 euro), un apartament cu 150.000 de euro si “mobilier si diverse obiecte” prin consignatia, cu 2,6 miliarde lei (64.147 euro).

Asadar, numai din aceste vanzari, Dan Ioan Popescu a incasat 268.538 euro si 1.186.000 de dolari, adica, la o valoare medie a raportului dolar/euro, de aproximativ 1,1 in perioada 2000-2001, un total de 1.573.138 euro.
Alte venituri declarate de Dan Ioan Popescu sunt: venituri din managementul societatilor administrate de sotia sa, in cuantum de 4.867.282.595 lei (120.085 euro); venituri din inchiriere apartament, de 41.800 de euro; venituri din produse agricole in urma arendarii terenurilor, in valoare de 20 milioane lei (493 euro) si un “bonus management” obtinut de sotie, in valoare de 8.370.000.000 lei (206.503 euro), o suma echivalenta cu profitul net obtinut de societatea Ital Agency SRL, firma ale carei actiuni au fost vandute de familia Popescu, in perioada 2000-2001. In total, acestea se ridica la aproape 369.000 de euro.

ACHIZITIILE familiei Popescu

Terenurile cumparate dupa 1990: astazi, 10.000.000 de euro
Dan Ioan Popescu a achizitionat, de-a lungul anilor, terenuri si imobile care astazi valoreaza peste 10,5 milioane de euro. Din aceasta suma, aproximativ 9.000.000 de euro reprezinta valoarea terenurilor aflate in proprietatea familiei Popescu. Conform ultimei declaratii de avere, fostul ministru al economiei si comertului a cumparat, in perioada 1991-2005, opt terenuri, astfel:

– in 1991, a achizitionat un teren intravilan de 1.870 de mp in Breaza, judetul Prahova, cu o valoare de impozitare de 67.000 de lei vechi, teren care astazi valoreaza aproape 94.000 de euro (50 euro/mp);

– in perioada 1993-1998 a cumparat un teren extravilan de 10.984 m.p. in Pantelimon – Ilfov, cu o valoare de impozitare de 11.000 lei (valoarea actuala data de pretul pietei – 165.000 de euro, la 15 euro/mp);

– intre 1996 si 2004 a cumparat 7.091 mp in Azuga-Prahova, valoare de impozitare de 19.994.000 lei (valoarea de piata, actuala – 710.000 euro la 100 euro/mp);

– in anul 2002, a cumparat 12,1 ha teren agricol in Balaciu-Ialomita, cu o valoare de impozitare de 157.000 lei (valoarea de piata, actuala – 2.000 de euro);

– in 2003, a cumparat 7.829 m.p., teren intravilan, in Gruiu-Ilfov, cu o valoare de impozitare de 188.000 lei (valoare estimata astazi la 392.000 de euro – 50 euro/mp);

– in acelasi an, 2003, a achizitionat un teren intravilan de 5.627 mp in Bucuresti, cu o valoare de impozitare de 31.460.000 lei (valoare actuala – 1.100.000 euro);

– in 2004, a cumparat un teren intravilan de 2.367 mp in Bucuresti, situat in zona Arcul de Triumf, pe strada Barbu Delavrancea, cu o valoare de impozitare de 33.532.000 lei. Agentiile imobiliare estimeaza ca acest teren valoreaza astazi 5.900.000 euro (2.500 euro/mp). Din documentele care au fost publicate in presa, rezulta ca a fost achizitionat la aproximativ 220 euro/mp, ceea ce inseamna ca ar fi platit pentru acest teren, 520.740 euro in 2004;

– in 2005, a cumparat un teren intravilan de 10.000 m.p. in Mogosoaia – Ilfov, cu o valoare de impozitare de 12.860.000 lei (valoarea actuala – 700.000 de euro la 70 euro/m.p.).

Dan Ioan Popescu mai detine un teren agricol de 8,17 ha in Balaciu-Ialomita, dobandit prin mostenire.

Opt terenuri au costat 1.600.000 euro

In declaratiile de avere, Dan Ioan Popescu nu a specificat pretul la care a achizitionat terenurile. Noi am estimat aceste cheltuieli, luand in calcul valoarea de piata la momentul achizitiei lor.
Astfel, terenul din Breaza nu valora, in 1991, mai mult de 5 euro/mp Prin urmare, valoarea de achizitie a fost de maximum 9.400 de euro. Terenul extravilan din Pantelimon, de 10.984 mp, cumparat in perioada 1993-1998, nu putea valora, atunci, mai mult de 6 euro/mp, pretul platit fiind, astfel, de aproximativ 66.000 euro.

Terenul de la Gruiu, achizitionat in 2003 la un pret de 27,4 euro/mp, a costat 215.000 euro. Terenurile din Bucuresti au fost achizitionate la preturi de zece ori mai mici decat cele de piata: 110.000 euro, cel de 5.627 mp, si 520.740 euro cel de 2.367 mp, din zona Arcul de Triumf. De asemenea, pretul platit pentru terenul de la Azuga este, conform declaratiei lui DIP, de aproximativ 400 de euro (!). Terenul de la Mogosoaia a costat aproximativ 700.000 de euro. In concluzie, o valoare aproximativa a cheltuielilor pentru achizitia celor opt terenuri e de peste 1.600.000 euro.

Cinci apartamente in Bucuresti si vila la Azuga

La capitolul locuinte, Dan Ioan Popescu a declarat cinci apartamente in Bucuresti si o vila (casa de vacanta) in Azuga. Apartamentele au fost obtinute astfel: un apartament de 138,8 m.p. situat in Calea Victoriei, bloc D1 (vizavi de Palatul Victoria), cumparat in 1995, cu o valoare de impozitare de 1,2 miliarde lei (valoarea actuala -250.000 de euro); un apartament de 109,37 mp obtinut in 2001, cu o valoare de impozitare de 944,28 milioane lei (valoarea actuala – 150.000 de euro); un apartament de 132,83 m.p., cumparat in 2003, cu o valoare de impozitare de 1,207 miliarde lei (valoare actuala – 250.000 de euro); un apartament de 232,57 mp, obtinut in 2005, cu o valoare de impozitare de 1,975 miliarde lei (valoare actuala – 350.000 de euro); un apartament (in constructie) de 135,21 mp, obtinut tot in 2005 (valoare actuala 250.000 de euro).

Casa de oaspeti din AZUGA a lui Dan Ioan Popescu

Vila de la Azuga, situata in zona rezidentiala, are o valoare de impozitare de 4,99 miliarde lei si o valoare de piata de 400.000 de euro.
Valoarea totala a acestor imobile este, asadar, de aproximativ 1.650.000 de euro.

Sumele achitate efectiv de Dan Ioan Popescu pentru achizitionarea imobilelor sunt doar partial cunoscute. Sigur este doar faptul ca, in unele situatii, apar diferente semnificative intre valoarea de achizitie, declarata de DIP, si cea de piata, valabila astazi. Spre exemplu, apartamentul din Calea Victoriei a fost cumparat, in 1995, conform unei declaratii a lui Dan Ioan Popescu, cu suma de 1.800 de dolari. Astazi, valoarea lui de piata este de 250.000 de euro. De asemenea, costurile pentru constructia vilei din Azuga, estimata de specialisti din domeniul imobiliar la 400.000 de euro, se pot cifra sub valoarea apreciata de experti, dar nu pot fi mai mici de aproximativ 100.000 de euro.

Masini si obiecte de arta

In declaratia de avere a lui Dan Ioan Popescu, mai apar: un autoturism Audi din 2002 (altul decat cel declarat vandut), in valoare de 54.300 euro; obiecte de argint achizitionate in perioada 1971-2005, in valoare de 10.000 de euro, obiecte de argint mostenite, in valoare de 25.000 de euro; bijuteriile sotiei, achizitionate in perioada 1975-2005, in valoare de 30.000 de euro; tablouri mostenite de sotie, in valoare de 5.000 de euro; tablouri, mobilier, covoare etc. mostenite sau repatriate, in valoare de 15.000 de euro si 200 milioane lire italiene; obiecte achizitionate in perioada 1971-2005, in valoare de 20.000 de euro; carte veche si contemporana, mostenite sau achizitionate in perioada 1991-2005, in valoare de 20.000 de euro; numismatica-monede jubiliare emise de BNR, achizitionate in perioada 1991-2005, in valoare de 5.000 euro si colectie de ilustrate cumparate in perioada 1971-2005, in valoare de 3.000 de euro.

Cheltuieli pentru afaceri: 567.000 euro
Cheltuielile pe care sotii Popescu le-au efectuat pentru cele patru firme in care au fost actionari s-au ridicat la aproximativ 567.250 de euro, astfel: 2.405,5 euro (97,5 milioane lei) pentru Management Roel SA, 445.693 euro (11,6 miliarde lei) pentru majorarea capitalului social de la Ital Agency (in anul 2001), 117.700 de euro (2,348 miliarde lei) pentru 30% din actiunile CE BO TEX SRL si 1.451 euro (14,5 milioane lei) pentru participarea la capitalul social al firmei Informatic Expert-Cont SRL.

Cheltuielile cu cosul zilnic, intretinerea etc., avand in vedere nivelul de trai al familiei lui Dan Ioan Popescu, nu poate fi estimat usor, dar presupunem ca acestea se ridica la aproximativ 1500 de euro/ lunar, adica la 270.000 de euro in cei 15 ani.

Concluzie

O estimare aproximativa a veniturilor familiei Elena si Dan Ioan Popescu in perioada 1990-2005 indica un total al acestora de aproximativ 3.000.000 de euro. De asemenea, o estimare neoficiala a cheltuielilor totale ale lui DIP, rezultate din aproximarea valorilor bunurilor achizitionate precum si a costurilor cosului zilnic, indica o valoare totala de aproape 3.900.000 euro. Aceasta inseamna ca, ipotetic, familia lui DIP ar avea de justificat aproximativ 1.000.000 de euro, insa, in conditiile in care tranzactiile s-ar fi efectuat la valoarea pietei. Realitatea arata ca au fost cazuri in care achizitiile s-au facut la valori cu mult sub cele de piata. Probabil aceasta este si una dintre explicatiile care stau la baza acumularii unor mari averi ale fostilor sau actualilor demnitari.

Reamintim faptul ca, dupa declansarea cercetarilor asupra averii sale, DIP a declarat ca ar fi cumparat terenul de la Azuga cu “358 sau 385 de dolari” pe care a inceput constructia unei case in urma cu zece ani si pe care spera sa o termine in urmatorii ani. El a mai spus, de asemenea, ca pentru apartamentul situat in apropierea sediului guvernului ar fi platit 1.800 de dolari, in 1995. Asadar, un apartament de cinci camere situat in centrul Capitalei si un teren la Azuga l-ar fi costat aproximativ 2.185 de dolari. Adica, mai nimic. De asemenea, pentru achizitionarea terenului din zona Arcul de Triumf, suma declarata este de aproximativ zece ori mai mica decat valoarea de piata a acestuia.

AFACERI CU ENERGIE

Dan Ioan Popescu a fost implicat, în paralel cu activitatea de politician şi demnitar (deputat sau ministru), în mai multe afaceri care i-au completat “coşul zilnic”. Prima dintre firmele înfiinţate de Dan Ioan Popescu, despre care deţinem date concrete, este Management Roel SA.

Constituita in luna iulie 1997, firma Management Roel SA are sediul pe Calea Dorobantilor nr. 60, sector 1, iar ca obiect de activitate « consultanţă pentru afaceri şi management », acoperirea perfectă pentru o firmă de politician. Acţionarii acestei societăţi sunt Dan Ioan Popescu (77,5%), fiul său Răzvan Popescu (10%), soţia sa Elena Popescu (2%), fiul soţiei Nicoletti Massimiliano (10%) şi Şerban Barbu (0,5%). Administratorii firmei sunt Dan Ion Şerban Dima, Mariana Radu, Dana Cristina Vasile şi societatea de experţi contabili Unicont Company SRL, reprezentată de septuagenarul cenzor Constantin Badan. Capitalul social al Management Roel era, la mijlocul acestui an de 10.000 RON, adică 100 milioane lei. Conform ultimei declaraţii de avere, dacă pe 7 mai 2005 DIP declara că deţine 195 de acţiuni la această societate, în valoare de 97,5 milioane lei, în 15 iulie 2005, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prezentate mai sus, familia Popescu deţinea 179 de acţiuni (89,5%).

În perioada 1999-2004, societatea Management Roel a avut profituri uriaşe pentru o firmă de consultanţă, semn că a fost bine plasată pe piaţă. Astfel, profiturile nete înregistrate în această perioadă, corespunzătoare participaţiei de 89,5% deţinute, au fost următoarele : 4.807.591.000 (1999), 3.330.580.000 (2000), 190.730.000 (2001), 679.995.000 (2002), 1.583.360.000 (2003) şi 6.730.316.000 (2004). Dacă profiturile acestei societăţi n-au fost reinvestite, ci au fost încasate de către acţionari, atunci în buzunarul familei Dan Ioan Popescu au intrat, în perioada 1999-2004, 15.503.701.940 lei, adică 625.798, 2 euro. De unde au venit însă aceste profituri ?

Fostul ministru în businessul Romelectro

Profiturile obţinute de firma de consultanţă a lui Dan Ioan Popescu au legătură cu piaţa energiei electrice controlate vreme de mai mulţi ani de fostul ministru. Deşi această legătură a fost bine ascunsă de către DIP, au mai rămas totuşi anumite urme ce pot reconstitui implicarea firmei sale în afaceri cu energie. O astfel de legătură directă este cu societatea « Romelectro » SA, care are sediul declarat la aceeaşi adresă (Calea Dorobanţilor nr 60, sector 1 Bucureşti) cu Management Roel, firma lui Dan Ioan Popescu. Societatea « Romelectro » a fost înfiinţată în 1971 « în calitate de casă de comerţ a Ministerului Energiei din România ». În 1991, firma s-a desprins de Ministerul Energiei şi a devenit autonomă, iar în 1994 a devenit Romelectro SA, o companie pe acţiuni cu capital privat.

Conform informaţiilor de pe site-ul actual al companiei, « în prezent, Romelectro este acţionarul principal în 3 companii, fiind leaderul unui grup care funcţioneaza pe piaţa internă şi pe pieţe străine ca un întreg, acţionând separat sau împreună cu parteneri reputaţi. Grupul este pregătit să se angajeze în calitate de contractor EPC în proiecte legate de producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, atât în România cât şi în străinătate ». Asta se întâmplă în prezent pentru că, în trecut, situaţia asociaţilor Romelectro era cu totul alta. Astfel, pe vechiul site al companiei « Romelectro », la adresa http://www.romelectro.ro/capital_ro.html, apărea următoarea prezentare: “(Anul) 2002 – Ca centru al unui GRUP DE COMPANII, ROMELECTRO împreună cu cei 12 asociaţi participă cu succes la dezvoltarea şi modernizarea sectorului energetic românesc ».

Cei 12 asociaţi prezentaţi pe site la punctul « A. Capital investit (în ordine alfabetică) » erau : « Celpi SA- cel mai mare producător de stâlpi de oţel, de înaltă tensiune, şi elemente de montaj din România , Electromontaj Carpaţi Sibiu SA – un antreprenor în domeniul distribuţiei si transmisiei transportului de energie , Eninvest SA – o companie de consultanţă în domeniul energetic şi al protecţiei mediului, Fichtner-Romelectro Engineering SA – o companie de proiectare şi consultanţă în domeniul energetic, o societate pe acţiuni împreună cu FICHTNER – Germania, Georom Internaţional SA – antreprenor pentru lucrări de foraj orizontal şi investigaţii Geo Radar, ISPE SA – cel mai mare şi mai important institut de proiectare şi consultanţă din România în domeniul energetic şi al protecţiei mediului, Management Roel SA – « consultant în domeniile financiar şi legislativ, reprezentant comercial pentru firme străine », Societatea de Gaz şi Electricitate SA – o companie care are ca acţionari companii mari din domeniul energetic din România, Roelco Invest SA – un transportator şi distribuitor de materiale de construcţii, Romelectro Construct SA – antreprenor în domeniul energetic, Romelectro Services SA- o firmă de consultanţă şi reprezentare comercială şi Romelectro T&D SA – o firmă de proiectare şi consultanţă în domeniul staţiilor de transformare şi automatizări ».

Consultanţă în domeniul energetic

Din informaţiile apărute în urmă cu trei ani pe site-ul Romelectro, rezultă fără dubii faptul că la un an de când Dan Ioan Popescu devenise şef peste ministerul care controla tot ce ţine de energie în România, firma sa era implicată în afaceri de consultanţă şi reprezentare pentru societăţi cu profil energetic. Acesta reprezintă unul dintre cele mai flagrante conflicte de interese din activitatea unui înalt demnitar al statului, cum a fost Dan Ioan Popescu la acea vreme.
Conflictul de interese s-a menţinut însă pe toată perioada mandatului de ministru a lui DIP şi aceasta rezultă din implicarea directă a firmei sale, Management Roel, în cumpărarea şi vinderea de acţiuni pe Rasdaq, alături de Romelectro, de la societatea « Electromontaj Carpaţi » SA Sibiu, una dintre cele 12 societăţi din « grupul Romelectro ». Astfel, conform datelor apărute pe Bursa electronică Rasdaq, care citează ca sursă REGISCO, Management Roel SA a deţinut în perioada 2004-2005 următoarele pachete de acţiuni la Electromontaj Carpaţi SA Sibiu : 9,89% pe 22 iunie 2004, 15,13% pe 27 septembrie 2004 şi mai puţin de 5% pe 17 mai 2005. De remarcat că, pe 14 septembrie 2004, Romelectro deţinea 47,72% din acţiunile de la Electromontaj, iar pe 7 iunie 2005 preluase deja controlul cu 62,88% din societatea sibiană.

Aşadar, firma ministrului Popescu investea într-o societate din domeniul energiei, societate pentru prosperitatea căreia îşi folosea avantajele funcţiei de ministru şi de reprezentant al statului român în diverse întâlniri oficiale de peste hotare. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă una dintre ultimele vizite în străinătate ale lui Dan Ioan Popescu, ocazie cu care n-a avut nici o reţinere în a intermedia afaceri în interes propriu. Astfel, în perioada 11-13 septembrie 2004, Dan Ioan Popescu, Ministru de Stat şi ministrul Industriei şi Comerţului, a efectuat o vizită oficială în Qatar, la Doha, unde s-a întâlnit, la sediul Ministerului Energiei şi Industriei, cu Abdullah Bin Al Attiyah, Vice – prim ministru şi ministrul Energiei şi Industriei din acea ţară.

El a fost însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din România, iar la întâlnirea cu omologul din Qatar au participat, conform unei ştiri difuzate de Amos News, şi reprezentanţi ai companiilor Qatar Petroleum, Qatar Gas, Qatar Electricity&Water Co, Gulf Driling International. Cu acea ocazie, informa anul trecut Amos News, s-au identificat posibilităţi de cooperare între societăţi româneşti şi qatar-iene, una dintre acestea fiind între Romelectro şi Electromontaj cu Quatar Electricity&Water Co. – “participarea la activităţi de engineering şi realizarea de lucrări în transportul şi distribuţia de energie electrică în Qatar şi ţările din regiune”. La exact două săptămâni de la oportunităţile de cooperare stabilite în Qatar pentru Romelectro şi Electromontaj, firma ministrului Popescu îşi adăuga în portofoliu alte 5,24% din acţiunile Electromontaj Carpaţi Sibiu SA.

În 2003, un cotidian central publica o listă cu firmele propuse de ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, pentru reconstrucţia Irakului. Pe lista înmânată la Washington de Tănăsescu lui John Taylor, secretarul adjunct al Trezoreriei americane, se aflau şi firmele Romelectro şi Electromontaj Bucureşti. Întrebat dacă ştie ceva despre lista lui Tănăsescu, Dan Ioan Popescu a negat existenţa acesteia. « Nu cunosc această listă. Sunt sigur că domnul Tănăsescu a plecat cu totul şi cu totul alte probleme, la FMI. Nu a plecat cu nici o listă de companii » – a declarat ministrul Popescu pentru cotidianul Adevărul.

Contracte preferenţiale pentru prieteni

Implicarea lui Dan Ioan Popescu în acordarea preferenţială a unor contracte de sute de milioane de euro unor apropiaţi, pe criterii clientelare, a făcut deja obiectul mai multor dezvăluiri din presa ultimilor ani. Deşi numai pentru retehnologizarea celor 16 grupuri hidroenergetice de la hidrocentralelor Porţile de Fier I şi II au fost cheltuiţi, în perioada 1997-2005, peste un miliard de euro, în condiţiile în care operaţiunea a fost un eşec resimţit la nivelul întregii ţări, nimeni nu a verificat criteriile pe baza cărora s-au atribuit lucrările de reparaţii la cei doi coloşi de pe Dunăre. Unul dintre personajele cheie ale acestei afaceri este Nicolae Bogdan Buzăianu, un român cu cetăţenie elveţiană care a reuşit să dirijeze, printr-o reţea de firme în care s-a implicat ca acţionar sau/şi administrator, peste jumătate din producţia de energie electrică a României.

DIP şi Buzăianu, naş şi fin, campionii energiei
Prima afacere de succes a lui Buzăianu a fost obţinerea în 1997, prin încredinţare directă, a contractului de reabilitare pentru hidrocentrala Porţile de Fier I (PFI). Contractul a fost semnat pe vremea ministrului Industriilor de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, lucrarea nefiind acordată în urma unei licitaţii, ci printr-o hotărâre de guvern. Firma privilegiată a fost societatea elveţiană Sulzer Hydro iar contractul semnat a fost pentru 202,5 milioane de franci elveţieni, ajungând la aproximativ 160 de milioane de dolari. Societatea agreată de Tăriceanu a retehnologizat atât de bine grupurile energetice de la PF1 încât acestea au început s-o ia razna, necesitând reparaţii dese şi costisitoare (oprirea grupului 6 şi polizarea rotorului, deversarea în Dunăre a tone de ulei de la răcitori etc etc) de-a lungul ultimilor ani. Nici la începutul acestui an avariile de la cele două grupuri (5 şi 6 ) de la hidrocentrala Porţile de Fier I nu erau rezolvate, pagubele fiind estimate la 4 milioane de dolari.

Vânzări de energie prin Energy Holding

Cu toate acestea, spre sfârşitul lui 2000, compania elveţiană VA TECH Hydro Ltd, care între timp fuzionase cu Sulzer, vine cu o nouă ofertă de retehnologizare pentru hidrocentrala Porţile de Fier II, ofertă care se ridica la 98 de milioane de euro, deşi în realitate preţul era umflat cu aproape 30%. Intermediarul afacerii a fost acelaşi Nicolae Bogdan Buzăianu (foto dreapta), prin societatea Energy Consult SA. Contractul a fost semnat în noiembrie 2001, prin acceptul dat de noul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu.

Evident, ca şi în 1997, afacerea a fost parafată prin atribuire directă, fără licitaţie, pe baza unei hotărâri de guvern. Culmea, preţul convenit a fost de 122 milioane de euro, cu 24 de milioane de euro mai mare decât ceruse iniţial VA TECH Hydro. Pe de altă parte, deşi plata trebuia să se facă în contrapartidă, cu energie hydro, avansul de 30 de milioane de euro a fost achitat cash, o luna mai târziu. Ca o anexă, s-a parafat şi contractul de export energie în Grecia, prin aceeaşi societate. Afacerea a fost extrem de profitabilă pentru toate părţile implicate, mai puţin pentru statul român reprezentat de Hidroelectrica.

Astfel, valoarea contractului s-a ridicat în final la 280 de milioane de euro, prin adăugarea unor cheltuieli suplimentare cu consultanţă, hidrocentrala Gogoşu etc. etc. Sub ministerialul lui Dan Ioan Popescu, româno-elveţianul Nicolae Buzăianu a avut un succes destul de consistent, firmele reprezentate de el, îndeosebi Energy Holding, ajungând să controleze aproximativ 60% din vânzările de energie de pe piaţa românească.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în august 2005, vicepremierul Gheorghe Seculici a sugerat că de fapt, în spatele liberalizării pieţei energiei electrice se ascunde monopolul deţinut de câteva societăţi clientelare, iar « tot ce ţine de treaba asta nu este străin de Dan Ioan Popescu ». Seculici a arătat că pentru a comercializa energie ai nevoie de o autorizaţie de la Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei Electrice (ANRE), numai că « există un ordin al ANRE prin care cei care au contracte semnate anterior au dreptul să-şi majoreze cota în baza legii nou promovate.(…) Aceste hârtii au fost semnate în perioada lui (Dan Ioan Popescu – nn), atunci a fost promovată prima hotărâre de guvern pentru liberalizare, atunci s-au dat aceste licenţe la unele firme. Aş vrea să vă puneţi o întrebare : cine este firma care asigură consultanţa juridică a ANRE ? O să rămâneţi şocat!…” a mai spus Seculici, fără să dezvăluie numele firmei din coasta ANRE.

Într-adevăr, societatea care a încheiat un contract de consultanţă cu ANRE, stăpânul distribuţiei de energie din România, este o firmă în care apare ca acţionar prietenul lui DIP, Nicolae Bogdan Buzăianu, clientul permanent al energiei autohtone. După ce, în iulie 2004, Nicolae Buzăianu a fost înlocuit de la conducerea Energy Holding cu Enrique Ferrer, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie al firmei mamă, Energy Consult SA, în februarie 2005 între ANRE şi Societatea Civilă de Avocaţi Boştină şi Asociaţii se încheie un contract de consultanţă juridică. Între timp Nicolae Buzăianu devine asociat la societatea Boştină şi Asociaţii iar, două luni mai târziu, pe 1 aprilie 2005, Casa de avocaţi amintită îşi schimbă numele în Societatea Civilă de Avocaţi Boştină, Buzăianu şi Asociaţii.

Aşadar, Nicolae Buzăianu apare la vedere, pe firmament, deşi conflictul de interese dintre activitatea de consultanţă pentru ANRE şi cea de beneficiar al contractelor aprobate de această agenţie naţională este mai mult decât evident. Culmea, societatea « Boştină şi Asociaţii » are contracte de consultanţă nu numai cu ANRE, ci şi cu Hidroelectrica. Ca lucrurile să fie şi mai limpezi în privinţa favorizării de către Dan Ioan Popescu, în calitatea lui de ministru al Economiei şi Comerţului, a unui client precum Nicolae Buzăianu, săptămânalul « Academia Catavencu » a prezentat, în articolul intitulat sugestiv «Cum s-a cununat curentul cu Dan Ioan Popescu », o informaţie interesantă referitoare la legătura stabilită, în 2003, între cei doi.

Aflăm aşadar că Dan Ioan Popescu a devenit, cum altfel ?, naşul de cununie al lui Nicolae Buzăianu. « Atât de multă încredere a avut DIP în Buzăianu, încât a acceptat să-i fie naş de cununie. Ceremonia la care ministrul Economiei îi planta pirostriile lui Buzăianu s-a petrecut în Elveţia, la Lausanne, într-o biserică ortodoxă, prin august 2003. După acest eveniment, firmele moşite de Buzăianu au prins realmente aripi la înghiţit contracte. De fapt, la nişte firme de-ale lui nenea finu’ erau angajaţi şi cei doi baieţi ai familiei Popescu. Dar, apropo: de fapt, ce s-o fi năşit la Lausanne? O căsătorie între oameni sau una intre firme? Că prea i-a mers bine lui Popescu de când i-a mers excepţional lui Buzăianu » – au comentat caţavencii.

Cu această explicaţie, marile întrebări despre modul cum a dobândit Dan Ioan Popescu o avere de peste zece milioane de euro în doar câţiva ani, capătă o frântură de răspuns. Pentru că este absurd să creadă cineva că într-o ţară cu oficialităţi corupte, în care contracte de sute de milioane de euro se acordă fără licitaţie, cei care decid aceste favoruri o fac din altruism, fără comisionul aferent. Paguba produsă de acest tip de legături a fost consemnată recent de Curtea de Conturi care a constatat, în urma unui control la Hidroelectrica, faptul că au fost făcute plăţi nejustificate în valoare de 3600 de miliarde de lei vechi, adică de aproximativ un miliard de euro: 3000 de miliarde lei avansuri către furnizori, 400 de miliarde lei plăţi către VA TECH România şi 200 de miliarde lei către VA TECH Elveţia. Între timp, conform unor estimări apărute în presă, averea omului de afaceri de 37 de ani, Nicolae Bogdan Buzăianu, a ajuns la aproximativ 70 de milioane de euro.

AFACEREA ITAL AGENCY – LUXTEN

În 1998 Dan Ioan Popescu era unicul acţionar al societăţii Ital Agency SRL, o firmă înfiinţată în 1991 şi al cărei obiect de activitate era “comerţ cu ridicata al maşinilor, echipament, furnituri”. După o majorare de capital de 350 de milioane de lei, făcută de DIP, în 2000 intră în societate şi soţia acestuia Elena Popescu, care devine şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În iunie 2000, jumătate din acţiunile familiei Popescu sunt cesionate soţilor Nicolae şi Sanda Rădulescu. Noul partener de afaceri al lui Dan Ioan Popescu este nimeni altul decât preşedintele societăţi Luxten Lighting SA, o firmă care avea să devină privilegiată în relaţia cu instituţiile de stat din guvernarea 2000-2004. La sfârşitul anului 2000, după alegeri, Dan Ioan Popescu a făcut mai multe majorări de capital la Ital Agency aşa încât acesta se ridica la peste 23 miliarde lei, contribuţia familiei Popescu fiind de 11,6 miliard lei. Ulterior, în martie 2001, după ce Dan Ioan Popescu a devenit ministru al Economiei şi Comerţului, şi-a vândut toate acţiunile deţinute la Ital Agency, soţia sa rămânând însă în fruntea Consiliului de Administraţie al societăţii.

În firmă au intrat astfel noi acţionari : Ionel Pepenică (33,2%), director general la Luxten Lighting SA şi fost consilier PSD la Primăria Capitalei, şi societatea Euroimob SA. Printre administratorii de la Ital Agency se regăsesc, alături de Elena Popescu, Mihaela Sanda Rădulescu, soţia preşedintelui de la Luxten, şi Gheorghe Vulpoiu. Cealaltă societate, Euroimob SA, este controlată tot de Nicolae Rădulescu (98%), soţii Vulpoiu deţinând şi ei 0,4%. Gheorghe Vulpoiu mai apare ca administrator şi la o altă societate a familiei Popescu, CE BO TEX.

Am prezentat toate aceste date pentru a vedea legăturile dintre persoane ce sunt direct asociate cu familia lui Dan Ioan Popescu. De asemenea, cum am mai spus, după ieşirea lui DIP din societatea Ital Agency, soţia sa a rămas la conducerea firmei ca o garanţie pentru afacerile derulate ulterior. În proprietatea acestei firme s-au aflat câteva imobile de lux precum şi un hotel,

HOTELUL lui Dan Ioan Popescu din Azuga

toate construite în Azuga, judeţul Prahova. Deşi localnicii afirmă că acestea aparţin lui Dan Ioan Popescu, ele nu apar în declaraţia sa de avere.

Cu toate acestea, dincolo de ceea ce afirmă localnicii din Azuga, un element interesant din declaraţia de avere a lui dan Ioan Popescu este în măsură să confirme oarecum afirmaţia conform căreia societatea Ital Agency n-a fost, în realitate, înstrăinată, chiar dacă actele arată contrariul. Informaţia apare la capitolul « venituri din premii şi jocuri de noroc », loc în care Dan Ioan Popescu a menţionat că soţia sa, Elena Popescu, a obţinut ca « Bonus Management » în 2004 suma de 8.370.000.000 lei. Această sumă seamănă izbitor de mult cu profitul net obţinut de societatea Ital Agency SRL în 2004 : 8.367.250.000 lei. Oficial, Dan Ioan Popescu deţine la Azuga o casă de vacanţă de 131 mp, din 1997, şi un teren de 7091 mp achiziţionat în perioada 1996-2004.

Hotelul din Azuga, intrat oficial în proprietatea soţilor Rădulescu (Luxten), are patru niveluri şi este situat în Poiana Urechea 2. Cotat cu patru stele, valoarea acestuia se ridică la aproximativ 3 milioane de euro şi fost trecut în patrimoniul societăţii Luxten. Relaţiile speciale ale lui DIP cu Primăria Azuga au făcut ca terenul pe care s-a construit hotelul din Azuga să fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani, la preţul de 5 euro/mp. Conform surselor, terenul a fost cumpărat de firma Luxten cu 11 euro/mp deşi preţul zonei se ridică la 100 de euro/mp. Alături de hotel, pe numele firmei Luxten au mai fost trecute şi două vile de pe strada Dirivoiu, evaluate la 300.000 de euro, construite tot de Ital Agency şi despre care localnicii afirmă că aparţin lui DIP. Şi aici, conform aceloraşi informaţii, terenul din jurul celor două vile, de 5000 mp, evaluat la aproximativ 500.000 de euro, fost obţinut în acelaşi mod : iniţial concesionat cu 5 euro/mp, iar ulterior vândut cu 11 euro/mp., adică de nouă ori mai ieftin.

Casa Fab. Bere

Pe de altă parte, după instalarea lui Dan Ioan Popescu în fruntea ministerului Economiei şi Comerţului, afacerile firmei Luxten cu societăţi din subordinea lui DIP s-au înmulţit văzând cu ochii. Au fost încheiate contracte avantajoase îndeosebi cu Electrica SA, Distrigaz Nord şi Sud şi Hidroelectrica. Numai contractele încheiate de Luxten cu Electrica SA au depăşit, în mandatul Dan Ioan Popescu, 45 de milioane de euro. De asemenea, soţia lui Nicolae Rădulescu a încheiat cu Hidroelectrica, pe firma Bio Tera Med SRL, contracte pentru furnizare de servicii medicale. Firma Luxten a fost extrem de privilegiată, în perioada 2000-2004 şi în afacerile de iluminat public încheiate cu mai multe primării din România, contracte care totalizează câteva sute de milioane de euro.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.15-16, decembrie 2005