Iunie ’90: Magureanu, acuzat de «Diversiunea Vestului»

Constantin Dobre, fostul lider al grevei minerilor din Valea Jiului (1977), afirma ca Virgil Magureanu a fost direct implicat in pregatirea diversiunii care a insotit fenomenul „Piata Universitatii“ si Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Intr-o scrisoare deschisa adresata generalului magistrat Dan Voinea, Dobre afirma ca, in mai 1990, a asistat la o discutie intre Magureanu si un ofiter SRI in care s-a pus la punct strategia ce trebuia adoptata in rezolvarea problemei „golanilor“ din Piata Universitatii, amintindu-se si de racolarea unor importanti lideri ai momentului, dar si a unui fost disident.

Constantin Dobre, fostul lider al grevei minerilor din Valea Jiului (1977), dezvaluie, din postura de martor, informatii privind implicarea directa a lui Virgil Magureanu in pregatirea diversiunii care a insotit fenomenul „Piata Universitatii“ si mineriada din 13-15 iunie 1990. Intr-o Scrisoare Deschisa adresata generalului magistrat Dan Voinea, actualul sef al Sectiei Parchetelor Militare, Costantin Dobre afirma ca, in mai 1990, aflandu-se in biroul lui Virgil Magureanu, directorul de atunci al SRI,  a asistat la discutia dintre acesta si un ofiter din subordine care tocmai fusese felicitat pentru contributia la „diversiunea din Targu Mures“.

Dobre citeaza fragmente din discutia celor doi sri-isti atat cu privire la strategia ce trebuia adoptata in rezolvarea  „diversiunii Vestului“ din  Piata Universitatii, cat si cu privire la relatia speciala cu liderii minerilor din Valea Jiului, la racolarea „unuia dintre cei mai de seama lideri“ ai Ligii Studentilor, precum si la incadrarea in SRI a unui „opozant care pe timpul lui Ceausescu imprastia manifeste“. Prezentam mai jos, integral, textul scrisorii lui Constantin Dobre. Intertitlurile apartin redactiei.

Domnule General, stiu ca ati fost insarcinat cu greaua raspundere de a ancheta si solutiona dosarele „Revolutiei“ si „Mineriadei“ din iunie 1990. Dumneavoastra trebuie sa gasiti si sa aduceti in fata justitiei vinovatii faptici si morali ai acelor evenimente. Nu puteti formula acuzarea impotriva asasinilor faptici si morali fara dovezi si fara marturii.

Ca martor ocular, in biroul lui Virgil Magureanu, la „coacerea“ scenariilor SRI de „lichidare“ a protestantilor din Piata Universitatii si „incheierea socotelilor“ cu opozitia politica, imi fac o datorie de constiinta de a dezvalui publicului din Romania, si implicit dumneavoastra, date si fapte care pot ajuta la stabilirea vinovatiilor criminale din acele vremuri. Redau o conversatie dintr-o convorbire intre Virgil Magureanu si un ofiter SRI.

Era in luna mai 1990. Eu ma aflam la intrarea din fata fostului Parlament al Romaniei, din Dealul Mitropoliei. Il asteptam pe Magureanu caruia intentionam sa-i cer sa-mi dea o declaratie ca nu am colaborat cu Securitatea. Cand Magureanu si-a facut aparitia, era insotit de catre un ofiter SRI. Magureanu m-a intampinat cu expresia: „Ce faci, draga, te-ai razgandit? Sunt bucuros ca ai revenit asupra deciziei de a nu intra in SRI. Chiar acum cateva zile l-am facut ofiter pe un alt opozant care pe timpul lui Ceausescu imprastia manifeste“. Magureanu nu stia motivul pentru care il cautam. Magureanu m-a invitat in biroul lui impreuna cu acel ofiter SRI.

In prezenta mea, Magureanu l-a felicitat pe acel ofiter, pentru contributia lui la „diversiunea din Targu Mures“. Crezand probabil ca chiar ma razgandisem de a nu intra in SRI, Magureanu a luat cateva ziare de pe biroul lui si mi s-a adresat astfel: „Pana cand termin de vorbit cu domnul ofiter, te rog sa citesti aceste ziare si incearca sa ghicesti cine se ascunde in spatele celor care ma ataca pe mine“. Erau ziare banatene, editate spre sfarsitul lunii aprilie a anului 1990. M-am retras in cel mai indepartat colt al biroului lui Magureanu. In timp ce parcurgeam cu privirea articolele despre „dom prof“, aveam, in acelasi timp, urechile larg deschise pentru a prinde cat mai multe din conversatia dintre Magureanu si acel „domn“ ofiter. Am ramas uimit si socat la ceea ce mi-a fost dat sa aud.

La inceput, Magureanu nu a avut prea multe cuvinte de lauda despre „raportul“ ofiterului SRI. Magureanu nu era multumit de denumirea „operatiunii“ si chiar a catalogat intregul „raport“ ca fiind „limitat“ privind „finalitatea si scopurile actiunii“. Apoi a inceput profesionistul si specialistul Magureanu sa-l instruiasca pe interlocutorul lui despre ce ar fi trebuit sa cuprinda acel raport privind, citez: „diversiunea Vestului“ din Piata Universitatii. Iata etapele obligatorii ale scenariului propus de Magureanu, citez: „infiltrare, racolare, influentare, discreditare, provocare, diversiune, dezinformarea si manipularea opiniei publice, lichidarea totala a „fenomenului“ si asigurarea de risc, in cazul unui esec sau deconspirare a operatiunii, prin culpabilizari colective sau individuale“. Magureanu a mai subliniat nevoia identificarii procurorilor, simpatizanti ai FSN-lui, care urmau sa se ocupe de dosarele viitorilor inculpati. Virgil Magureanu l-a asigurat pe ofiterul interlocutor ca, citez: „de partea vizibila“ a operatiunii se vor ocupa cei mai importanti lideri ai FSN-lui prin acuzatii publice la televiziune si luari de „atitudini civice“, in presa scrisa, din partea „celor care ne pretuiesc“.  Mut de admiratie, interlocutorul nu-l slabea deloc pe Magureanu cu expresiile: „Am inteles domnule profesor“, „Sunt onorat sa iau lectii de la dumneavoastra, domnule profesor“. Magureanu a mai facut si alte afirmatii, de „succes“, care m-au facut sa-mi inghete sangele in vene, anume: liderii de sindicat ai minerilor din Valea Jiului erau atat de mult sub controlul SRI-lui incat au fost determinati sa de-a publicitatii comunicate politice impotriva partidelor politice din opozitie si a demonstrantilor din Piata Universitatii; ca Magureanu cultivase o relatie speciala cu liderul minerilor din Valea Jiului, iar la momentul oportun, personal il va „indruma si sprijini“; ca fusese racolat „unul dintre cei mai de seama“ lideri ai Ligii studentilor de la Universitatea din Bucuresti; ca „inclestarea cu spionii si diversionistii“ din Piata Universitatii devenise atat de dura, incat a fost nevoie sa se apeleze la „specialisti“ si „prieteni din afara“ care urmau sa fie cazati la unele hoteluri din preajma Pietei Universitatii. Pentru cazarea „specialistilor“ straini, Magureanu anticipa Hotelul „Majestic“ ca fiind locul cel mai „strategic“.

Naiv,  ofiterul la intrebat pe Magureanu: „Domnule profesor, ce credeti ca se va intampla daca operatiunea va esua?“ Iata si replica lui Magureanu, citez: „Nimic deosebit. Eu, probabil, ma voi intoarce la catedra. Important este ca acest serviciu de informatii a fost gandit si construit ca un castel inexpugnabil si va functiona ca un varf de lance indreptat spre inima dusmanilor nostri. Niciun joc politic nu se va putea face in aceasta tara fara unda verde data din acest castel.“

Scarbit, dar si sincer ingrijorat de cele auzite, m-am prefacut ca terminasem lecturarea ziarelor si invocand ca doream sa si fumez, i-am spus lui Magureanu ca voi astepta afara. Dupa plecarea ofiterului am revenit in biroul lui Magureanu si i-am cerut sa-mi dea o recomandare ca nu fusesem colaborator al Securitatii. Vizibil surprins, Magureanu mi-a reprosat ca nu-i cerusem lui mai intai ajutorul pentru ca il cunostea foarte bine pe dl. Corneliu Manescu. Apoi razand, m-a intrebat catre cine trebuia sa adreseze acea recomandare. Cunoscandu-l bine si mirat ca nu m-a intrebat daca auzisem ceva din conversatia lui cu acel ofiter, mi-am dat seama imediat ca Magureanu imi pusese gand rau. Evenimentele din data de 14 iunie 1990 mi-au dat dreptate. La hotelul in care locuiam, am fost cautat de catre 2 civili si 4 „mineri“ pentru a „discuta“ cu mine. Civilii aveau in maini fotografia mea. Atunci am hotarat sa-mi fac planuri pentru plecarea in exil.

Esuand in tentativa de a ma ucide, Magureanu si-a continuat si continua nestingherit campania la adresa mea cu epitete de infractor si turnator. Voi reveni, in presa centrala din Romania, cu informatii amanuntite despre complotul kaghebist contra lui Ceausescu, in care Magureanu si gasca lui de tradatori isi atribuie roluri de victime ale „tradarii“. Magureanu va trebui sa mai raspunda, penal desigur, de sustragerea dosarului meu de urmarire informativa (DUI) din arhiva Securitatii si probabil de disparitia dosarului meu de personal de la MAE si a celui de condamnare de la Judecatoria sectorului 2, Bucuresti.

Domnule General, daca veti investiga toate informatiile din aceasta scrisoare, sunt convins ca toate firele din dosarele „Mineriada“ din iunie 1990 si „Revolutia“ din decembrie 1989 vor duce la Virgil Magureanu si gasca lui de tradatori de neam si tara.

Dan Badea, material aparut in GARDIANUL din 12 iunie 2006