Ofensiva împotriva lui Traian Băsescu, lansată de mafia PSD-PNL, continuă cu o nouă diversiune semnată de fostul preşedinte Emil Constantinescu, devenit un soi de activist „civic” („ciuvic”?). Personajul, cunoscut pentru uşurinţa cu care construieşte scenarii fanteziste, e animat de o ură viscerală faţă de Traian Băsescu şi e dispus, cum se vede, să spună orice aberaţie convenită cu oamenii lui Patriciu.
Astfel, în cotidianul Adevărul de astăzi, Emil Constantinescu afirmă că în decembrie 1989 cunoscuta disidentă anticomunistă Doina Cornea ar fi fost, practic, arestată de reprezentanţii noii puteri şi purtată ca pe un zombi la televiziune şi înapoi; ea ar fi fost lăsată să vorbeasca, zice diversionistul Constantinescu, doar în scopul de a fi compromisă. Cine erau cei care o arestaseră? Tot Milică răspunde: Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu, foşti ofiţeri de intendenţă la acea vreme.
Iată declaraţia exactă a lui Emil Constantinescu consemnată de scribălăii lui Patriciu:
„În zilele acelea, Doina Cornea a fost practic arestată! Au adus-o în Bucureşti şi au cazat-o într-un dormitor al cazărmii de pe Şoseaua Olteniţei. Fără radio, fără televizor, fără nicio sursă de informare, aşa încât să nu poată fi găsită nici la Bucureşti, nici la Cluj.
O purtau dintr-un loc în altul, cu pătura în cap, chipurile, să o protejeze de terorişti. Au încercat să o folosească pe 26 decembrie, când a fost prima tentativă de miting anticomunist. Dar nu au reuşit şi abia pe 27 a ajuns la CFSN şi a avut o reacţie. De fapt, au lăsat-o să vorbească atunci când au vrut ei, ca să o compromită. Acestea au fost meritele lui Gabriel Oprea şi Eugen Bejinariu, pe atunci tineri locotenenţi de intendenţă. Ei erau cei care o păzeau pe Doina Cornea„
Cum ştim deja, cei care am trăit dar am mai şi studiat acele evenimente, Emil Constantinescu spune prostii. Pe de o parte, nimeni nu-i putea impune atunci disidentei Doina Cornea să spună adevărul la TVRL în caz că era „arestată”, cum aberează Constantinescu, iar, pe de altă parte, Gabriel Oprea nu a fost implicat în povestea din spatele poveştii spuse de diversionist.
Diversiunea, bine pusă la punct (cum vom vedea) a fost rapid demontată de cei doi acuzaţi, Bejinariu şi Oprea. Primul dintre ei (foto stânga) a afirmat că în decembrie 1989 a participat la preluarea şi însoţirea la gară a Doinei Cornea, aflată într-o cazarmă militară din Cobălcescu:
„Am auzit ce a declarat domnul Constantinescu. Nu vreau să îl jignesc, mă gândesc că doar a fost informat greşit şi nu că vrea să facă nişte speculaţii. Este adevărat că în ziua de 25 – 26 decembrie, nu mai ştiu exact, am fost trimis în această misiune, nu cu domnul Oprea, cu alt coleg, Marius G. Am luat-o pe doamna Cornea de la căminul militar Cobălcescu şi am avut misiunea de a o apăra şi de a o duce la gară pentru a pleca la Cluj. (…) Cu domnul Gabriel Oprea eram coleg de serviciu, dar el nu a fost cu mine” – a declarat, pentru Realitatea Tv, Eugen Bejinariu.
Generalul Gabriel Oprea (foto dreapta) a declarat, la rândul său, că n-a cunoscut-o vreodată („în nici o împrejurare”) pe Doina Cornea, el anunţând totuşi că se gândeşte dacă o să-l dea, sau nu, în judecată, pentru afirmaţiile făcute, pe Emil Constantinescu.
Diversiunea fiind demontată, chiar înainte de a apărea ziarul în care a fost lansată, nu ne mai rămâne decât să observăm ce interese şi forţe s-au aflat în spatele ei.
Interesul primar al lui Emil Constantinescu era ca, lovind în Gabriel Oprea – descris, iată, ca „gardian” al Doinei Cornea-, să lovească, de fapt, în Traian Băsescu, adică în acela care tocmai l-a avansat în grad pe „gardian”. Mai rămânea să spună că şi Onţanu a fost în echipa Bejinariu-Oprea şi fericirea era maximă în tabăra lui Crin Antonescu. Pentru că am ajuns aici, să vedem şi forţele aruncate în această manipulare mass media.
Procurorul. În primul rând, informaţia pe care s-a „brodat” diversiunea lui Constantinescu provine dintr-unul din dosarele Revoluţiei. Personal, cunoscând destul de bine situaţia din zona Cobălcescu, deoarece m-am ocupat îndeaproape, ca ziarist, de dosarele Revoluţiei, ştiu chiar şi cine a fost şeful dispozitivului militar din Cobălcescu (am făcut şi un film despre cele petrecute în acel obiectiv militar ), precum şi numele procurorului care s-a ocupat de acest dosar. Procurorul a fost şi a rămas un apropiat al lui Emil Constantinescu şi al ciracilor săi, şi este posibil ca el să fi plasat informaţia privind „însoţirea la gară” a Doinei Cornea. Mă îndoiesc însă ca dezinformarea să fi plecat de la magistratul respectiv, al cărui nume prefer să nu-l divulg.
Beneficiarul. Următorul personaj implicat în diversiune este beneficiarul manipulării, Crin Antonescu. El a vizitat-o cu o săptămână în urmă (18 octombrie), înainte de a o readuce în atenţia publică, pe Doina Cornea, care era membru în comitetul de susţinere al candidaturii sale la Preşedinţia României.
I-a dus chiar şi un buchet de…crini, pentru a o impresiona pe bătrână.
Patronul. Dinu Patriciu este finanţatorul acţiunilor pro-Antonescu desfăşurate de Emil Constantinescu.
Presa a arătat deja implicarea lui Patriciu în campania declanşată de fostul preşedinte, prin intermediul societăţii Odyssey Communication, firmă deţinută în proporţie de 80% de patronul ziarului Adevărul.
Adică ziarul care a publicat elucubraţiile unui fost preşedinte, un individ incapabil să priceapă că nu mai are nici măcar o umbră de credibilitate pentru ceea ce spune.
De această dată, fostul activist PCR Constantinescu dovedeşte însă şi un cinism rar întâlnit: el aruncă în lupta politică finanţată de Patriciu un disident anticomunist, adică exact duşmanul tipologiilor reprezentate de cei doi.
Diversiunea „Doinea Cornea” arată cât de disperaţi sunt mafioţii din tabăra anti-Băsescu dacă au ajuns să folosească astfel de tertipuri în lupta pentru Cotroceni.
©Dan Badea