Arhiva lunara noiembrie 2009

Oficinele Gardianul, Realitatea TV şi Antena 3 vor primi cartonaş roşu de la profesionişti ai breslei şi vor fi catalogate drept "ruşini ale zonei media din ţările fostului bloc sovietic" (Update)

Categorie: Blogrolldiversiuneexport 3investigmafie romaneascaManipulare prin presaPresa


traian_basescu_sa_nu_vorbesc_celendo

img vidanjor dumitrescu

Televiziunile mogulilor Vîntu şi Voiculescu au boicotat, luni seara, conferinţa de presă a lui Traian Băsescu.Aceasta în pofida faptului că vidanjorii acestora, dotaţi cu microfoane, camere de luat vederi, plus care de reportaj, au fost la faţa locului şi chiar au transmis, în direct, „caii verzi” de pe pereţii lui Vanghelie, adică o operaţiune a autorităţilor prin care a fost îndepărtat un banner imens afişat ilegal.

mogulii1

Mafioţii mass-media, disperaţi de creşterea bruscă în sondaje a lui Băsescu, s-au înţeles să nu difuzeze declaraţia preşedintelui candidat, deoarece au aflat că va spune ceva care le va da campania de manipulare peste cap. „Vă spun de ce am solicitat avizul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice: ziarul Gardianul şi postul Realitatea Tv se află în posesia avizului Institutului, care demonstrează...

Citeste mai mult

După ce a aflat că ar putea fi premier de paie, Klaus Iohannis se teme să nu piardă şi Primăria…(Update)

Categorie: Fără categorie

Primarul Klaus Iohannis a dat, astăzi, primul semn concret de laşitate, după ce a primit semnale că activitatea lui în fruntea ipoteticului guvern PSD-PNL va fi de scurtă durată. Pentru a fi sigur că nu va pierde totul, el a cerut asigurări că se va putea întoarce la conducerea primăriei din Sibiu prin lege, deoarece în cazul unor alegeri locale şansele sale de a fi reales sunt, acum, nule, mai ales după scorul obţinut de Preşedintele Traian Băsescu în Sibiu (44,45% în judeţ şi 38% în municipiu).

Iohannis a declarat, în acest sens, pentru Mediafax, că nu va accepta funcţia propusă de mafia PSD-PNL dacă nu se va prelungi, de la 15 zile la 4-6 luni, termenul legal în care poate opta pentru funcţia de premier sau cea de primar. „Primarul Sibiului a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că prelungirea termenului legal d...

Citeste mai mult

BATEM IMPREUNĂ: Clanul Geoană a umplut de sânge un om care îşi apăra locuinţa şi i-a terorizat familia

Categorie: BlogrollinvestigManipulare prin presaPresa

Modelul aplicat de Ion Iliescu în timpul mineriadelor din 1990-1991 a fost aplicat cu succes, mai încolo, în interes personal, de către politrucii crescuţi în acelaşi spirit al mafiei roşii. Geoană a preluat şi el învăţăturile lui Ilici şi le-a adaptat cerinţelor impuse de soacră-sa, adevăratul lui şef în anii aceia. 

Familia lui Mircea Geoană a colecţionat de-a lungul anilor mai multe vile, cinci fiind trecute pe numele sau în posesia celebrei soacre, Margareta Costea (foto dreapta), o bătrână infractoare dacă ne-am lua după certificatul de revoluţionar pe care şi l-a procurat prin falsuri şi minciună...

Citeste mai mult

A fost Mircea Geoană, la Moscova, pe spinarea serviciilor secrete ruseşti?

Categorie: Blogrollcoruptie politicadiversiuneexport 3investigmafie romaneascaManipulare prin presaofensiva ruseascaPresaSecuritate nationala

– La Moscova s-a dat ordinul declanşării campaniei anti-Băsescu –

Manipularea lansată de Patriciu împreună cu angajaţii celorlalţi doi moguli, prin lansarea pe piaţă a unui filmuleţ trucat, are ecouri suspecte în presa rusă şi are efect de bumerang asupra lui Mircea Geoană.
Înainte de a prezenta o ipoteză inedită şi extrem de îngrijorătoare cu privire la jocurile periculoase făcute de mafia PSD-PNL cu maica Rusia, vreau să fac nişte precizări.

Făcătura aruncată pe piaţă de diversioniştii lui SOV (care asta au învăţat, pentru asta sunt plătiţi cu multe mii de euro lunar şi cu asta se ocupă), nu are alt scop decât să impresioneze opinia publică şi să altereze irecuperabil, speră manipulatorii, imaginea lui Traian Băsescu...

Citeste mai mult

Voiculescu către Patriciu: Tot ceea ce facem, facem fifty-fifty, cu consens, şi îi băgăm în faţă pe americani! (Update)

Categorie: coruptie justitiecoruptie politicacrima organizataexport 3mafie romaneascaManipulare prin presaPresaSecuritate nationala

UPDATE: citiţi la sfârşitul acestui material numele celui care coordonează programul de guvernare al noii  alianţe anti-Băsescu.

mogulii1

Toţi cei care l-au auzit pe Traian Băsescu amintindu-i, iar şi iar, în mesajele sale publice, pe Voiculescu, Vîntu şi Patriciu, s-ar putea să nu înţeleagă ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei repetiţii.

Dacă presa ar fi fost liberă, alegătorul de rând ar fi obţinut de mult răspunsul la această întrebare. Poate că Băsescu va explica, până pe 6 decembrie, ce vrea să spună, de fapt, atunci când insistă pe triada Voiculescu, Vîntu, Patriciu.

Până atunci însă le ofer eu, tuturor cititorilor acestui blog, o mostră de dialog la nivel înalt între doi dintre mogulii care au făcut, fac şi s-ar putea să continue să facă, mai departe, jocurile murdare din spatele marionetelor politice tip Geoană,...

Citeste mai mult

Sorin Roşca Stănescu, Patriciu şi subordonaţii PNL-istului Dan Radu Ruşanu au fost implicaţi în afaceri cu Omar Hayssam

Categorie: Blogrollcoruptie justitiecoruptie politicacrima organizataexport 3investigJustitiemafie romaneascaManipulare prin presaPresaSecuritate nationalaspalare de bani

Cotidianul ZIUA, adică maşinăria de propagandă a lui Sorin Roşca Stănescu folosită în scopuri personale, de gaşcă şi de partid, a beneficiat şi de sprijinul logistic al lui Omar Hayssam. Cei care şi-au făcut un stindard din lupta contra lui Traian Băsescu, folosind fuga lui Hayssam ca muniţie de război, s-au lăfăit câţiva ani în limuzinele aceluiaşi „terorist” PSD, Omar Hayssam.
Unul dintre beneficiarii afacerilor lui Hayssam, ziaristul-santajist Sorin Rosca Stanescu

Unul dintre beneficiarii afacerilor lui Hayssam, ziaristul-santajist Sorin Rosca Stanescu

Este vorba despre două autoturisme Hyundai Santamo pe care firma lui Patriciu şi Roşca Stănescu, Omega Press Investments, cea care edita cotidianul Ziua, le-a primit în barter de la una dintre firmele lui Hayssam. Ceea ce este şi mai grav pentru mogulul Patriciu şi pupinul său şantajist Roşca Stănescu, autoturismele primite de la Hayssam fuseseră introduse il...

Citeste mai mult

Lăţosul şi Fălcosul

Categorie: coruptie justitiecoruptie politicacrima organizatadiversiuneexport 3investigJustitieManipulare prin presaSecuritate nationala

pradatorii romaniei
Un individ cu frunte lată, păr slinos şi accent alterat a prezentat zilele trecute, alături de un fost procuror fălcos şi incompetent, o carte între coperţile căreia a adunat frustrările unor persoane cu grave probleme para-psihice. Lăţosul se numeşte Victor Găetan, iar Fălcosul, Ciprian Nastasiu. Cartea, numită „Prădarea României„, a cărei temă centrală este cazul Hayssam, reprezintă o însăilare de acuzaţii fără acoperire la adresa preşedintelui Traian Băsescu, într-o încercare disperată a autorilor de a influenţa votul popular din 22 noiembrie/6 decembrie. Acesta este motivul pentru care se poate afirma că Lăţosul şi Fălcosul nu sunt decât doi impostori (şarlatani, mincinoşi etc., vezi DEX) de duzină.
Fălcosul Nastasiu, salvatorul lui Hayssam

Fălcosul Nastasiu, salvatorul lui Hayssam

Fălcosul, care a fost procuror în câteva speţe extrem de sensibi...

Citeste mai mult