Categorie: 
Nastase şi jurnaliştii de casă (foto badpolitics.ro)
Mai întâi trebuie făcute nişte scurte consideraţii tehnice. Mitul jurnaliştilor de televizor este o mare intoxicare mass media.
99% dintre „jurnaliştii” care apar la televizor sunt nişte impostori! Un jurnalist adevărat, de presă scrisă, nu apare pe micul ecran decât dacă prezenţa sa este absolut necesară pentru clarificarea unei situaţii extreme. Nu mai vorbim despre jurnalistul de investigaţii care, odată apărut la televizor, nu-şi mai poate face meseria deoarece va exista riscul să fie oricând recunoscut de cei pe care îi investighează. Prin urmare, din perspectiva acestei meserii, apariţia la tv. este o abdicare de la principiile de bază ale jurnalismului de investigaţii. Asta înseamnă că toţi cei care sunt surprinşi spunând palavre la tv., dar afirmă că sunt jurnalişti de investigaţii, sunt, cum spuneam mai sus, impostori. Consideraţiile au fost necesare pentru a explica de ce indivizi precum Chirieac, Popescu sau alţii de aceeaşi teapă au ajuns să fie „apreciaţi”, chipurile, de bizonii pe care au avut grijă să-i manipuleze ani de-a rândul.
Iată ce scriam eu, în 2007, despre Bogdan Chirieac şi despre incompatibilitatea dintre calitatea sa de ziarist şi aceea de om de afaceri de succes:
1. SCRIITORII TELECOMUNICAŢIILOR SPECIALE
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a acordat, în 2006, fără licitaţie, contracte de zeci de milioane de euro unor firme „de apartament“ controlate de jurnalistul Bogdan Chirieac sau de consilierul prezidenţial Daniel Moldoveanu.
Un cotidian central al dezvăluit, ieri, implicarea ziaristului Bogdan Chirieac într-o afacere dubioasă, de zeci de milioane de euro, cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Profitul înregistrat, anul trecut, de pe urma afacerilor vizate, a fost de peste cinci milioane de euro. Bani frumoşi nu numai pentru un ziarist, dar şi pentru un potent om de afaceri.
Dacă Chirieac era un simplu om de afaceri, dezvăluirea ar fi trecut neobservată. El însă este un cunoscut formator de opinie şi, prin intermediul presei, poate influenţa decizii politice la cel mai înalt nivel. Prin urmare, descoperim aici o crasă incompatibilitate morală între cele două feţe ale ziaristului de la „Gândul“. De ziarist şi de om de afaceri. Asta cu toate că şeful său, Cristian Tudor Popescu, se face că nu pricepe unde e ciudăţenia.
Şeful Clubului Român de Presă, tovarăş şi el cu Chirieac în câteva firme, are toate motivele să-şi acopere colegul ziarist, cum a făcut-o şi atunci când a aflat că acelaşi Chirieac, dăduse cu subsemnatul la Securitate pe vremea în care era un simplu ghid turistic. Dezvăluirea privind relaţia specială a firmei lui Chirieac cu STS, mai ales datorită modului prin care această firmă a fost favorizată este, cu atât mai mult, un semnal de alarmă cu privire la un posibil trafic de influenţă făcut pe lângă instituţia condusă de generalul maior Marcel Opriş.
Cum vom vedea, însă, mai jos, STS-ul condus de generalul Opriş (foto stânga) nu se află la prima afacere încheiată cu o firmă controlată direct sau din umbră de un nume sonor al scenei publice româneşti, el fiind recidivist în acordarea unor contracte de milioane de euro prin negociere cu o singură sursă, sau chiar în urma unor licitaţii.
Concret, „Evenimentul zilei“ a publicat, ieri, sub titlul „Tunurile lui Chirieac“ (semnat Mihai Munteanu) modul în care firma Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţ ii SRL (CSR) a beneficiat de contracte de aproximativ 24 milioane de euro, mare parte din ele fiind obţinute prin încredinţare directă, deci fără licitaţie, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Panamaua pusă la cale de ziaristul-afacerist Chirieac este demontată piesă cu piesă.
Pentru a beneficia de contractele cu STS, dar şi cu alte instituţii bugetare – cheia reuşitei în afaceri – Chirieac a preluat o firmă care mergea mai mult în pierdere, de la acţionari la fel de dubioşi ca şi el. Este vorba de societatea CSR în care ziaristul de la „Adevărul“ (la acea dată) a devenit asociat. Ca măsură de precauţie, pentru a evita indiscreţ ia confraţilor, şi-a asigurat 34% din societate prin intermediul mamei sale, Doina Chirieac, pe care a plasat-o la înaintare.
Aşa se face că, la vedere, firma care avea să sugă zeci de milioane de euro de la STS aparţinea, în scripte unor bătrâne de 68 de ani (Doina Chirieac), respectiv 76 de ani (Gheorghiu Elvira). Modelul fusese deja patentat de amicul lui Chirieac, Adrian Năstase cu celebra „mătuşă Tamara“. Garnisită cu cele două bătrâne, firma fostului ghid turistic Chirieac a devenit rapid unicul distribuitor autorizat, din România, al echipamentelor de radiocomunicaţii produse de Motorola, favor obţinut de la „Motorola Israel“ Ltd. Deloc întâmplător, unul dintre administratorii CSR avea să fie, în 2004-2005, Petrişor Peiu, fost consilier personal al premierului Năstase. Mai departe, totul a decurs normal, ziaristul Chirieac având suficiente atuuri pentru a prelua, pe bandă rulantă, milioanele de euro de la STS.
Afacerea TETRA – Chirieac
Cum Serviciul de Telecomunicaţii Speciale plănuise deja dezvoltarea reţelei naţionale de radiocomunicaţii mobile (din cadrul sistemului TETRA), a căutat special, spune ziaristul de la „Evenimentul zilei“, firma lui Bogdan Chirieac pentru a-i încredinţa câteva contracte de achiziţie echipamente Motorola. Numai în doi ani, 2006 şi 2007, între cei doi parteneri (STS şi CSR) au fost încheiate opt contracte ce totalizează 24 milioane de euro. „Cinci dintre aceste contracte s-au parafat după ce serviciul special a consultat doar o singură ofertă: a firmei lui Chirieac“, dezvăluie „Evenimentul zilei“.
Evident, contractele fără licitaţie au însumat peste 20 de milioane de euro. Profiturile firmei, după implicarea directă a lui Chirieac, au crescut rapid, ele fiind, în 2005, de 1,7 milioane de euro, iar în 2006, de 5,1 milioane de euro, bani imposibil de obţinut din prestaţia exclusivă de ziarist sau analist politic. Iată însă că, prin îmbinarea ziaristicii cu afacerile, se pot obţine profituri mai mari decât din, să spunem, afaceri cu armament sau bomboane Kojak. Mariajul dintre STS şi firma lui Chirieac ridică, evident, mari semne de întrebare cu privire la moralitatea, sau, de ce nu?, legalitatea acestei asocieri contractuale. Aceasta deoarece STS ar fi avut, conform sursei citate, alternativa încheierii contractelor direct cu firma-mamă Motorola, şi nu cu distribuitorul din România, alternativă posibilă datorită faptului că STS mai încheiase un astfel de contract cu firma americană, fără cooptarea intermediarului român.
Legătura Chirieac-Călin este întărită prin 3A
Acţionarii de faţadă ai firmei Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRl sunt, azi, bătrânele Doina Chirieac (34%), mama lui Bogdan, şi Gheorghiu Elvira (66%), soacra unui anume Ştefan Călin. După boom-ul financiar consemnat în urma afacerilor cu statul, via STS, cei doi păpuşari au mai înfiinţat, în urmă cu două luni, în sistem fifty-fifty, încă o societate. De această dată cei doi apar la vedere, cu numele de scenă. Firma se numeşte „3A Unic Business SRL“ şi are sediul în strada Alexandru Constantinescu nr.51, etaj 1, sector 1 Bucureşti, iar ca obiect de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“; administratorul societă- ţii este un anume Corneliu Mircea Dumitrescu.
CT Popescu şi Bogdan Chirieac sunt tovarăşi de afaceri
Şeful de la „Gândul“ al lui Bogdan Chirieac, Cristian Tudor Popescu, este asociat în două dintre afacerile lui Bogdan Chirieac, alături de alţi ziarişti productivi, sub aspectul afacerilor, din fosta redacţie de la „Adevărul“. Banii câştigaţi de pe urma presei au fost bine investiţi de productivii ziarişti în firmele „Theodora Consulting“ SRL şi „Crucişătorul“ SA (editorul ziarului „Gândul“). Astfel, în prima dintre firme, Bogdan Chiriac este asociat cu Adrian Ursu (19,5%), Cristian Tudor Popescu (19,5%), Lelia Munteanu (19,5%) şi Marius Niţu (2%). În „Crucişătorul“, Chirieac îi are ca tovarăşi pe Adrian Ursu (6%), Lelia Munteanu (6%), Cristian Tudor Popescu (14%), precum şi pe Adrian Sârbu, prin Publimedia Internaţional (68%). În paralel, acelaşi Chirieac a mai înfiinţat şi societatea „Media Consult“ SRL, în care deţine 50% din acţiuni, restul aparţinând lui Eugeniu Cristescu, nume ce aminteşte izbitor de cel al şefului Serviciului Special de Informaţii din anii ’40. Conform unei estimări a averii lui Chirieac, făcute de „Săptămâna Financiară“, acesta deţinea, anul trecut, dincolo de acţiunile din firme, o vilă în Mogoşoaia, estimată la maximum 700.000 de euro, un apartament în strada Popa Savu, din Bucureşti, în valoare de 300.000 de euro, un autoturism de teren Toyota RAV4 şi conturi în bănci de 200.000 de euro. Având în vedere numai profitul obţinut anul trecut de firma CSR, lui Chirieac i-au intrat în buzunar exact 1,734 mlioane de euro. Şi asta e doar profitul din afacerea cu STS.
Chirieac şi senatorul „slănină“
Numele lui Bogdan Chirieac a mai fost implicat şi în alte afaceri dubioase semnalate, la vremea lor, de presă. Astfel, dacă acum şi-a trimis la înaintare mama de 68 de ani, în urmă cu câţiva ani el şi-a plasat soţia într-o afacere pe relaţia cu senatorul PSD, Aristide Roibu (foto stânga). Colegul Ovidiu Zară dezvăluia, atunci, o reţea de interese financiare construită pe fondurile primite de Roibu, prin societatea Omega Prodinvest. Firma avea ca acţionari societatea elveţiană Wellinvest, pe Aristide Roibu, soţia şi fiul, iar ca administrator pe senatorul PSD. Conform sursei citate, Aristide Roibu ar fi cheltuit sume imense de bani, din conturile acţionarului elveţian, pentru deplasări externe personale sau ale unora dintre apropiaţii săi politici şi din presă. Printre fericiţii „excursionişi“ au fost soţia lui Roibu, fiul său (n.r. – director financiar la firmele Omega), Dan Ovidiu Marţian (baiatul lui Dan Martian), Leontina Ilie (soţia ministrului de atunci al Apelor si Mediului), „precum şi soţia unui celebru editorialist (angajată de Roibu la una din firmele Omega – e vorba despre soţia lui Cristian Tudor Popescu)“. De asemenea, conform materialului apărut în ziarul „Evenimentul zilei“, „prin Omega Imobiliara, Roibu a dat firmei MOTTO TGV SRL, lucrări valorând 2,7 miliarde lei“. Întrebat dacă nu cumva la acea firmă este asociată şi soţia unui cunoscut şi telegenic ziarist (Bogdan Chiriac, naşul de cununie al băiatului lui Aristide Roibu) de la acelaşi cotidian central «Adevărul» ca şi editorialistul de mai sus (Cristian Tudor Popescu), iar familia respectivă i-a cununat fiul, Roibu a răspuns: „Nu, domnule, nu-i neam cu mine de niciun fel. Ce naşi, fini? Naşi, fini, ce? Hai, dom’e, asta-i băşcălie!“. La capitolul „cadouri“ poate figura vânzarea de la Omega a unui Espero GLX cu… 10,7 milioane lei (inclusiv TVA), către Leontina Ilie. Maşina, neachitată la Omega, a „păpat“ înainte de vânzare îmbunătăţiri de 20 milioane lei“.
STS recidivează
Cum spuneam, STS nu se află însă la prima „abatere“ în preferinţele pentru intermediarii aflaţi, ce coincidenţă!, exact acolo unde se acordă contractele fără licitaţie. Şi, tot coincidenţă!, intermediarii sunt nume sonore din viaţa publică românească. Astfel, tot în 2006, STS a mai încheiat un astfel de contract cu o firmă controlată de consilierul prezidenţial şi şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii, Daniel Moldoveanu. Firma se numeşte „Total Systems Communications“ SRL (TSC), iar Daniel Moldoveanu deţinea aici 98% din capitalul social. În iulie 2006, STS a atribuit acestei societăţi un contract de livrare echipamente electrice în valoare de un milion de euro (aproximativ 33 miliarde lei vechi). Şi în acest caz, modul de atribuire a fost prin negociere cu o singură sursă. Afacerea dintre STS şi Moldoveanu este şi ea dubioasă câtă vreme firma agreată de serviciul (STS), aflat sub controlul CSAT, aparţine ea însăşi unui demnitar cu atribuţii în securitatea naţională, Moldoveanu fiind secretar de stat şi şef al Oficiului de Informaţii Integrate din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii. Cazul a reprezentat, cu siguranţă, un flagrant conflict de interese, trecut însă cu vederea de şeful STS sau de alte instituţii cu atribuţii de control. Justificarea celor implicaţi atunci în afacere a fost asemănătoare celei a lui Chirieac. Firma TSC era unic distribuitor în România al echipamentelor de care STS avea nevoie (sisteme de multiplexoare/demultiplexoare semnal optic), acestea fiind produse de compania canadiană Evertz. Când am publicat datele acestei afaceri, într-un alt cotidian central, şi am cerut poziţia STS, am fost convins de bunacredinţă a generalului Marcel Opriş, care a încercat să-mi demonstreze că licitaţia a fost perfect legală, cu atât mai mult cu cât relaţia cu firma lui Moldoveanu era mai veche, încă de pe vremea în care acesta nu era consilier prezidenţial. Daniel Moldoveanu a afirmat şi el, în urmă cu câteva luni, că nu s-a implicat în administrarea firmei, el fiind doar acţionar. Mai mult, pentru a îndepărta conflictul flagrant de interese ce decurge din această relaţie contractuală, Moldoveanu a cesionat acţiunile firmei către administratorul societăţ ii, Vergil Ghiţă. Afacerea dintre STS şi firma „Total Systems Communications“ SRL a mai dezvăluit atunci şi o altă incompatibilitate. Asociatul lui Moldoveanu în firma TSC, Daniel Gruia, era şi el un nume sonor al politicii de partid şi de stat, el fiind consilier personal al ministrului Comunicaţ iilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Nagy Zsolt. Cum se ştie, şeful lui Gruia avea să intre ulterior în atenţia DNA fiind cercetat penal pentru implicare în scandalul spionilor. Cum se poate constata, cele două afaceri ce poartă marca STS (şi milioanele de euro de la bugetul de stat), seamănă ca două picături de apă: ambele sunt atribuite, fără licitaţie, unor persoane influente. Prin urmare, coincidenţa este extrem de ţipătoare şi, cum spuneam, atrage mari semne de întrebare cu privire la interesele aflate în joc, fie din partea STS, fie a persoanelor direct implicate şi aflate pe buza traficului de influenţă.
Prin firma Medist SA, Sebastian Vlădescu a periat dinţii STS
O a treia afacere cu cântec a STS a fost încheiată în 2005 cu firma unei alte persoane suficient de vizibile în plan guvernamental, Sebastian Vlădescu. Este vorba despre celebra firmă „Medist“ SA, controlată atunci de Vlădescu, prin soţia sa, Carmen. Firma a avut, de-a lungul anilor, contracte privilegiate cu instituţiile statului, afaceri care i-au adus profituri uriaşe celui care avea să devină ministrul Finanţelor în Guvernul Tăriceanu. Referitor la relaţia cu STS, ea a constat în încheierea unui contract, este drept, în valoare de doar 6,5 miliarde lei, pentru furnizarea de aparatură medicală destinată dotării cabinetelor stomatologice. Pentru ca incompatibilitatea să nu fie flagrantă, contractul a fost atribuit însă în urma unei licitaţii cu trei ofertanţi, câştigătorul fiind cel firesc, adică „firma soţiei“ ministrului Vlădescu.
Afacerile suspecte ale ziaristului Bogdan Chirieac cu Serviciul de Telecomunicaţ ii Speciale ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele interese ale acestuia. Cum se răsfrâng aceste interese private în activitatea cotidiană din presă a afaceristului, este o chestiune ce ţine de interpretarea posibilelor acţiuni de lobby făcute de-a lungul ultimilor ani de către ziaristul în cauză. Dacă au existat sau nu astfel de „influenţe“, asta este o întrebare la care, deocamdată, nu poate răspunde nimeni. Preşedintele Clubului Român de Presă este Cristian Tudor Popescu, asociat în presă şi afaceri cu Chirieac, deci prea ocupat pentru a putea da un răspuns obiectiv.
(Dan Badea, 09 Noiembrie 2007, Interesul Public
2. PENIŢELE MOTOROLA
Jurnalistul Bogdan Chirieac, de la „Gândul“, s-a folosit de presă pentru prosperitatea în afaceri
Ziaristul Bogdan Chirieac a încurcat atât de grosier presa cu afacerile încât o să-i fie destul de greu să-şi mai recupereze credibilitatea necesară pentru a-şi promova afacerile. Pentru că, în cazul său, aceasta a fost cheia de la casa cu bani: poziţia influentă din presă a fost abil folosită pentru accesul la contracte de zeci de milioane de euro cu statul român.
Vom demonstra, astăzi, pe baza unei scurte analize a activităţii publicistice a lui Chirieac, faptul că el a încercat din greu să influenţeze opinia publică, prin vârful peniţei, vizavi de unul dintre rivalii „Motorola“, compania care încredinţase firmei acestuia exclusivitatea distribuţiei în România a echipamentelor sale de radiocomunicaţii. Concurentul Motorola, pus la index de ziaristul Chirieac, în tandem cu unii dintre colegii săi de la „Gândul“ ,dar şi de la alte publicaţii centrale, este concernul european EADS.
Cum ziaristul de la „Gândul“ se afla într-un flagrant conflict de interese între statutul de ziarist şi cel de om de afaceri, ne vom ocupa doar de cazul său, ceilalţi confraţi care au abordat subiectul fiind, până la proba contrarie, ziarişti interesaţi de informarea corectă a opiniei publice. Particularitatea „cazului Chirieac“ este dată de dubla sa calitate – ziarist şi om de afaceri – dovedită recent de „Evenimentul zilei“ prin dezvăluirea implică rii sale în preluarea de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, fără licitaţie, a unor contracte în valoare de peste 20 de milioane de euro, alte milioane de euro adăugându-se ulterior pe principiul bulgărelui de zăpadă.
Cum am prezentat deja mai sus, profiturile pe anul trecut ale firmei în care este implicat Bogdan Chirieac, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL (CSR), i-au adus acestuia aproape două milioane de euro. Şi asta doar pentru că s-a interpus, ca intermediar, între compania Motorola şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pentru livrarea unor echipamente de radiocomunicaţii produse de firma americană. Statutul de intermediar obţinut nu era posibil, Chirieac nefiind specialist în radiocomunicaţii, decât datorită poziţiei deţinute de el în presa centrală.
Aşadar, compania Motorola a considerat util să folosească numele Bogdan Chirieac pentru a-şi promova mai bine produsele în România. Până aici, nu este nimic ilegal. Fiecare face ce vrea, cu numele său. Conflictul de interese apare însă în momentul în care ziaristul Chirieac începe să mâzgălească hârtia de ziar, sau să zgârie urechea telespectatorilor, cu opiniile sale referitoare la firma pe care o reprezintă, sau la concurenţii acesteia. Adică în momentul în care foloseş te presa pentru a-şi promova afacerea. Ceea ce, cum vom demonstra mai jos, s-a şi produs.
Am ales, ca exemplu de studiu, cazul conflictului EADS – Motorola. Faptul că Motorola şi EADS sunt concurenţi pe piaţa echipamentelor de radiocomunicaţii nu mai trebuie demonstrat. Mai mult, presa a arătat deja că echipamentele contractate de STS prin firma lui Chirieac, necesare dezvoltării sistemului de radiocomunicaţii TETRA, erau produse şi de EADS numai că nu corespundeau, probabil, cerinţelor părţii române.
Subiectul a fost abordat frontal chiar de Bogdan Chirieac, deşi asta nu făcea parte din atribuţiile sale de serviciu de la ziarul „Gândul“. Pare aberant să-i ceri, unui comentator de politică externă, să scrie despre echipamente de radiocomunicaţii sau sisteme digitale de comunicaţii radio mobile şi de date. Numai că analistul Bogdan Chirieac a parcurs rapid tema radiocomunicaţiilor, după ce a devenit acţionar la CSR şi a început să scrie. Aşa a produs, după ce a parafat contractul cu Motorola, mai multe texte în care concernul EADS devenea simbolul corupţiei europene, răul relelor, bau-baul imperialist.
La operaţiunea împotriva concurentului Motorola a pus umărul, cu vârf şi îndesat, cum vom vedea mai jos, inclusiv Cristian Tudor Popescu, şeful Clubului Român de Presă. Ziarist de birou, CTP nu a avut vreme să investigheze personal adevărul celor scrise de Chirieac şi a pră- vălit mormane de epitete, în stilul cunoscut, peste cocoaşa EADS.
„EADS a vrut să ne integreze în Africa“ – se tânguia Bogdan Chirieac
Revenind la ziaristul-afacerist Chirieac, prezentăm mai jos un fragment dintr-unul din textele în care personajul execută public firma concurentă celei de la care-şi încasa profiturile. Referindu-se la contractul de securizare a frontierei de stat a României, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Chirieac radiografiază la sânge această afacere făcută de Guvernul Năstase cu EADS.
Iată ce spune el, în articolul apărut în cotidianul „Gândul“, pe 15 noiembrie 2005: „Din nefericire, în contact cu Bucureştiul, EADS s-a comportat ca si cum ar fi trebuit să securizeze nu frontiera Europei cu fostul spaţiu sovietic, ci pe cea dintre Ghana şi Togo. Preţul contractului a fost stabilit rotund, pentru început, la 1 miliard de euro. În schimbul lor, românii urmau să primească mărgele colorate. Tehnologia de comunicaţii propusă – Tetrapol – este nestandardizată de autoritaţile de resort din Europa – ETSI. Preţul era însă absurd de mare. Ar fi fost ca şi cum, în ziua de astăzi, s-ar fi livrat românilor televizoare alb-negru cu lămpi, dar la preţul plasmelor color ultramoderne. EADS ştia bine ce face. Compania era singurul producător de Tetrapol. Dacă România nu ar fi preluat sistemul, fabrica s-ar fi închis. (Fapt care, astăzi, s-a şi întĺmplat). În acelaşi timp, EADS fiind unic producător, Guvernul Năstase a avut un bun motiv pentru a adopta formal încredinţarea directă în dauna licitaţiei. Nu doar tehnologic existau hibe. Algoritmii de criptare sau codurile de acces la sateliţi se aflau la EADS şi nu la autorităţile române. Apoi, cu tot miliardul care se cerea, era securizată doar o mică parte a frontierei. Pentru restul, trebuiau alte miliarde. Când noul ministru de Interne, Vasile Blaga, s-a dus la Bruxelles la începutul acestui an, a constatat că Europa nu se suprapune cu EADS-ul. Astfel, datorită faptului că s-a ales tehnologia Tetrapol şi că nu fusese o licitaţie, 450 milioane euro, bani Phare pregătiţi special pentru ţara noastră de UE, nu mai puteau fi acordaţi“.
Critica dură adusă EADS, din textul de mai sus, făcută de afaceristul ascuns în haina ziaristului Chirieac, este un exemplu concret de influenţare a opiniei publice în sensul dorit de sforar. Autorul articolului băgă însă şi fitile, de genul celor din revistele de scandal, reamintind de anumite acuzaţii făcute de presă, dar nedovedite vreodată, cu privire la comisioanele plătite de EADS: „Presa franceză şi cea germană au relatat că un prim comision de 20 milioane de euro ar fi fost achitat de EADS în contractul de securizare a frontierei. Fireşte, nu s-a putut dovedi nimic. Unii vorbesc că ar fi fost bani pentru campania electorală a lui Gerhard Schroeder, cu care Guvernul Năstase avea relaţii preferenţ iale. Nu se va investiga niciodată. Astăzi, pe cale să devină cancelar al Germaniei este dna Angela Merkel, elevă a legendarului Helmut Kohl, Unificatorul. Nici el nu a fost anchetat de Guvernul Schroeder pentru finanţări ilegale de campanii electorale“.
„Integrarea europeană a corupţiei româneşti“
Pe 20 iunie 2006, în plin proces de îmbogăţire de pe urma relaţiei speciale cu Motorola, dar şi cu STS, Bogdan Chirieac găseşte oportun să mai tragă o copită peste botul concernului EADS, pornind de la scandalul listelor din afacerea Clearstream. Iată un fragment din forma scrisă a gândurilor lui Bogdan Chirieac, apărută în ziarul „Gândul“ din 20 iunie 2006: „Scandalul EADS a dezvăluit şpaga din afacerea Clearstream, dar şi afacerile de la bursă cu acţiunile companiei. Anul trecut, publicaţia «Le Point» dezvăluia plata de catre EADS a unui comision de 25 de milioane de euro pentru contractul atribuit fără licitaţie pentru securizarea frontierei de stat a României. Atunci, afacerea s-a îngropat, dar cutremurul actual din EADS poate redeschide şi acest capitol.
În Franţa, însuşi preşedintele Chirac, altminteri un mare prieten al României, aşteaptă cu emoţie terminarea mandatului prezidenţial, când justiţia îşi va relua cursul, el trebuind să facă faţă acuzaţiilor de mare corupţie din perioada când era primar al Parisului“. Se poate observa, din scurtul fragment de mai sus, îngrijorarea care l-a cuprins pe reprezentantul Motorola cu privire la posibilitatea ca intermediarii din afacerea securizării frontierei României să scape nepedepsiţi. Evident, se observă din nou preluarea unor zvonuri, referitoare la dimensiunea „comisionului“ plătit de EADS, zvonuri apărute într-un cotidian de limbă franceză.
Cu două săptămâni înainte de apariţia atacului de mai sus, Bogdan Chirieac mai plasase, într-un alt material („America – o ţară din Lumea a treia“), o scurtă înjurătură la adresa EADS. Iată forma acelei scurte, dar concludente „informaţii“, plasate în fruntea unui şir de cazuri de şpagă din Europa: „Concernul EADS a plătit şpagă ce pare să fi ajuns până la preşedintele ţării (…)“ – decreta, sigur pe el, Chirieac. Se poate observa totuşi faptul că termenul „şpagă“ este folosit suspect de des în textele lui Chirieac, semn că analiştii de politică externă sunt şi ei conectaţi la terminologia infracţională, cum, la fel, se poate observa că ziaristul îşi argumentează destul de des afirmaţiile prin intermediul zvonurilor.
C.T. Popescu ridică mingea la fileul lui Chirieac
Directorul ziarului „Gândul“, deci şeful editorial al lui Bogdan Chirieac, a atacat şi el, cu mânie proletară specifică, afacerea EADS, chiar înaintea lui Bogdan Chirieac. Astfel, pe 1 noiembrie 2005, deci cu două săptămâni înaintea materialului „EADS a vrut să ne integreze în Africa“, Cristian Tudor Popescu, deranjat că ambasadorul britanic Quinton Quayle a mutat ţinta anticorupţie de pe „rechini“ pe „crocodili“, a publicat editorialul „Integrarea în boala comună“. Şi voi sunteţi şpăgari, e noua revelaţie a lui CTP.
Unul dintre exemplele date de şeful lui Chirieac este chiar EADS, fapt care i-a ridicat nepermis de elegant mingea la fileu lui Bogdan Chirieac, afaceristul acoperit din redacţia „Gândul“. Iată ce spunea atunci şeful Clubului Român de Presă: „Profund mişcată de ancheta amărâţilor de la organizaţia falimentară ONU, Daimler Chrysler zice că e o firmă prea mare ca să ţină socoteală la peanuts money – şpăgi de câteva mii de dolari.
În schimb, în cazul contractului României cu EADS pentru securizarea frontierelor, încheiat sub guvernarea Năstase, e vorba de 400 de milioane euro potrivit preşedintelui Băsescu, confirmat de ministrul de Interne, Blaga, bani din buzunarul contribuabilului român care urmau să intre în conturile concernului franco-german pe daiboj, întrucât se suprapuneau cu un ajutor de 450 milioane euro care venea oricum de la UE. Dacă lucrurile stau aşa, nu pot decât să constat că o asemenea megaşpagă depăşeşte până şi nivelul marelui EADS: ea nu putea fi dată decât cu aprobarea responsabililor politici la cel mai înalt nivel din Germania şi România şi era cu siguranţă cunoscută de serviciile secrete din cele două ţări.
Chestia asta cine o anchetează, Procuratura Generală sub conducerea lui Ilie Botoş căruia îi dă telefon premierul Tăriceanu şi îi spune să aplice legea, cum a dat atunci cĺnd a fost băgat la subsemnatul miliardarul velin Patriciu? Iar la nemţi o exista vreun procuror Morar fără girofar care să ancheteze guvernul Schroeder?“ – se întreabă C.T. Popescu. Fragmentul de mai sus justifică, desigur, una dintre afirmaţiile pe care directorul de la „Gândul“ le-a făcut după ce a aflat din presă că Bogdan Chirieac a câştigat milioane de euro din contracte primite fără licitaţie de la statul român, via STS. Astfel, el a declarat, pentru cotidianul care a dezvă luit panamaua lui Chirieac, următoarele: „Eu nu am observat nicio debalansare a vreunui material într-o direcţie sau alta, mai ales că Chirieac e comentator pe politica externă“. Păi cum să observe C.T. Popescu o „debalansare“, câtă vreme el însuşi i-a pus pe tavă, analistului de la Externe, posibilitatea de a-şi rezolva, prin presă, interesele!
Ziarişti specializaţi în EADS
O simplă căutare pe site-ul ziarului „Gândul“ arată că termenul „EADS“, coşmarul afaceristului Bogdan Chirieac, apare în 77 de articole de presă. Ceea ce ne-a atras în mod deosebit atenţia a fost numărul mare de articole, care înfierează concernul european, semnate de ziarista Eliza Frâncu. Din lipsă de spaţiu şi pentru a nu fi acuzaţi că facem noi înşine publicitate cotidianului amintit, ne rezumăm doar la a semnala titlurile articolelor semnate de jurnalista Frâncu. Iată câteva dintre acestea: „Birourile ministrului francez al apărării şi sediile serviciilor de informaţii – percheziţionate de magistraţi“ (22 aprilie 2006), „Preşedintele şi premierul francez au încercat să manipuleze afacerea Clearstream pentru a scăpa de Nicolas Sarkozy“ (29 aprilie 2006), „Preşedintele Franţei, mânjit şi el de afacerea Clearstream“ (12 mai 2006), „Celebrul «corb» din afacerea Clearstream îşi arată faţa (19 mai 2006), „Fostul vicepreşedinte EADS – în custodia poliţiei“ (31 mai 2006), „Certuri franco-germane la EADS (20 iunie 2006), „Conducerea EADS, înlocuită cu directori din companii controlate de statul francez (4 iulie 2006), „La Dresda, Vladimir Putin a pus bazele axei energetice Moscova- Berlin“ (12 octombrie 2006), „Frontierele romane si bulgare – veriga slaba a securităţii europene“ (20 decembrie 2006), „Rusia a cumparat 5 la suta din EADS, mamutul industriei de aparare europene“ (25 septembrie 2006), „Fostul premier francez anchetat pentru că l-a implicat pe Sarkozy în scandalul Clearstream“ (6 iulie 2007), „Conducere unică la EADS prin rotaţie“ (17 iulie 2007), „Jacques Chirac, adus în faţa Justiţiei pentru fapte de corupţie“ (21 iulie 2007), „Proiectul Galileo scindează Europa“(22 septembrie 2007), „Corupţie la EADS cu voia statului francez“ (4 octombrie 2007), „Mogulul mediatic Arnaud Lagardere – implicat în scandalul EADS“ (5 octombrie 2007).
Exemplele de mai sus sunt doar câteva dintre articolele ce au legătură directă cu EADS, semnate de Eliza Frâncu, un ziarist specializat, evident, în acelaşi domeniu cu Bogdan Chirieac. Care ar putea fi miza afacerilor EADS, pentru proprietarul ziarului „Gândul“, sau pentru directorul editorial, nu ştim. Observăm doar atenţia deosebită care se acordă acestui subiect atât de sensibil pentru unul dintre afaceriştii acoperiţi în haină de ziarist, de acolo, Bogdan Chirieac.
C.T. Popescu are afaceri cu Chirieac
Pe de altă parte, nu putem fi de acord cu o altă declaraţie a aceluiaşi C.T. Popescu făcută tot în „Evenimentul Zilei“ de ieri: „Mai intâi vreau să repet ceea ce am declarat ziarului dumneavoastră ieri (miercuri n.r.): nu cunosc şi nu am nici o tangenţă cu afacerile domnului Bogdan Chirieac. Mai departe, societatea Crucişătorul, cea care editează ziarul «Gândul» şi în care acţionar majoritar este Publimedia, care aparţine grupului Mediapro, cu acţionar majoritar Adrian Sarbu, nu are nici un fel de legatură cu afacerile domnului Chirieac. Punct. Eu, personal, nu am avut, nu am şi noi avea afaceri câtă vreme sunt ziarist“. Declaraţia de mai sus cuprinde o „inexactitate repetată“, ca să nu-i spunem minciună: este negarea vreunei relaţii de afaceri cu Bogdan Chirieac şi, în general, negarea derulării oricărei afaceri de către C.T. Popescu. Ultima dintre afirmaţii este contrazisă chiar de CTP, prin menţionarea faptului că este acţionar la „Crucişătorul“ SA, o firmă care derulează activităţi comerciale, deci o afacere în adevăratul sens al cuvântului. Ba chiar, am putea spune, o afacere bună.
Mai mult, în afacerea „Crucişătorul“, Popescu (14%) este asociat chiar cu Bogdan Chirieac, persoană ce deţine 6% din acţiuni. O altă afacere în care sunt implicaţi cei doi este, cum am mai precizat, societatea „Theodora Consulting SRL, firmă în care CTP deţine 19,5%, iar Chirieac 39,5%. În aceste condiţii, când cei doi figurează ca parteneri în firme, indiferent de domeniul lor de activitate, a spune că nu faci afaceri este echivalent cu a arunca undiţa în balta plină de peşte, şi a spune că nu pescuieşti.
Publicitate editorială pentru FORD şi Toyota
Răsfoind paginile „Gândul“ am mai descoperit şi alte derapaje interesante ale lui Bogdan Chirieac. Unul dintre acestea se referă la compania americană Ford, iar celălalt la autoturismul Toyota RAV4. Articolele ce vizează cele două subiecte sunt exemple grosolane de publicitate mascată. Primul dintre materiale, denumit sugestiv „Big Mac cu praz“ şi publicat pe 13 septembrie 2007, prezintă beneficiile pătrunderii pe piaţa românească a companiei auto Ford. Iată câteva mostre de text: „Cu adevărat însă, americanii vin în Româ- nia prin instalarea Ford la Craiova. Este un eveniment care va ajuta la transformarea României. S-a scris că fosta uzină Daewoo s-a vândut prea ieftin, cu 57 milioane euro. Craiova nu este, însă, o afacere imobiliară, aşa cum au fost, de exemplu, fabricile din interiorul Bucureştiului, desfiinţate toate, pe locul lor fiind construite mall-uri şi birouri. (…) Deja Renault are o problemă cu transportul Loganurilor. Fordul pregă- teşte, din capul locului, Calafatul ca port la Dunăre pe care să îmbarce maşinile spre inima Europei. Până la urmă însă, cu o asemenea producţie de automobile şi cu Bruxellesul pe cap, Băsescu şi ceilalţi politicieni vor face şi autostrăzi, nu doar scandal. Nu în ultimul rând, impactul cultural va fi important“ – filozofează analistul.
Şi dacă fragmentul de analiză tocmai prezentat nu convinge cititorul, prezentăm un alt fragment, de data asta din materialul „Toyota RAV4 – maşina fără piese de schimb“, publicat în „Gândul“ din 12 septembrie 2006. Iată ce reclamă minunată face analistul de politică externă aflat în pauză pentru şofat: „Acum trei ani, m-am bucurat mult să achiziţionez o Toyota RAV4 în rate. (…) RAV-ul meu îşi asumă gropile cu multă responsabilitate. De asemenea, nici bordurile proaspăt schimbate nu sunt un obstacol atunci când e vorba de a găsi un loc de parcare în supraaglomeratul Bucureşti. În privinţa maşinii, o japoneză fabricată în Japonia, prietenii mi-au vorbit înainte de achiziţie numai de bine. Rafinament şi tehnologie niponă. (…) Într-adevăr, Toyota, numărul doi mondial, şi cu tendinţă clară de a depăşi General Motors, aflat încă pe locul întâi, s-a întrecut pe sine în RAV4. Motorul Diesel consumă în medie 8 litri la sută. Maşina e silenţioasă în interior, frânează bine, accelerează bine, e confortabilă şi spaţioasă. În clasamentul mondial, Toyota se află tot pe locul doi, după Mazda, în ceea ce priveşte numărul de defecţiuni pe autovehicul-kilometru“ – pledează analistul cu înflăcărare. Nu ştim cum a fost posibilă apariţia acestui text de „politică externă“, fără semnul „P“ de la publicitate. Este adevărat, mai jos, în text, Chirieac spune că maşina tocmai descrisă a avut un defect de fabricaţie, la ambreiaj, reparat însă de dealer, dar se grăbeşte să adauge, pentru a nu strica frumuseţe de afiş publicitar, că astfel de defecte sunt rare la producătorul japonez.
„Astfel, RAV-ul meu a avut neşansa să fie printre cele foarte puţine vehicule japoneze cu defecţiuni tehnice din fabricaţie“ – zice Chirieac înainte de a-şi îndrepta atenţia lui de analist „pe externe“ asupra reprezentanţelor din România care nu au suficiente piese de schimb. „Altminteri, încheie analistul la volan, maşina Toyota RAV4 este minunată până când trebuie să ajungi cu ea în service, iar în România asta se întâmplă des“.
Orice alte comentarii sunt de prisos.
(Dan Badea, 10 Noiembrie 2007, Interesul Public)