Salariu de tonomat la curtea lui SOV: 20.000 de euro!

Categorie: diversiuneEXPORTinvestigmafie romaneascaManipulare prin presaPresa

Sorin Ovidiu Vantu 3

Verificarea declanşată de Fisc pe moşia lui Vîntu începe să dea roade. Deocamdată, a fost luată la bani mărunţi doar una dintre nenumăratele firme ale mogulului, Realitatea Media SA, adică Centrul de manipulare prin mass media. Sau, la fel, maşinăria de dezinformare şi de incitare a populaţiei la război civil, pusă de Sorin Ovidiu Vîntu la dispoziţia mafiei PSD-PNL.

Dincolo de constatarea obişnuitei evaziuni fiscale, infracţiune care e atât de firească în firmele lui Vîntu încât nici nu mai trebuie dovedită, din sesizarea penală a ANAF aflăm, în premieră, şi alte informaţii ascunse opiniei publice de către conducerea Trustului Realitatea Caţavencu. Printre acestea se află şi salariile parţiale ale câtorva dintre cei care au otrăvit spaţiul public din România. Preţul tonomatelor, sau numărul de arginţi necesari să transformi un ziarist într-un tonomat pentru ca acesta, la rândul său, să transforme un grup de oameni într-o turmă de zombi. La fel, aflăm şi preţul plătit de Vîntu pentru coordonatorii de tonomate, pentru cei care conduc maşinăria de dezinformare.

bani

Controlorii ANAF n-au ridicat, deocamdată, decât un colţişor din construcţia lui Sorin Ovidiu Vîntu, acela care permite declanaşarea urmării penale împotriva câtorva dintre administratorii Realitatea Media, patru dintre ei fiind liderii sindicali Liviu Luca, Dumitru Costin, Iacob Baciu (CSDR) şi Marius Petcu. Acesta este un motiv în plus pentru ca indivizii menţionaţi să încerce prin toate mijloacele să incite populaţia la revolte şi nesupunere civică. Sau să susţină schimbarea guvernului ticălos care face posibilă tragerea lor la răspundere penală.

Revenind la sesizarea penală a ANAF, apărută ieri într-o revistă controlată de nişte foşti angajaţi ai lui SOV, am făcut câteva calcule simple pentru a afla preţul câtorva derbedei de la curtea lui SOV.

Răzvan Dumitrescu: 20.000 euro/lunar

Razvan Dumitrescu - CEL MAI SCUMP TONOMAT DE PRESA: 20.000 euro/lunar

Razvan Dumitrescu – CEL MAI SCUMP TONOMAT DE PRESA: 20.000 euro/lunar

 

Primul dintre ei este Răzvan Dumitrescu. Cum am mai spus-o, individul este unul dintre cei mai mizerabili reprezentanţi ai breslei, de un fariseism greu de întâlnit în afara crescătoriilor unui Vîntu sau Voiculescu. Mereu m-am întrebat câte parale face, lunar, tonomatul, pentru ca să înţeleg cum de are tupeul să mintă cu atâta seninătate. Şi am aflat. El a încasat, doar dela Realitatea Media SA, un salariu lunar de aproape 20.000 de euro. Astfel, conform sesizării penale a ANAF, Răzvan Dumitrescu a primit în 2008, prin două dintre firmele sale, CELM4U SRL şi RD Production Grup SRL, suma totală de 839.191 lei, adică 200.000 de euro. Asta înseamnă aproximativ 16.500 de euro lunar. Dacă la aceşti bani se adaugă şi salariul „de fraier” primit pe cartea de muncă, se poate estimă că, lunar, tonomatul a primit aproximativ 19-20.000 de euro. Cam cât fondul de salarii al unei redacţii de ziar.

În aceste condiţii, mai există vreo urmă de îndoială că un astfel de individ poate să facă altfel decât îi ordonă stăpânul? Când ştii că primeşti atâţia bani la sfârşitul lunii, tu care nu te pricepi decât la lătrat, mai ţii cont al cui este fundul în care trebuie să-ţi înfigi dinţii, sau latrina din care trebuie să te hrăneşti în văzul întregii lumi? Mai miră pe cineva faptul că, derbedeul, după ce aflat că urmează să i se înjumătăţească valoarea prestaţiei, a decis să schimbe stăpânul?

drepturi de autor

Foto: HULTANUL 

Robert Tătăruş: 10.000 euro doar pe o firmă…
Fost director editorial la Realitatea TV în 2008, Tătăruş era sluga perfectă a lui Vîntu. În fiecare dimineaţă el îi citea (citeşte), la telefon, mogulului, audienţele. La fel era omul de încredere al lui Sergiu Toader alături de care a pus bazele Realităţii lui Vîntu, în perioada 2004-2005. S-a retras oarecum în umbră, dar continuă să facă jocurile la vârf. Conform documentului ANAF el a facturat, prin firma ReSet Media SRL, către Realitatea Media SA, suma de 290.851 lei, adică 69.250 euro. Asta înseamnă „drepturi de autor” de 5770 euro lunar. Cu salariul de fraier de pe cartea de muncă e posibil să fi ajuns la 10.000 de euro lunar. Doar că, neştiind dacă a mai facturat servicii şi pe o altă firmă de-a lui Vîntu, nu mă pot pronunţa. E greu să crezi că un antrenor de tonomate precum Tatăruş, ar fi putut accepta doar 10.000 de euro lunar.

Anamaria Lembrău: 15.000 euro

Anamaria LEMBRAU

Anamaria LEMBRAU

Fost director editorial şi redactor şef la ştiri, Anamaria Constantin, după numele ei de nevastă, şi Lembrău, după numele de scenă, a fost şi a rămas o figură tristă a RTV. Incompetentă, intrigantă şi lipsită de orice scrupule. Mistifica realitatea cât era ziulica de mare. La sfârşitul lui 2008 a fost garată, pentru o vreme, dar a revenit apoi alături de un alt tonomat de-al lui Vîntu, Liviu Mihaiu în calitate de producător al acestuia. Ulterior a fost readusă la departamentul dezinformare (pe vremuri i se spunea departamentul „ştiri”). Ieri tocmai a fost numită director editorial la The Money Channel. Individa a încasat pe firmă (UP – Date Media) în perioada ianuarie- septembrie 2008, tot ca drepturi de autor, 411.493 lei, adică 97.900 euro ceea ce înseamnă aprox. 11.000 euro lunar. E posibil ca salariul ei să fi fost de 15.000 de euro, dacă ţinem cont că în afară de Realitatea Media mai există şi alte firme pe care s-au mai plătit serviciile impostorilor din subordinea lui Vîntu.

Roxana Niculescu: o pupilă apreciată

Roxana Niculescu

Roxana Niculescu

Producător sau pupilă a lui Tatulici, după caz, lipsită şi ea, fireşte, de profesionalism, apropiată şi de Cătălin Popa sau de Sergiu Toader, Roxana Niculescu a încasat destui arginţi de la Realitatea Media ca director de programe. Deşi se spune că ar fi avut un salariu de 15.000 euro lunar, din documentul ANAF rezultă că pe firma Dyary Romconsulting SRL a facturat către Realitatea Media SA 255.505 lei, adică 60.800 euro. Cum nu se poate ca o „valoroasă” ca ea să aibă doar 5000 de euro lunar, pe „drepturi de autor”, înseamnă că mai trebuie căutat restul până pe la 15.000 de euro în contabilitatea altei firme de-a lui SOV.

Sabina Antoniu
Fostă angajată a ProTv când Sergiu Toader lucra acolo, ea a facturat către Realitatea TV, prin firma Tosh Video & Graphics,  108.196 lei, adică 25.760 euro, ceea ce înseamnă 2.150 euro lunar. Destul de puţin pentru câte ştie ea să facă, dacă ţinem cont că a fost adusă la RTV de Sergiu Toader, ca asistentă personală, de la Ambasada SUA şi a fost omul lui de încredere, ştia tot ce mişcă în trust, participa la toate întâlnirile importante ale lui Toader.

Petrecere RTV

Petrecere RTV. De la stânga la dreapta, „GENERALII” lui Vîntu, responsabilii cu „HIDRANTUL”: Sergiu TOADER,  Robert TĂTĂRUŞ si Peter BARABAS

Mihnea Vasiliu: 10.000 euro pe un picior
Director general adjunct (director al diviziei Quality, chipurile) al grupului Realitatea Caţavencu, Mihnea Vasiliu a încasat şi el în 2008,  prin „PFA Mihnea Vasiliu„, suma de 500.895 lei  (120.000 euro). Adică 10.000 euro lunar. Restul până pe la 20.000 de euro trebuie căutaţi într-o altă firmă de-a lui SOV.

Lipsesc de aici, cum se poate vedea, ceilalţi diversionişti mass media din crescătoria lui Sorin Vîntu, precum Emil Hurezeanu, Catalin Popa, Sergiu Toader, Andreea Creţulescu, Mihai Tatulici, Doru Buşcu, Ema Zeicescu, Prelipceanu, Prelipceanca (Laura Chiriac), Sorin Enache etc. etc, ceea ce înseamnă că plata acestora s-a făcut  pe alte societăţi. Le vom afla, curând, şi pe acestea.

pact cnslr psd

Cât priveşte evaziunea fiscală depistată de ANAF, ea nu poate fi contestată câtă vreme Sorin Vântu a plătit pe drepturi de autor chiar şi…şoferii (probabil, pentru melodiile fluierate în timpul serviciului). Nu mai vorbim de toată gaşca lui de antrenori de tonomate, de manageri si asistente de manageri ale căror drepturi de autor sunt la fel de greu de identificat.

Cum spuneam odată, şandramaua lui Vîntu începe să scârţâie. Deocamdată, rolul Mariei Vlas este jucat cu succes de către cei patru sindicalişti: Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin şi Iacob Baciu.
Ori ăsta e un motiv serios de grevă generală. Altfel, „puşcărie de la doi la opt ani ” scrie pe ei!

Dan Badea