Curtea Constituțională a României s-a pronunțat, ieri, cu privire la contestațiile depuse de opoziție la legile de austeritate adoptate de guvernul Boc. Nu pun aici, în discuție, decizia Curții. Personal, și eu sunt de părere că atacul la pensii înseamnă cel puțin o neobrăzare din partea guvernanților.
Ceea ce mi-a atras însă atenția a fost ieșirea la rampă, în premieră absolută din 1992 încoace, cu declarații publice, a doi dintre cei nouă judecători CCR care s-au pronunțat, mai mult sau mai puțin explicit, cu privire la modul în care au votat și la argumentele care i-au determinat să ia acea decizie. Dincolo de capitalizarea politică evidentă a gestului făcut de cei doi magistrați, avem de-a face, aici, cu o încălcare flagrantă a legii. Este vorba chiar despre încălcarea Legii privind Organizarea și funcționarea ...
Citeste mai mult