Primul soţ al Eugeniei Vîntu dezvăluie: Tatăl natural al lui Nuşulică era ofiţer de securitate

Vasile Ghervase, primul tată adoptiv al lui Sorin Ovidiu Vîntu

În urmă cu opt ani, pe când mă aflam la Evenimentul Zilei, am primit la redacţie o scrisoare adresată lui Sorin Ovidiu Vîntu de o persoană care susţinea că este tatăl adoptiv al miliardarului. Pentru că scrisoarea începea cu „Dragă Nuşulică”, iar informaţii despre tatăl FNI apăreau de peste tot, nu i-am acordat prea mare atenţie.

Îmi amintesc doar că am sunat atunci la numărul de telefon indicat de expeditor, dar nu mi-a răspuns nimeni şi, în plus, l-am întrebat şi pe Sorin Vîntu dacă îşi aminteşte ca în trecutul său să fi existat un tată adoptiv cu numele Vasile Ghervas. Vîntu a negat orice legătură cu o asemenea persoană („sunt aiureli, probabil este cineva care vrea bani de la mine, mi-a răspuns SOV, la telefon), iar eu am pus scrisoarea într-un dosar.

Zilele trecute am dat din nou, întâmplător, peste acel document şi observînd apelativul cu care era alintat SOV, „Nuşulică”, am înţeles, brusc, faptul că expeditorul este, într-adevăr, cineva care l-a cunoscut pe Sorin Vîntu.

Scrisoarea lui Vasile Ghervase, adresata, in 2002, lui Sorin Ovidiu Vintu (pag.1)

Scrisoarea lui Vasile Ghervase, adresata, in 2002, lui Sorin Ovidiu Vintu (pag.2)

Acum, după ce presa a dezvăluit că numele conspirativ al lui Vîntu, de la sfârşitul anilor 80, a fost Nuş, iar Nuşulică este forma diminutivată a acestuia, am devenit curios să-l găsesc pe expeditor. L-am căutat şi l-am găsit.

Vasile Ghervas, un rom de 73 de ani din Ploieşti, spune că este primul tată adoptiv al lui Sorin Ovidiu Vîntu. El recunoaşte că, în ianuarie 2002, a trimis o scrisoare la Adevărul, dar şi la Evenimentul Zilei, prin care, zice el, încerca să-i amintească lui Vîntu câteva aspecte din trecutul său îndepărtat. Spune că, după ce l-a revăzut la televizor, în emisiunea lui Marius Tucă, şi a încercat inutil să intre în direct pentru a-i lua apărarea, l-a căutat în câteva rânduri prin Bucureşti dar nu l-a găsit. Nici „pe cheiul gîrlii” (B-dul Unirii, unde era sediul central al Gelsor), nici la domiciliul din strada Paris 34. Apoi ar fi renunţat, mai ales după ce a aflat că Vîntu a „naufragiat” cu şalupa în Deltă şi, astfel, n-a vrut să-l mai necăjească şi el cu problemele sale. Înainte de a-şi spune povestea, zice că nu-i trebuie nimic de la miliardar, că doreşte să stea de vorbă cu Nuşulică şi să vadă ce-şi mai aminteşte el din perioada în care stăteau împreună în Bacău, el, Cuţa (mama lui SOV) şi Nuşulică. Să vadă ce-şi aminteşte din perioada în care expresia preferată a lui, fie că voia să se aşeze pe acordeon, fie că voia la oliţă, era „tăticule fac doi”.

Vasile Ghervas

Căsătorit cu Eugenia Vîntu, mama lui SOV, în decembrie 1957, spune el (din investigaţiile noastre rezultă că actul de căsătorie Vasile Ghervase şi Eugenia Vîntu a fost încheiat pe 24 ianuarie 1958) n-a ştiut că aceasta avea un copil din flori. A aflat mai încolo, când, văzând că lipseşte miercurea de acasă, a urmărit-o să vadă unde se tot duce şi aşa a aflat că ea îşi lăsase copilul la maică-sa, care locuia într-o mansardă din incinta Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Eugenia Vîntu i-a mărturisit apoi că tatăl copilului era un locotenent major de securitate din Târgu Mureş numit Ovidiu Vultur. I-a văzut chipiul de securist şi aşa a ştiut. După ce l-a botezat creştineşte pe Nuşulică, cumătru fiind fochistul spitalului, un anume Ştefănescu, el l-a adus pe cel mic la Bacău. Pentru că avea poliomielită, el i-ar fi făcut primul pantof „ortopedic” pentru piciorul pe care nu-l putea folosi, piciorul drept – îşi aminteşte bătrânul.
Vorbind de familia Vîntu, el spune că bunicul acestuia, Nicolae Vîntu, provenit din comuna Bivolari – Iaşi, fusese închis la Aiud, la politici, şi murise în închisoare.

Cuţa, Eugenia, ar fi fost şi ea anticomunistă şi era supravegheată de securitate, spune el. Da. Era aşa de supravegheată încât urmele „supravegherii” căpătaseră, graţie locotenentului major Vultur, o formă umană ce purta numele…Sorin Ovidiu Vultur. Asta pentru că, până a mers la şcoală, numele de familie al lui Nuşulică a fost Vultur. Abia apoi a fost schimbat în Vîntu. Fostă asistentă medicală în anii 50, Eugenia Vîntu avea să ajungă să vîndă, zic unii, seminţe în gară, la sfârşitul anilor 80. După 1990, când SOV devenise deja unul dintre milionarii de top ai României, el avea să instituie premiile de excelenţă „Eugenia Vîntu”, însoţite de cec-uri generoase de zeci de mii de dolari. Printre cei care s-au bucurat de privilegiul premianţilor au fost Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu şi alţii.

Vasile Ghervase sugerează însă că activitatea “anticomunistă” a Cuţei, de la sfârşitul anilor 50 era mai degrabă aducătoare de profit…

Cum a cunoscut-o Vasile pe Cuţa

Dan Badea: Haideţi să vă arăt ce am primit eu acum nu ştiu caţi ani la „Evenimentul Zilei”. (…)
Vasile Ghervas: Ce se întamplă… eu practic am stat în Bacău, am făcut după profesională, vorbesc înainte, acum 40 de ani, nu-i chestie acuma da…
D.B.: Daaa.
V.G.: Şi… am făcut profesionala la tratamente chimice.
D.B.: Sunt chiar 50.
V.G.: Cand? Cand am făcut? Da, în ’50… ’52, ’53, ’54 aproape. Cand eram eu cavaler vorbesc. M-am însurat în 57.
D.B.: Deci, să stabilim nişte ani pentru că…
V.G.: Staţi că ştiu eu… nu coincide cu aicea…. ştiu eu.
D.B.: Nu, că Vîntu s-a născut în ’55.
V.G.: Ştiu… ştiu, dar aveţi răbdare să vă spun… nu m-am cununat cu ea imediat, m-aţi înţeles?
D.B.: Da, da, da.
N.N.: Da, cum era pe vremea aia.
V.G.: Da, da, da. Acum eu o să vă dau nişte detalii aşa… cum să spun, să trageţi concluzii, n-o să puteţi să… dar e o istorie lungă. Acum eu vreau să spun altceva, nu vă supăraţi că… vă întreb
D.B.: Absolut deloc.
V.G.: Pe dvs lucrul ăsta cu ce vă avantajează?
D.B.: Ca fapt divers, ca… fiind o personalitate puternică ne interesează cum s-a format, cum era cand era copil…
V.G.: Da
N.N.: Şi e interesant să ne spuneţi în copilărie cum era.
V.G.: E drept, e drept.
D.B.:: Pe de o parte, pe de altă parte… trecutul lui e necunoscut, nu ştie nimeni…
N.N.: Cum era cand era mic, cum era la şcoală, cum era la grădiniţă, cum…
D.B.: Eu ştiu că el are un cult pentru mama lui.
V.G.: Ce are?
D.B.: Are un cult.
N.N.: O admiră foarte mult.
D.B.: A făcut chiar în Roman, dacă nu mă înşel, a făcut un parc sau nu ştiu ce cu numele mamei lui, deci el o iubeşte foarte mult, l-a ajutat enorm, asta…
V.G.: Mă-sa lui.
D.B.: Mama lui, da.
V.G.: Acum eu o să vă spun care era… Eu aveam 20 de ani atunci cand am luat-o eu, şi ea venise, ea de fapt, mă-sa lui, Cuţa, vorbesc de Eugenia, da-i spuneam Cuţa, Eugenia e numele în buletin, ea venise de la Iaşi la Bacău, transferată, soră, adică asistentă la secţia pirogof, eu reţin…că eram… Pirogof ce era? Unde se făceau transfuzii.
N.N.: Aha
V.G.: Lua sange de la X şi punea la Y. Făcea transfuzii. Şi… ea dacă a venit de acolo e normal că nu avea unde să stea.
D.B.: Dvs ce făceaţi acolo? În cadrul…
V.G.: Cine, eu?… Nu, nu, aveţi răbdare, că eu eram băştinaş acolo.
D.B.: Am înţeles.
V.G.: Ea venise acolo.
N.N.: Da, da, da.
V.G.: Şi a venit la gară, naşu’, care m-a botezat pe mine, adică-i şi unchi, cumnatul lui tata, nevasta lui, sora lui tata, şi el o venit, avea o locuinţă mare, noi suntem un fel de etnie de romi cum e Mădălin Voicu.
D.B.: Aha
V.G.: Lăutari. Nu suntem… Muzicieni cum se spune, fraţii mei au fost muzicieni cum e Panseluţa Feraru, cum e ăsta… Şi fiind o familie înstărită de langă gară, ea şi-a căutat o gazdă, o venit acolo, că acolo la Iaşi ea a stat la Spital, mă-sa era infirmieră, Grădinaru o chema, stătea sus la mansardă, aveau locuinţa lor şi avea două surori mici, ea era mai mare, una era Geta, nu ştiu ce s-a mai ales de ele de ani, una era pe la balet, că reţin, se ştia lumea, şi eu, ea a văzut casa aia, aşa i-a plăcut şi a bătut la poartă, bună ziua, bună ziua, nu primiţi în gazdă aşa, uite sunt cadru’ medical, chestii, era sora lui tăticu’, da, dar de unde sunteţi, a întrebat-o, de la Iaşi sunt, asta, asta, asta, asta. Bine, bine. Şi staţi să vorbesc cu soţul. Cumnatu’ lui tăticu, adică… sora lu’ taticu’, era acolo, la o prăvălie undeva, şi a venit un tip, doamna … era, era şi frumoasă, de ce să mint.
D.B.: Da?
V.G.: Eram şi eu tanăr.
(…)
V.G.: Să nu vă uitaţi la mine că sunt aşa, eu ştiu ce se poate face, ce se poate… eu vreau să ajung la o concluzie.

Lui Nuş îi plăcea să stea pe acordeon

D.B.: Ce specialitate aveaţi la muzică?
N.N.: La formaţie. La ce cantaţi?
V.G.: Eram şeful orchestrei.
D.B.: Asta era întrebarea.
N.N.: Aaaa, la acordeon.
D.B.: Că spuneaţi că statea pe acordeon.
V.G.: Păi stătea el, că stătea pe acordeon, era … se urca pe acordeon, stătea ca pe scaun. Şi eu vreau să intru în detalii, nu-mi place să umblu cu din astea, ceva ce nu se poate proba, ceva ce să nu fie realitate. Eu am şi bona lui, care l-a crecut, pană la urmă dacă are nevoie şi e atat de interesat, eu îl duc la bona, care-i în Bacău. Trăieşte, îl ţinea în braţe cand eu mă duceam la restaurant, ea era la spital, aveam bona asta a lui, care era o femeie serioasă, o femeie, nu era de etnia noastră, da’ vecina noastră era de casă, ea ne servea, ea ne făcea de mancare…
D.B.: Da, ea ….
V.G.: Că noi am fost o familie, domnule, mai…, cum să spun, se spune de mătase…
D.B.: Am auzit expresia.
V.G.: De mătase, adică ceva …Numai umbra, practic, da eram cu liceu, eram învăţaţi, eram…
D.B.: Eraţi spălaţi, curaţi, inteligenţi…
V.G.: Da, siiiigur că da, mai ales cand cantam la restaurant trebuia să fiu pedant.
D.B.: La costum.
V.G.: Siiigur, aveam frac, aveam…
D.B.: Da ea era din aceeaşi etnie?
V.G.: Nuuu!
D.B.: Aaaa, nu?
V.G.: Nu, ea nu era. Da avea ea scop.
N.N.: Da ea avea… El era născut în momentul în care a venit ea la Bacău.
V.G.: Staţi că vă spun.
D.B.: Stai că ne spune.
V.G.: Şi eu m-am dus pe la, pe la… era sora lu’ taticu’, le făceam cate o vizită aşa cam pe la sfarşitul săptămanii, m-am dus acolo şi am văzut-o. Domnule, cand am văzut-o, eram şi eu tanar, o frumuseţe de femeie, nu am… acolo nu am putut să… cam în stilul ăla eram atunci (arată spre un tablou de pe perete).
N.N.: Da. da.
V.G.: Şi mi-a plăcut, am întrebat cine-i, da asta m-a ironizat… tuşa. Şi naşa. Zice: ţi-ai pus ochii pe fată, hai că-i frumoasă, cutare zice, era în camera ei, vrei să ţi-o chem. Trecuse pe acolo, nu ştiu ce vorbise cu ea, şi eu am văzut-o. Şi-o cheamă: Cuţo, ia vino, hai să-ţi fac cunoştinţă cu nepotu-meu. Aaa, sărut mana…jos pălăria, avea un păr lung aşa, mie îmi spunea, cantam la nunţi, (…)ăla cu femeia frumoasă.
V.G.: M-am îndragostit. Tăticu’ ştiind că eu acum, vedea că lipseam, veneam, mă duceam, veneam… Şi ea îi spune lu’ tuşa mea: măi, dna Vişan, măi nepotul dvs se uită cam des la mine aşa se uită şi …(…) E căsătorit? Nu e căsătorit. Cum să fie căsătorit? Cantă la… nu ştiu ce. Am făcut conservatorul la Iaşi, la Notre Dames, asa-i spunea, damele noastre, era…
N.N.: Aha.
V.G.: Eram şi eu altfel tanăr nu? Eram şi mai aşa şi mai… S-a uitat de vreo două-trei ori la mine… Ce-o fi spus… brunet (rade), gandul meu ştii, nu i-am picat bine pană nu am venit cu acordeonul, aveam atunci un acordeon italian.
D.B.: Aha.
V.G.: Cand am venit cu acordeonul…
D.B.: I-aţi cantat…
V.G.: A venit ea, da, şi spune: şi ştii să canţi vreo romanţă? Zic ştiu, cum să nu. Ia cantă o romanţă!
D.B.: Ce varstă avea?
V.G.: Ea?
D.B.: Da!
V.G.: Atunci aveam 20 de ani. Era mai mare cu un an ca mine. Avea 21… şi am văzut că îi picurau lacrimi, asta nu ştiu ce, a făcut ea cafea dincolo că venea la ea. Venea un din ăsta, un agent sanitar, tot de la spital, o fi aflat acolo…
D.B.: O curta.
V.G.: Siiigur că da, pană la urmă ea a văzut că mie nu-mi convine de ăla şi-i spune lu’ tuşa-mea: ia să-i faci lu’ ăsta să nu mai vină cutare. Pană la urmă, într-o zi aşa… Îmi spune ea, era în luna decembrie, era cam frig, zice nu mă duci pan’ la spital, să mă conduci? Să te conduc dacă vrei, aşa eu intru la 9 la restaurant, lucram de la 9 la 1, aşa era programul. M-am dus, era cam 8 şi ceva, pană o duc, nu ştiu ce, fac, mă duc şi eu la restaurant, vreau să o iau mai pe scurt puţin şi zice, că e prea mare, da vreau să spun esenţialul, adică ce e interesant. În fine, am vorbit aşa, să spun că am vorbit vreo trei săptămani, să spun aşa am vorbit. Mi-am făcut…taică-meu spune: ba, tu nu mai vii la masă? ce-i cu tine, care-i treaba. Ce, cand eşti îndrăgostit, domnule, se cunoaşte, te schimbi cu chestii, timpul, chestii, măi tată uite asta, asta, asta….Tăticu era un om bătran, da un om care era de apreciat, el cand a fost tanăr făcea din astea la biserică, policandre chestii, la macedoneni, cum e Becali, la asta, la…
N.N.: La machedoni.
V.G.: Machedoni sigur, aromani le spune.
D.B.: Aa, da.
V.G.: Şi cutare, şi nu ştiu ce. Şi vine tăticu’, şi vine acasă. Bă tată bă, îmi spune mie, eu nu sunt de acord, nu te subapreciez că eşti băiatul meu… eram primul băiat, erau mai mici fraţii ăilalţi, toţi băieţi, toţi cantau la acordeon…Îmi spune: tată, uite, eu am văzut-o, la sora-mea acolo, nu-i pentru tine, da bine cand a zis nu-i pentru tine mi-a dat un cuţit aşa în inimă, pentru că eu eram deja îndrăgostit.(…)
V.G.: Tăticu’ era un om…
D.B.: Practic.
V.G.: Modest, da. M-a ambiţionat şi mai rău. Zic: ţi-a spus ea? Nuuuu, nu mi-a spus. În intervalul ăla am intervenit eu şi i-am spus ei…Ea azis: am văzut ca eşti sincer, şi mi-a spus clar: voi, etnia asta sunteţi oameni…., mie îmi place cum sunteţi voi, nu sunteţi din aia să daţi cu, pardon de expresie, cu mucii în fasole. Sunteţi oameni citiţi, văzuţi de vecini, îmi place, tu ştii de ce am venit aicea? Da, a murit… nevasta doctorului de la chirurgie, de la Spiridon, i-a murit nevasta şi-au rămas doi copii, şi el se ţine de capul meu să mă căsătoresc cu el. Nu vreau să fiu slugă la doi copii.
D.B.: Şi-a plecat.
V.G.: Şi-a plecat din cauza asta. Ghinionu’ ca s-o iau de nevastă. Zic, şi nu ai vrea să facem noi o partidă aşa, acum hai să vorbim deschis, că eu nu am obligaţii, eu n-am nimica. A fost la mine acasă, a văzut cum stau şi eu. (…)
V.G.: Ai înţeles? Ea mi-a spus. Eu vreau să mă căsătoresc cu acte. Şi zice, ce propui. Să mergem la primărie să ne cununăm!
Dan Badea: Cum? Cand?
Vasile Ghervase: Maine. Maine.Cum ai spus dumneata…
D.B.: V-a spus de copil?
V.G: Nu nu. Aveţi răbdare
D.B. : Da.
V.G.: Şi eu… m-am dus… Dacă era acolo la spital la luat sange la analize …«Hai dezbracă-te că-ţi iau eu iar sange». Ea mai avea o poreclă…
D.B.: Era asistentă medicală, cu asta se ocupa
V.G.: „Ia să te înţep eu că şi tu ai să mă înţepi”. Eu am avut dezlegare acolo la spital. Eu m-am ruşinat şi am spus: …….. şi hai să îi iau lui colega, şi ne scuzi pe noi, spune ea, că o să avem ………
D.B: Aha…
V.G:… şi m-am băgat într-o altă cameră şi auzeam cum discută. Şi spunea aia: „… e ţigan”. Înţelegi? Dar ea spune: ” …dacă ai şti tu ce familie şi ce suflet are…”
D.B. V-a crescut inima, nu?
V.G.: Da, sigur. Nu se compară cu ai noştri nici a suta parte
D.B.: Ei nu…

După ce ne-am luat mi-a spus că are un copil din flori

V.G.: Îi spune ei, stă acolo… cutare, cutare… La trei zile, aşa era atunci, trebuia să ai consimţămantul părinţilor şi eu am luat buletinul lu’ mămica, lu’ tăticu, am luat buletinele, pac am prezentat actul de căsătorie. Şi a fost căsătorită. Din Vîntu, a chemat-o Ghervase Eugenia. ..În fine…Gata! Ne-am luat! (…) Acuma, era nevastă cu cununie… Eu, vedeam eu că spunea: „Mă, eu am treabă la spital.” Păi dacă tu ai treabă la spital după-masă, eşti de gardă, du-te acolo. Dar tu miercurea unde eşti în fiecare dimineaţă? …Nu ştiam unde merge mereu…Măi, nu e de bine, înţelegi? Ca ăla. Şi o urmăreşti. Îţi urmăreşti nevasta? O laşi să plece şi … o iei după ea… Cand mă duc, intru la unde scria Comitetul Orăşenesc de Partid. ..Şi era secretară de partid; Găinuşă, dacă vă amintiţi. Voi sunteţi tineri…
Şi după, în locul ei venise Unguraş. Eu nu vorbesc, eu nu …ce vorbesc pot să ma duc acum acolo… Şi am intrat acolo, nu am spus nimic. A venit acasă…înţelegi? Aveam încă două zile mancare în frigider, pac, mănancă, cutare… O las să mănance şi… „Măicuţo, de ce nu vrei să fii tu cinstită cu mine? Ai văzut că ai spus că noi ăştia care suntem aşa suntem într-un fel buni şi nu, nu folosim d-astea perversiuni, chestii, d-astea nu ştiu ce, minciuni, chestii.Unde ai fost tu, spune-mi şi mie, că tu nu ai fost la spital”. -O să-ţi spun eu dar nu acuma. Înţelegi? Eu n-am rămas mulţumit cu răspunsul ăsta pentru că văzusem unde a intrat. -Mă, vrei să îţi spun unde ai fost?-Ia spune-mi! -Zic: ai fost la Comitetul de Partid. -Dar de unde şti?-Cum de unde ştiu? Dar eu ….” Şi atunci am intrat în subiect. Tatăl ei se numea Vîntu Nicolae. Ei erau, familia asta, din Bivolari, Iaşi. De la Iaşi e vreo 87 de km c-am trecut cu maşina pe la Bivolari că nevastă-mea este din Ştefăneşti. De la Bivolari mergeam pană la Ştefăneşti, Romaneşti… şi… treceam prin comuna aia, întrebam: „Mă, e cineva de-al lui Vîntu? O, jumate de sat”. Păi dacă erau de-acolo din comună, sat, neamuri. (…)
V.G.: Şi a luat pe unul Grădinaru. S-a cununat cu unul Grădinaru. Că pe ea o chema Grădinaru, dar ca pe mă-sa…
D.B: Da, da, am înţeles…
V.G.: Ei, stătea pe Spiridon Ilie. Pe el l-a botezat fochistul de la spital…
D.B.: De la spital….
V.G.: Ştefănescu. El era fochist. Dădea căldură la ăia la spital. El era acolo fochist. Am fost la el şi eu la ăsta, la cumătru îi spuneam, cumătru.
D.B.: Dar stătea la spital copilul…
V.G.: Cine? Da, da.
D.B.: … de a fost botezat acolo?
V.G.: Nu ne-am mutat acolo. Încă stăteam, era înainte… stai să vă spun… Şi, tot aşa, tot aşa, o prind o dată, de două, de trei, de patru ori, tot cu … îşi ştergea lacrmile. „Bă, zic eu, ţie îţi pare rău că m-ai luat? Nu Vasile, de ce spui aşa? – Păi eu te găsesc mereu plansă la ochi. Nu, că e altceva, că nu ştiu ce, că…”Şi nu mi-a spus vreo trei luni. Mă, ştiţi ceva? Hai să spun că de acum a trecut timpul. …Acuma… cand am întrebat-o eu, am insistat prea mult, mi-a spus: ” Uite mă, am avut o relaţie cu un locotenent de Securitate.
D.B.: De Securitate sau MApN?
V.G.: De Securitate că l-am văzut.
D.B.: Aaa…
V.G.: L-am văzuut…
D.B.: Aşa, asta este important.
V.G.: Şi… da…şi eu am avut… şi… a rămas însărcinată. ” Eu nu am avut aventuri decat, spunea ea, am fost într-un concediu, el era căsătorit, şi eu am născut copilul ăsta şi e la mama…”

Sorin, Sorinuş, Nuş, Nuşulică…

D.B.: Aha…
V.G.: Şi… s-a îmbolnăvit de poliomielită, boală. Şi a rămas poliemielita cu sechele la picior. Era în anul ăla, în ’55,…
D.B.: Atunci s-a născut, în noiembrie…
V.G.: În ’55, noiembrie, da. Şi… s-a îmbolnăvit de poliemielită, boală. Şi a rămas poliemielita cu sechele la picior, piciorul stang sau drept, nu mai reţin.Drept, drept.
D.B.: Unde era copilul?
V.G.: La Iaşi. Acolo, la Sfantul Spiridon. I-am zis: tu ştii că la noi ăştia, romii, cum îi spunem noi, la noi merge, unde mănancă unul, mănancă zece. Nu se pune problema. că nu am vrut să te aia, că nu ştiam pe care, hai să nu cobim. Ia-ţi liber de la muncă şi hai să îl luăm. Îmi iau şi eu de la servici şi ne-am dus acolo, la Spiridon. Sus, la mansardă, era o femeie grasă. Ea mai avea două surori, v-am spus. Pe una ştiu că o chema Geta şi era la balet.
D.B.: Copilul era acolo?
V.G.: Acolo era băiatul.
D.B.: Şi cum l-aţi descrie?
V.G.: Da. Era frumos rău, ochii albaştri, grăsunel…
V.G.: Şi…am luat băiatul în braţe, cutare… Bine, am stat acolo, am stat o zi acolo. M-am dus la ăştia, la cumetri, care erau în spital, şi ei stătea tot acolo, care dă căldură spitalului, d-ăştia, centrală, centrală termică. I-am văzut şi p-ăia, şi p-ăia … Am luat băiatul, am dus băiatul acasă.
D.B.: La Bacău?
V.G.: La Bacău l-am adus. M-am dus la Ortopedie….
D.B.: Aproape doi ani avea, nu? În ‘ 56?
V.G.: Cat? Da, aproape doi ani. Un an şi ceva. Nu împlinise. Am luat băiatul acasă, l-am îmbăiat, l-am nu ştiu ce, zic: ” Hai să mergem la Ortopedie”. Cand creşte piciorul trebuie să aibă stabilitate că era foarte moale…
N.N.: Da, da…
V.G.: Am fost acolo, i-am făcut ghetuţa, a crescut, a început să spună ” tati, tati, tati”. Îl luam în braţe, îmi era drag… Ce facem cu el? El are si bonă acolo eu d-aia am vrut să … că dac-o fi ceva să nu creadă, îl duc la bonă că bona murea de el. Că m-a întrebat cand am fost acolo: „mă ce mai face Nuşulică?, că l-a vazut cutare pe la televizor…”
N.N.: Nuşulică îi spunea?
V.G.: Da, Nuş. Ăsta-i … nu, nu … aşa i-am spus noi. Nu i-am spus Sorin sau Ovidiu sau…nu. Nuşulică. Ăsta era numele.
N.N.: Nuşulică e de la ….
V.G.: De la Nuş, Sorin, Sorinuş, Nuş.
V.G.: Sorinuş. Nu îi mai spuneam întreg Sorinuş.Nuş.
D.B.: Apelativul ăsta m-a surprins foarte tare.
V.G.: Păi, d-aia, eu m-am gandit la asta. Căci şi eu am urmărit la televizor. Se spunea că ar fi fost Securitate…nu ştiu ce…
D.B.: Da, da, da….
V.G. … şi ar fi avut nume conspirativ Nuş. Şi eu am început să rad.
D.B.: Da.
V.G.: … dacă ştiam adevărul… E dar e …pană la proba contrarie…. se numeşte aşa…

Securistul Vultur Ovidiu, tatăl natural al lui Nuşulică

N.N.: Dar cum îl chema? Adică ştiaţi …
V.G.: Pe cine?
N.N.: Pe ta-su.
V.G.: Vîntu Nicolae. Ea nu a fost căsătorită, decat cu mine
N.N. :Ta-su natural cum îl chema?
V.G.: Pe ăla natural dom’le: Vîntu Nicolae.
D.B.: Nu era Vultur???
V.G.: O să vă spun. O să vă spun, dom’le.
D.B.: Acum, dvs. spuneaţi că tatăl….
V.G.: Vultur ăsta era ungurul ăsta cu care avusese aventura.
N.N.: ~la, ăla, pe ăla mă ….adică tatăl natural.
V.G.: Vultur Ovidiu îl chema.
N.N.: Vultur Ovidiu. Aha!
N.N. Aha, aha! Asta…
V.G.: Şi după el i-a spus Vultur Ovidiu Sorin.
D.B.: Deci Vultur Ovidiu era numele tatălui, locotenent major atunci…
V.G.: Sigur.
D.B.: Vaaai, deci înseamnă că v-a spus …
V.G.: Ca să revin la idee. Aţi întrebat de tatăl natural. Ăsta e numele lui: Vulturu Ovidiu. Ăla, locotenent de Securitate.
D.B.: Dar sigur nu era de Armată?
V.G.: Domnule, dacă eu m-am dus…
D.B.: Acolo aşa scria, căpitan MApN, în scrisoare.
V.G.: Nuu, nu nu nu. Dar ce? Eu nu am văzut? Şi ea mi-a spus: „E internat la secţia Dermatologică că era bolnav de boli venerice sau ce avea… Da, la Dermatologie, vrei să îl vezi pe ta-su lui Sorin? Vreau. Unde-i? Hai vino încoace!” mă duc, m-am băgat pe scări acolo, l-am văzut. Avea caschetă de securist, înţelegi? Cutare, dă mana cu mine, soţul, soţul domnul nu ştiu care…Vrăjeală nasoală. A avut nevastă el. Era ungur. El a avut nevastă.
D.B.: Vultur era ungur?
N.N.: Păi Vulturu…
D.B.: Nu e romanesc?
V.G.: Nu ştiu eu. Ce pot să zic eu?
D.B.: Aaaa, păi probabil că era din Targu Mureş, nu?
V.G.: Targu Mureş, da. Putea să fie sas, d-ăla să fi fost. În orice caz…
(Va urma)

Dan Badea, material scris pentru cotidianul Curentul din 7 septembrie 2010