Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, de pe 28 noiembrie, reprezintă o nouă şansă pe care o au românii de peste Prut de a scăpa de comuniştii ce menţin Basarabia în acelaşi stadiu de gubernie rusească din urmă cu câteva decenii. Deşi sondajele de opinie arată că partidul KGB-istului Voronin conduce cu cinci procente alaiul politic viu colorat de la Chişinău, basarabenii ar putea da peste cap planurile ruşilor, deja destul de iritaţi în ultima vreme. O ţară în care comuniştii încă menţin sub ocupaţie bisericile, pe motiv că Iisus Hristos a fost primul comunist din istorie, iar şeful securităţii (SIS) e cel mai evlavios dintre creştini, în care trimişii Moscovei susţin că ruşii au stat la baza formării poporului român, sau că limba română are un alt nume, o ţară în care se înregistrează cel mai ...
Citeste mai multArhiva lunara noiembrie 2010
Surprizele din extrasul de cont al lui SOV
Un extras de cont pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu dezvăluie legătura directă, ascunsă până azi, dintre mogul şi offshore-ul cipriot prin intermediul căruia a controlat cotidianul „Gardianul“. Documentul provine de la Marfin Laiki Bank din Cipru, banca prin intermediul căreia Vîntu a transferat, anul trecut, 50.000 de euro în contul firmei deţinute de fugarul Nicolae Popa în Indonezia. La aceeaşi bancă au deschis conturi personale Sorin Ovidiu Vîntu (5 conturi, din care două au fost închise, iar un altul a fost schimbat după ce s-a trecut de la lira cipriotă la euro) şi Octavian Ţurcan (cinci conturi personale). Tot aici au conturi societăţile Elbahold Limited (cinci conturi, din care trei mai sunt active), Comac Limited (două conturi), Fercell Ltd (două conturi) şi Stonecom Ltd (două conturi)...
Doi dintre cei mai nocivi indivizi care apar la televizor, Mircea Badea şi Ciutacu, au ieşit ieri la un circ-protest în Piaţa Constituţiei.
Derbedeii ăştia doi, împreună cu neamurile lor cu cefe roşii (Mircea Badea a venit cu tat’su şi cu sor’sa, de teamă să nu-i dea cineva vreo scatoalcă), au vociferat ca muierile încercând să aplice în aer liber tactica din studiourile televiziunii lui Dan Voiculescu. Adică să manipuleze.
Din fericire, n-au reuşit să adune în jurul lor decât exact publicul lui Dan Diaconescu, adică retarzii ăia născuţi ca urmare a unor avorturi nereuşite. Astfel, Badea şi Ciutacu n-au adus cu ei, în piaţă, decât nişte bizoni, asemanatori unor aurolaci ieşiţi de prin canale ca să trag...
Citeste mai multSoţia lui Crin Antonescu, Adina Vălean, este plătită de Dinu Patriciu cu peste 100.000 de euro anual. Deşi a declarat în mai multe rånduri că el nu este finanţat de Patriciu, Crin Antonescu a contabilizat cu månuţa lui, în declaraţia de avere, la rubrica venituri, suma de 104.325 euro primiţi de la una dintre numeroasele firme ale mogulului.
Este drept, banii au fost încasaţi de soţia lui Crin, Adina, pentru consultanţă oferită firmei Finite Assets Ltd. Informaţia a fost trecută chiar şi în declaraţia de interese depusă anul trecut, la Parlamentul European, de Adina Vălean-Antonescu, care a consemnat că este membru Advisory Board la Finite Assets Ltd.
Se confirmă astfel o declaraţie mai veche a lui Viorel Hrebenciuc, care spunea că „Antonescu este căţeluşul de casă al lui Dinu Patriciu“.
Referitor la finanţarea f...
Citeste mai multSorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca sunt judecaţi, astăzi, de două instanţe diferite ale Tribunalului Municipiului Bucureşti, primul pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, iar cel de-al doilea pentru neglijenţă în serviciu.
În primul dintre dosare, cel în care este judecat Vîntu, Liviu Luca are doar calitatea de martor, deşi el este cel care, printr-un transfer de 3 milioane de euro din contul Elbahold Ltd, în contul Comac Ltd, a creditat exact contul din care i-au fost transferaţi apoi lui Nicolae Popa în Indonezia, la ordinul lui SOV, cei 50.000 de euro. Cum am arătat deja într-un material publicat săptămâna trecută, declaraţia de martor a lui Liviu Luca, dată în dosarul de favorizare a infractorului, este plină de minciuni uşor de demontat, ceea ce face posibilă într-un viitor apropiat inculparea sa pentru mărturie mincinoasă...
Declaraţia de martor a lui Liviu Luca, din dosarul de favorizare a infractorului Nicolae Popa, pare a fi dată de cineva care suferă de amnezie sau de demenţă presenilă.
Întrebat despre transferul celor 3 milioane de euro, de anul trecut, din contul offshore-ului Elbahold Ltd, controlat oficial de către el, în cel al Comac Ltd, controlat, tot oficial, de către Octavian Ţurcan, Luca bate cåmpii. El minte cu neruşinare contrazicånd evidenţa şi chiar documente oficiale eliberate de instituţii respectabile.
Deşi controlează o firmă din care a transferat 3 milioane de euro în contul altei firme, el spune că n-a făcut acel transfer, ci altul, adică ar fi transferat banii nu în contul firmei, ci, atenţie!, în contul băncii în care firma are contul creditat cu suma amintită
Mai departe, deşi a avut relaţii direct vreme de mulţi ani...