Intersecţia dintre Emil Constantinescu şi Virgil Măgureanu se numeşte Petrovici. Răzvan Petrovici.

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitie

Răzvan Petrovici locuieşte, cu nevastă-sa, Luminita Stela, pe cea mai scumpă stradă din lume.
adresa petrovici monaco

Familia Petrovici locuieşte pe Avenue Princess Grace 31 din Monte Carlo – Monaco, locul unde un metru pătrat construit se vinde cu 77.000 lire sterline (90.000 euro)!

resedinta Petrovici mof

Trebuie să fii miliardar să locuieşti acolo, spun unii.

2986_08_07_2010:MACHETA_ZIAR.qxd

Numai că, la fel cum miliardele de euro obţinute din economia subterană, de către capii mafiei româneşti, lipsesc din evidenţele Fiscului, tot aşa Răzvan Petrovici, domiciliat pe cea mai scumpă stradă din lume, lipseşte din orice top al milionarilor români. De ce? Pentru că top-urile sunt făcute pentru fraieri, pentru caii de circ de la televizor şi din lumea mondenă. Cine vrea să facă afaceri în zona neagră a economiei româneşti nu apare la televizor.

Escrocul Petrovici cu mină de intelectual

Escrocul Petrovici cu mină de intelectual, indicând cu opozabilul locul crestat cu şişul de un alt „intelectual” (foto: buxinessmagazin.ro)

Până la sfârşitul lui 2000, adică la multe luni după prăbuşirea FNI, Vîntu nu apăruse la televiziune. Nu ştia nimeni cum arată, cu excepţia partenerilor de afaceri, a rudelor şi a celor din subordinea lui. La fel, ştie cineva – cu excepţia celor care, ca şi mine, sapă dincolo de buza televizorului – cum arată, în mişcare, celebrul Costel Bobic, prietenul lui Petrovici, sau Dan Fischer, „părintele spiritual” din Monaco?

Dan Fischer, fost partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu şi amic al lui Petrovici

Dan Fischer, fost partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu şi amic al lui Petrovici

Sigur că nu ştie! N-ar fi ştiut cum arată nici Petrovici dacă nu-l scotea din bârlog Elena Udrea, atunci când a dezvăluit legăturile lui de afaceri cu liberalul Radu Stroe, dar şi cu şeful RAAPPS, care-i fusese angajat, precum şi încercarea sa de a pune lăbuţa pe câteva sute de hectare de teren la Moara Vlăsiei.

Petrovici, Răzvan Petrovici desigur, este un personaj extrem de interesant şi n-aş fi aflat asta dacă nu-şi punea zurgălăi în coadă şi nu încerca să-mi închidă gura, confundându-mă cu vreun angajat de pe moşia lui. Cum meseria de ziarist, bine făcută, seamănă cu meseria de gropar, am început să sap. Am descoperit astfel o mulţime de ciudăţenii din trecutul acestui individ.

Am aflat în primul rând că el nu este fiul lui Camenco Petrovici, aşa cum au scris toţi urechiştii de până acum, tatăl lui Răzvan purtând numele Mihai şi avînd rădăcini în Moldova.

Astăzi voi publica primele două documente interesante, pentru anumiţi curioşi. Unul este destul de vechi şi arată legătura dintre Petrovici şi Dragoş Constantinescu.

Dragos Constantinescu, fiul lui MILICĂ, in reteaua lui Petrovici

Dragos Constantinescu, fiul lui MILICĂ, in reteaua lui Petrovici

Documentul, care a fost emis în 1998, este doar pentru „les connaisseurs”. El este însoţit şi de alte documente, precum acesta, despre Dobronauţeanu:

img044

Dar să nu ne întindem sau, vorba lui Vîntu, să trecem!

Celălalt document, aflat la îndemâna oricui, dezvăluie una dintre ultimele afaceri ale lui Petrovici cu fiica lui Virgil Măgureanu (naşul său), Anca Biriş (după numele soţului). Este vorba despre firma Brainfarm For Kids SRL ai cărei acţionari sunt nevasta lui Petrovici, Luminiţa Stela, şi fiica Şarpelui cu ochelari, Anca Andreea Biriş.

Brainfarm

Desigur, aceasta nu este singura afacere cu famiglia Măgureanu. Exemplul a fost dat doar pentru a ilustra, concret, intersecţia dintre cele două „mulţimi” de interese.

Dan Badea