Categorie: 
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
La proces. (foto: adevarul.ro)
Turnătorul Dan Voiculescu va afla astăzi dacă îşi merită, sau nu, numele de cod Felix. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pune astfel capăt procesului pe care colaboratorul cu acte al Securităţii l-a intentat CNSAS ca urmare a deconspirării acţiunilor de poliţie politică derulate de Felix în anii ’70 (amănunte aici).
Personal, cred că activitatea de informator a lui Dan Voiculescu este doar începutul colaborării lui cu fostul Departament al Securităţii Statului (DSS). Trebuie să fii naiv să crezi că un personaj care, la începutul anilor ’80, devenea un partener de bază al departamentului „afaceri” al fostului DSS, nu era el însuşi un membru important al aparatului de securitate. Cum am arătat deja într-o postare anterioară (aici), Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În acelaşi an în care Voiculescu a fost numit şeful Crescent, Ceauşescu înfiinţa, printr-un decret (C.S.382/15.10.1982) care nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial, unitatea militară 0107 care acţiona sub acoperirea unei întreprinderi de comerţ exterior numite ICE DUNĂREA.
Eu cred că transferul lui Dan Voiculescu, via Oficiul ARGUS (compartiment controlat direct de DSS din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR), la Crescent, a făcut parte din planul mai amplu de înfiinţare şi funcţionare a unităţii acoperite din cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE, sau UM 0544), ICE Dunărea. Am cel puţin patru argumente pentru a susţine această ipoteză.
1. Primul ţine de termenii operaţiunii. Pe 1 martie 1982, Dan Voiculescu a fost transferat în interes de serviciu, „pe perioadă determinată”, de la ICE Vitrocim, unde ocupase chiar şi funcţia de şef al serviciului de Aport Valutar Special (AVS), la Oficiul Argus prin care a fost încadrat ca director al reprezentanţei Crescent-Grecia. Nimeni nu putea fi, atunci, angajatul reprezentanţei din România a unei firme străine, altfel decât prin intermediul Oficiului Argus.
Pe 1 octombrie 1982 statutul lui se clarifică definitiv pentru că devine angajat al Crescent pe perioadă „nedeterminată”. De ce? Ce-l determinase pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent-Grecia, să bată palma cu Voiculescu pentru tot restul vieţii sale? Eu cred că un ordin. Un ordin al superiorului său. Asta deoarece, două săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie, Nicolae Ceauşescu semna decretul de înfiinţare a ICE DUNĂREA care, în 1990, avea 137 de cadre acoperite dintre care 115 erau ofiţeri. ICE Dunărea a fost acea „societate” care intermedia orice afacere de comerţ exterior făcută de către firmele româneşti. Mutarea lui Voiculescu la Crescent coincide, aşadar, cu „lansarea la apă” a partenerului român de afaceri al firmei „greceşti”, ICE Dunărea.
2. Al doilea argument este că, la puţin timp de la înfiinţare, Crescent devine partenerul de bază („principalul beneficiar”) al ICE Dunărea pentru operaţiuni de export ciment, uree, produse metalice şi aluminiu. Un raport realizat în anul 2000 de către doi procurori care au avut acces la dosarul ICE Dunărea din arhiva SIE, a consemnat date care confirmă importanţa deosebită pe care fostul DSS o acorda relaţiei cu Crescent, firmă pe care o trata ca şi când i-ar fi aparţinut. Asta deoarece toate operaţiunile derulate prin Crescent – Cipru (societate înfiinţată în 1984, de acelaşi Fouad Sanbar, al cărei director general a fost numit tot Dan Voiculescu – vezi detalii aici) au fost realizate „fără dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operaţiuni AVS„, ceea ce contravenea flagrant practicii curente a ICE Dunărea.
Ce putea însemna asta? Fie Crescent era, ca şi ICE Dunărea, o firmă acoperită a DSS, fie cineva de la vârful ICE Dunărea deturna fonduri. Personal, cred că nimeni din conducerea ICE Dunărea nu-şi putea permite să-l sfideze pe cel care stabilise aceste reguli, adică pe Nicolae Ceauşescu. Prin urmare, ipoteza că firma era a Securităţii este mult mai credibilă.
Că firma condusă de Dan Voiculescu ajunsese în ultimii ani ai regimului Ceauşescu să domine piaţa exporturilor româneşti pe direcţiile amintite, o confirmă documente aflate în arhiva comercială a ICE Dunărea. Conform raportului amintit,
„– în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul Crescent Cipru, 66,98% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe diferite realţii finale”
– în 1988, prin intermediul Crescent-Cipru, ICE Dunărea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul Crescent Cipru 49,94% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe relaţii finale;
– în 1989, prin intermediul Crescent Cipru, ICE Dunărea a realizat 26% din exporturile de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea şi Crescent Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităţilor livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor din decembrie 1989„.
3. Al treilea argument este că unul dintre directorii adjuncţi ai ICE Dunărea, Constantin Rotaru, a fost angajatul SIE până în 1994, apoi al lui Dan Voiculescu în perioada 1994-1998, când i-a pus pe picioare în calitate de director general „organizaţia” INTACT SA (cea care deţinea trustul media al mogulului Voiculescu), iar apoi s-a reîntors cu misiunea îndeplinită în SIE unde a fost avansat în scurt timp ca prim adjunct al directorului SIE, Cătălin Harnagea. Activitatea derulată de ofiţerul Rotaru pe ruta CIE (care deţinea ICE Dunărea)-SIE–INTACT SA (controlată la înfiinţare prin Crescent cu 46,6%)-SIE sugerează o continuitate benefică pentru ambele părţi. Rotaru nu este însă singurul ofiţer al CIE, care a lucrat şi în subordinea comandanţilor militari din ICE Dunărea dar şi a lui Dan Voiculescu. Un alt personaj de notorietate este Mihai Lazăr, fost angajat ICE Dunărea, preluat apoi de Voiculescu în grupul Grivco, dar mai sunt şi alţii.
4. Al patrulea argument este cel privind moştenirea Crescent, care i-a revenit, după 1990, lui Dan Voiculescu. Cel despre care s-a spus că ar fi fost patronul Crescent, libanezul Fouad Sanbar, i-ar fi lăsat moştenire lui Dan Voiculescu, prin testament, întreaga afacere. Nu soţiei, nu rudelor, nu vecinilor, nu libanezilor sau grecilor apropiaţi, ci exact lui Dan Voiculescu. Mă rog, nu pentru vecie, ci pe perioada vieţii „salariatului”, urmând ca, la rândul său, Dan Voiculescu să împartă apoi această avere, tot prin testament, celorlalţi salariaţi ai Crescent. Asta cu condiţia ca la moartea „salariatului”-moştenitor să mai fi rămas ceva din Crescent -Cipru. Cum am arătat însă într-o postare anterioară, averea Crescent s-a transformat în averea Voiculescu.
Argumentele de mai sus sunt, cred eu, suficiente pentru a justifica, logic, o ipoteză cu privire la trecutul şi sursa averii lui Dan Voiculescu, fost turnător, colaborator şi apoi partener cu drepturi egale al ofiţerilor care controlau ICE Dunărea, dar şi moştenitor al unei averi rezultate din relaţia cu fostul DSS.
Dan Voiculescu n-a moştenit, aşadar, conturile pe care, dealtfel, Ceauşescu nu le-a avut vreodată, ci a moştenit altceva: Crescent, una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani din ultimii cinci ani ai regimului ceauşist.
Iată mai jos, ca bonus pentru „les connaiseurs„, câteva dintre ultimele documente încheiate la sfârşitul lui 1989 (octombrie-noiembrie) de ICE Dunărea sau Dan Voiculescu – Crescent.
