Nistorescu – implicat în noul dosar FNI de către Parchetul General

Fostul director al cotidianului „Evenimentul Zilei“ din perioada crahului FNI, Cornel Nistorescu, este menţionat oficial pentru prima oară ca membru important al reţelei lui SOV în ordonanţa prin care Procurorul General al României a anulat toate soluţiile de netrimitere în judecată ale tatălui FNI. Numele lui apare în capitolul dedicat prejudicierii cu peste 100 miliarde lei vechi a SC Banca Agricolă SA, pe lista scurtă a relaţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Liviu Adrian Istrate  – preşedinte Banca Agricolă SA, Gabriel Tişler – director al Direcţiei Pieţe de Capital din Banca Agricolă şi Constantin Cioşcu – vicepreşedinte al CEC.

Ce caută un ex-director de ziar, specializat în dezinformarea opiniei publice, pe lista scurtă a lui Vîntu în noul context generat de redeschiderea dosarului FNI nu este greu de intuit.

Cornel Nistorescu, distinsul autor al analizei de presa „NUŢI, SPAIMA PUŢII”

Deşi a acţionat tot timpul ca un jurnalist, Nistorescu nu era de fapt decât un afacerist veros pe care l-au interesat doar banii victimelor luate în vizorul presei, iar Vîntu nu făcea excepţie. Aşa se face că menţionarea lui de către procurorul general Codruţa Kovesi, în ordonanţa prin care se dispune infirmarea ca nelegale a dispoziţiilor de scoatere de sub urmărire penală a lui SOV din dosarele FNI, BID, Banca Agricolă şi BRS, se face tot în calitate de om de afaceri, în prelungirea numelui său fiind făcută următoarea menţiune: „contract de sponsorizare (1999) între Gelsor SA şi Trustul Express «Metrobus»“. La acea dată, Nistorescu era director editorial al ziarului „Evenimentul Zilei“, funcţie incompatibilă cu încheierea unor contracte de „sponsorizare“ sau publicitate, iar Vîntu era patronul Gelsor şi coordonatorul afacerii FNI. Contractul „de sponsorizare“ nu era, de fapt, decât o şpagă mascată pentru Nistorescu, cel care trebuia să închidă ochii la escrocheria FNI şi, în plus, să facă reclamă, în publicaţia „Metrobus“, societăţii de valori mobiliare Gelsor SA.

Despre acest contract s-a vorbit multă vreme ca despre o legendă, deoarece nu au apărut până acum probe concrete, altele decât din fiţuica răspândită pe la metrou, ale înţelegerii dintre Vîntu şi Nistorescu. El apare, acum, într-un document oficial legat de o imensă fraudă comisă de „sponsorul“ lui Nistorescu, ‘timabilul Vîntu, ceea ce înseamnă că are legătură directă cu activitatea penală a şefului Gelsor. O primă observaţie de bun simţ ar fi aceea că banii transferaţi de Vîntu în conturile Trustului Expres, condus de Nistorescu, proveneau din infracţiunile comise în legătură cu Banca Agricolă. Altfel nu se explică de ce menţiunea s-a făcut aici, în cadrul materialului din Ordonanţă referitor la Banca Agricolă, şi nu la cel privind BRS sau BID. Dacă lucrurile stau astfel, atunci de ce până acum informaţia nu a apărut în niciunul din dosarele lui SOV?

Nistorescu va fi acuzat de spălare de bani?

Un răspuns ar fi acela că atâta vreme cât dosarele au fost viciate de anchetatorii plătiţi de Vîntu, astfel de informaţii nu aveau ce să caute între coperţile lor. Prin urmare, este de presupus că Vîntu a avut grijă să scoată această informaţie din dosarele care l-au vizat. Deşi am fi tentaţi să credem că, astfel, el şi-a protejat sclavul, pe care l-a năimit în urmă cu 12 ani ca să-şi ţină pliscul, suntem obligaţi să facem însă o nouă observaţie care poate explica miza acelei menţiuni privind sponsorizarea trustului lui Nistorescu. Conform legii sponsorizării (32/1994), Gelsor SA nu putea sponsoriza, legal, firma lui Nistorescu.

„Poate beneficia de sponsorizare orice persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în România, care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, religios, sportiv sau care este destinată protecţiei drepturilor omului şi educaţiei civice ori calităţii mediului înconjurător“ (art.4) şi „orice persoană juridică nonprofit cu sediul în România, care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate care poate fi sponsorizată conform art. 4“ (art.5 pct. a.). Cum se ştie, firma care edita revista „Metrobus“ nu era nici de utilitate publică şi nici nonprofit, pentru a putea beneficia de „sponsorizare“ din partea Gelsor SA, adică de la FNI, Gelsor nefiind atunci altceva decât un vehicul de aspirat banii investitorilor FNI. Aşadar, dacă sponsorizarea era ilegală, înseamnă că Vîntu şi Nistorescu au fost implicaţi într-o frumoasă poveste de spălarea banilor câtă vreme sutele de mii de dolari care se presupune a fi făcut obiectul sponsorizării proveneau din comiterea unor infracţiuni, cea mai cunoscută fiind escrocheria FNI. Iată cum, ştiind acest lucru, este de presupus că Vîntu a evitat să-şi dea singur palme, lăsând să apară într-un document public această informaţie. Prin urmare, nu loialitatea lui faţă de o cârpă precum Nistorescu a dus la tăinuirea acestei informaţii, ci instinctul de supravieţuire al celui care cunoştea mai bine ca oricine atunci culoarea banilor. Nistorescu, devenit pentru anii ce aveau să vină sluga lui Vîntu, urmează să dea explicaţii cu privire la „sponsorizarea“ obţinută de el din banii amărâţilor de la FNI ca să prezinte, în schimb, un FNI luminos şi de mare încredere, în care merită să-ţi investeşti economiile.

Că i-a fost complice lui Vîntu este mai presus de orice îndoială, Nistorescu, autorul celebrului eseu politico-filosofic „Nutzi, spaima putzii“, lăsându-şi urma inconfundabilă în presa vremii.

„Domnul Sorin Ovidiu Vîntu, proprietarul din umbră al firmei Gelsor, amestecat şi în Fondul Naţional de Investiţii, mi s-a părut un om cu un simţ aproape paranormal“, scria Nistorescu într-un editorial din 1997. „Adulmecă banii aşa cum somnul adulmecă noaptea pe lună peştii mărunţi care vagabondează prin valuri. Cu o uşurinţă uimitoare, domnul Vîntu îşi uită biografia. Câţiva ani de puşcărie nu sunt decât un ambalaj de îngheţată scăpat pe covor. O capacitate de desprindere de ziua de ieri pe care o întâlneşti foarte rar. La cel care îţi spintecă abdomenul, apoi se spală tacticos şi se parfumează în baie. Sau la cel care apasă pe un trăgaci şi mai apoi pleacă într-o călătorie de nuntă. Genul de oameni pentru care arginţii şi ziua de mâine înseamnă totul. Nu. Restul nu mai contează“ – scria el înainte de a bate palma cu Vîntu. Şi, tot el, continua: „Mărturisesc că mă fascinează foamea de bani a acestei lumi căţărate spre vârf după 1989. Dar mai ales pretenţia lor de onorabilitate, dorinţa lor sinceră de a se aşeza într-o altă lume de calitate, rasată şi elevată. Doar din când în când mai scapă câte un gest ţopist, după care redevin aristocraţi sub care cu greu îl redescoperi pe fostul tehnician veterinar din comună“.

Curând, autorul acelor rânduri devenea el însuşi un individ asemenea celui zugrăvit în editorialul „Culoarea banilor“, un siamez al mogulului Vîntu, de la care a reuşit să înveţe rapid cum să-şi spintece abdomenul şi apoi să meargă să se spele tacticos şi să se parfumeze la baie. Un individ care, dincolo de încălcarea legii, şi-a făcut breasla de ruşine. Sau, pentru a-l cita pe fostul său partener şi coleg, Ion Cristoiu, cele de mai sus sunt „suficiente pentru a dovedi cu prisosinţă un adevăr: Porc a fost, porc a rămas!“.

Dan Badea