Un membru al PNL a organizat și a condus ocuparea carosabilului Piața Universității, după ce tocmai fusese în compania altor membri ai PNL dintre care cel mai important este vicepreședintele și trezorierul acestui partid, Rareș Mănescu, și a liderului galeriei ultrașilor Steaua-Sud – dezvăluie sinucigaș un blogger liberal, aruncând astfel în aer întreaga teorie a non-violenței promovate și debitate, oficial, de Crin Antonescu.
Bloggerul se numește Radu Fătulescu și este membru, zice el, al Clubului Bloggerilor Liberali (CBL). Ca un revoluționar veritabil, care își construiește deja – în mintea lui fierbinte – treptele spre valorosul ”certificat de revoluționar”, bloggerul descrie câteva dintre faptele de arme la care a fost martor sau participant în seara de 14 ianuarie 2012, data declanșării războiului de gherilă din centrul Capitalei. Cum se știe deja, primul pas al declanșării violențelor din Piața Universității a fost făcut prin ocuparea carosabilului din Piața Universității și joncțiunea dintre manifestanții aflați în fața Teatrului Naționale și cei din jurul fântânii de la Universitate.
Ei bine, cel care a coordonat această operațiune de ocupare a carosabilului, dezvăluie bloggerul Fătulescu, se numește Vasi (Vasile) Băescu, membru al PNL dar și al CBL. ”Aseară în jurul orei 19 am trecut din fața Teatrului Național la fântână și am participat, sub conducerea lui Vasi Băescu, la organizarea ocupării carosabilului, concomitent cu cei de vis-a-vis, mai mulți, mai hotărâți și mai organizați” – spune Fătulescu pe blogul lui. Ăsta e nebun, ar putea declara starostele liberalilor, dacă deconspiră pe blog o operațiune atât de importantă.
Se pare însă că e mai degrabă naiv, și nu nebun, dacă citim cu atenție ce postează și dacă observăm și în compania cui își petrece el vremurile „revoluționare“ de care este serios zdruncinat. În postarea sa din 15 ianuarie, deci a doua zi după violențele care au devastat Bucureștiul, bloggerul liberal mai notează: „Ieri am fost în compania lui Rareș Mănescu, vicepreședinte al Partidului Național Liberal și președinte al organizației PNL Sector 6 si al liderului galeriei Steaua-Sud“.
Prezența lui alături de liderul PNL și trezorierul partidului Rareș Mănescu este o dovadă a faptului că se bucură de o mare încredere din partea conducerii liberale, deci nu este un mațe-fripte din blogosferă, prin urmare dezvăluirile lui sunt și ele de la vârf, deci trebuie luate în seamă. Dacă această asociere, cu liderul liberal, poate fi înțeleasă, mai greu de înțeles este legătura lui și a lui Rareș Mănescu cu liderul ultraș al galeriei Steaua-Sud, gruparea căreia îi aparțin mai mulți dintre huliganii care i-au atacat pe jandarmi și au vandalizat străzile din zona Universitate-Unirii. Sigur, luând în calcul implicarea directă a liberalilor în declanșarea protestelor și, ulterior, radicalizarea acestora prin intervenția violentă a ultrașilor steliști, care s-au asociat liberalilor protestatari, cum mai dezvăluie bloggerul, poate să explice întâlnirea anterioară dintre liberali și liderul huliganilor. Aceasta ar putea fi dovada înțelegerii dintre cele două organizații extremiste.
Pe de altă parte, ipoteza este și mai credibilă dacă observăm că liderul huliganilor nu s-a întâlnit cu oricine, înainte de începerea operațiunilor violente, ci chiar cu trezorierul partidului, cu responsabilul cu finanțele, pentru că totul costă. Sigur, este doar o ipoteză de lucru, dar cine mai crede astăzi în coincidențe? Se știe deja că anumiți participanți la proteste au fost plătiți, un protestatar afumat a declarat deja că a primit 100 de lei pentru a arunca „două molotoave“, dar nu se știe încă de unde au provenit banii. Prin urmare întâlnirea dintre Mănescu și liderul galeriei steliste este cel puțin dubioasă. Asta cu atât mai mult cu cât bloggerul liberal, citat mai sus, a anunțat cu multă ușurare venirea, alături de el și ai lui, a hoardelor de derbedei din galeria Stelei. „(…)Atunci (după ocuparea carosabilului – n.red) s-a făcut o mare greșeală strategică, sau diversiune, jumătate dintre noi plecând spre Cotroceni. Jandarmul rănit a fost o diversiune făcuta tot de ei. Astfel jandarmii au putut să ne împingă înapoi pe trotuar, deși ne-am luat de brațe, am format cordoane și ne-am opus din răsputeri. Apoi ni s-au alăturat galeria Stelei și cea a lui Dinamo“ – zice liberalul revoltat.
Înțelegerea liberalilor cu huliganii pare, astfel, o ipoteză destul de credibilă dacă mai luăm în seamă încă un argument oferit de același blogger pe care, este drept, nu-l poți acuza că are un IQ ridicat. Este vorba despre o altă informație oferită de el, cu multă generozitate, pe același blog, anume implicarea avocaților liberali în frunte cu deputatul Alina Gorghiu în apărarea protestatarilor care au intrat în conflict cu jandarmii, deci a huliganilor câtă vreme protestatarii pașnici nu aveau de ce să ajungă în dubele oamenilor legii. „Denise Fatulescu (soția bloggerului – n.red) i-a propus Alinei (Gorghiu – n.red) să ridice problema ca politicienii și nu numai care sunt avocați să îi apere în instanță pe cei care vor fi amendați sau arestați. Alina a agreat ideea și sper că va face anunțul cât mai curând posibil și va fi urmată și de alții“ – a scris bloggerul liberal.
Așadar, s-a discutat cu Alina Gorghiu să li se ofere asistență juridică celor care vor intra în conflict cu jandarmii, ceea ce poate fi interpretat și ca o incitare directă la violență câtă vreme se promite că repercursiunile vor fi minime, contravenienții intrând sub aripa liberală. Dealtfel, zice Fătulescu, „Alina este cu noi, cei din Clubul Bloggerilor Liberali, format din membri și simpatizanți PNL. Este discretă și pe persoană fizică, deoarece nu dorim politizarea protestului“, zice instrumentul „revoluționar“ al PNL. Toate aceste declarații au fost făcute duminică, 15 ianuarie. A doua zi dimineață însă, Alina Gorghiu, intuind probabil că dezvăluirile gușterului liberal vor avea repercusiuni neplăcute, a ținut să intervină cu un comentariu la această postare și să confirme afirmația acestuia conform căreia televiziunile prezintă o realitate deformată. „Atenție, la televizor sunteți manipulați și vedeți altceva decât ce se întâmplă realmente în piață, datorită modului în care prezintă lucrurile televiziunile. Realitatea este mult mai puțin violenta. Jandarmii nu sunt agresivi cu cei normali la cap și procedează cu mânuși“ – scris bloggerul. Alina Gorghiu a postat și ea următorul comentariu: „Este adevărat. Lucrurile văzute la televizor arată altfel. Iar decizia de nepolitizare a acțiunii este cea mai bună. În fond, oamenii au pornit acțiunea și nu trebuie să le furăm asta“. Mesajul deputatului liberal este, de fapt, mesajul oficial al partidului adică de neimplicare în violențe. El vine însă după ce răul fusese deja făcut. Vine după implicare lor, dacă luăm de bune cele scrise de bloggerul Fătulescu. Participarea lui la evenimentele din Piața Universității este deja de notorietate după ce am publicat deja, în articolul nostru de zilele trecute („Liberalii protestează, România decontează“), fotografii de pe pagina sa de facebook, în compania altor bloggeri, pe baricadele „revoluției“ din capul lor. Ulterior, în lumea lor mică de la capătul clasamentului blogurilor, au comentat în fel și chip despre faptul că i-am băgat în seamă.
Exagerându-și importanța, Fătulescu a sugerat chiar că indivizi ca el ar avea dosare la SRI sau la alte instituții ale statului, neînțelegând că ei singuri și-au făcut aceste dosare și le-au postat pe net, pe facebook sau în blogosferă. „Dacă în presa lor avem astfel de dosare, îmi închipui cum arată cele de la SRI și alte instituții ale „statului“. Băieți, v-aș spune să vi le băgați în fund, dacă nu ar da așa de bine la CV-urile noastre“ – ne-a transmis bietul bloggeraș de partid. El n-a consștientizat faptul că singurul lui dosar de „revoluționar de stadion“ este făcut tot de el (pe persoană fizică!) și răspândit cu generozitate pe blog și pe propria sa pagină de facebook. Referitor la conducătorul acțiunii de ocupare a carosabilului din Piața Universității, din 14 ianuarie, celebrul de acum Vasile Băescu, el se descrie singur pe blogul personal, pentru că atunci când nu ocupă carosabilul este și el blogger. „Poftă bună parveniților, linge-ți după alcoolicul ăsta (Traian Băsescu – n.red), dar aveți grijă, timpul vostru este pe sfârșite!“ – scrie „academicianul“ liberal, printre altele, pe blogul lui, revenind apoi, tot el, cu un comentariu la același material în care îi înjură pe cei care nu sunt de o aceeași orientare politică, începând cu Cristoiu și terminând cu Turcescu. Ca la balamuc!
Dan Badea
19.01.2012