O instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă, astăzi, pe fond, dosarul celor care i-au creat pe băieții deștepți din energie. Este vorba de dosarul nr.7774/1/2011 privind fraudarea societății ”Hidroelectrica” cu 165 milioane de dolari, dosar în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe șapte dintre responsabili, ale căror fapte au putut fi probat. Printre aceștia se află și fostul ministru al economiei, Codruț Șereș, pupilul lui Dan Voiculescu, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizare la infracţiunea de subminare a economiei naţionale şi sprijinire a unei asociaţii infracţionale. Ceilalți șase coinculpați sunt acuzați de complot și subminarea economiei naționale.
Procurorii au consemnat în rechizitoriu că în perioada anilor 2002 – 2005, funcţionarii numiţi în conducerea S.C. Hidroelectrica S.A., folosindu-se de prerogativele funcţiilor în care au fost investiţi, ”au constituit o asociaţie suprapusă, paralelă şi mulată pe organigrama societăţii care a folosit această societate în scopuri contrare obiectivelor statuate legal, ce au fost de natură să submineze economia naţională prin afectarea funcţionării Sistemului Energetic Naţional în condiţii de siguranţă, cu repercusiuni grave asupra întregului sistem economic naţional şi prin cauzarea unui prejudiciu de 5.360.420.202 mii ROL, (536.042.020,2 RON) echivalentul sumei de 134.972.613 Euro”.
Nucleul de bază al asociaţiei constituite a fost format din Eugen Pena, director general al societăţii, Traian Oprea, director adjunct al societăţii, Victoria Geormăneanu, director economic, George Lavinius Asan, director comercial, Mariana Carmen Marin, director relaţii internaţionale, privatizare şi Nicolea Opriș, șef serviciu marketing-furnizare, care ”profitând de responsabilităţile decizionale conferite de atribuţiile de serviciu, au acţionat în sensul intereselor complotului pe care l-au iniţiat şi constituit”.
Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare a cantităţilor de energie electrică rezultate din producţia proprie şi din achiziţiile de la alţi producători, în condiţii total nefavorabile societăţii şi a condus la imposibilitatea asigurării, în anumite perioade de timp, a rezervei de putere necesare funcţionării în siguranţă a Sistemului Energetic Naţional – ramură strategică a economiei naţionale, aspect de natură să submineze economia naţională. Cei din conducerea Hidroelectrica au fost acuzați că, în contextul în contextul apariţiei fenomenului de secetă hidrologică pentru fluviul Dunărea şi a prognozelor meteorologice privind situaţia hidrologică pe râurile interioare, nu au invocat clauza de forţă majoră inserată în contractele de furnizare a energiei electrice, până la normalizarea regimului hidrologic, şi nici nu au luat măsuri în vederea renegocierii preţurilor, cu consecinţa înregistrării unei pierderi financiare considerabile de către „Hidroelectrica“. Acuzații nu au redus cantitățile de energie aferente contractelor încheiate cu consumatorii eligibili și furnizorii licențiați de pe piața concurențială, ci au onorat în totalitate cantitățile contractate, prin achiziția energiei de la producîtorii termo, la prețuri mai mari decât cele stabilite conform contractelor de vânzare de energie electrică. Au cumpărat, așadar, energie de la Termoelectrica la prețuri mari și au revândut-o la prețuri mult diminuate către furnizorii licențiați și consumatorii eligibili.
De asemenea, în perioada 2003-2004, ei au încheiat în mod ilegal patru contracte de furnizare de energie electrică, cu majorarea cantităţilor de energie electrică pe o perioadă de 9- 10 ani, deşi „Hidroelectrica“ nu avea dreptul să încheie în această perioadă contracte pe piaţa concurenţială pentru furnizare de energie electrică şi nici acte adiţionale la contractele aflate în derulare.
Este vorba despre contractele încheiate cu Energy Holding (firma controlată de Bogdan Nicolae Buzăianu – alias Nicolas Buzaianu, după refugierea sa în Elvetia), din 14.01.2004, cu valabilitate 9 ani pentru cantitatea de 2.568.950 Mwh/an, contractul cu Luxten SA din 2.03.2004, cu valabilitate 10 ani pentru cantitatea de 144.398 Mwh/an, contractul cu Euro-Pec S.R.L, cu valabilitate 10 ani pentru cantitatea de 174.411 Mwh/an și cel cu Electromagnetica S.A, cu valabilitate 10 ani pentru cantitatea de 72.843 Mwh/an.
Interesant este și faptul că unele din aceste contracte au fost însoțite de clauze care nu mai permiteau negocierea prețurilor cu băieții deștepți, dovada clară a complicității cu aceștia. Spre exemplu, introducerea unei asemenea clauze în contractul cu firma lui Bogdan Buzăianu a fost explicată astfel de către Traian Oprea președintele societății: ”Cu privire la introducerea în actele adiţionale la contractul nr.33/2004 încheiat cu S.C. Energy Holding S.R.L. a clauzei de neaplicare a prevederilor art.8 din contractul cadru, care dădea, posibilitatea negocierii preţurilor din contract, declar că acest lucru s-a făcut în scopul bancabilităţii contractului şi a obţinerii unor credite mai avantajoase şi cu o durată de negociere mai scurtă”.
Buzăianu nu face parte însă din lotul Hidroelectrica, implicarea lui fiind cercetată separat de către procurori, la pachet cu aceea a nașului său, Dan Ioan Popescu. Referitor la Codruț Șereș, anchetatorii au stabilit că, în calitate de ministru al Economiei şi Comerţului, a sprijinit gruparea constituită la nivelul conducerii „Hidroelectrica“, prin nedenunţarea şi omisiunea sesizării organelor judiciare a faptelor ilicite de care a luat cunoştinţă prin natura funcţiei deţinute, a dispus efectuarea de modificări asupra materialul realizat de Corpul de Control şi nu a luat măsurile care se impuneau pentru ca activitatea companiei să se deruleze în mod legal.
Dan Badea