Omul lui Voiculescu e supărat că omul lui Patriciu&Vîntu a depăşit limita inferioară a credibilităţii prin ultimele postări de pe blogul personal.
Lipsa oricăror probe pentru afirmaţiile grave făcute de diversionistul H15, coroborată cu aparteneţa aceluiaşi (informator plătit al fostei securităţi) la grupul de tip mafiot anti-Băsescu, riscă să arunce în aer întreaga construcţie migăloasă la care şi-au adus aportul lucrătorii de la Bursa şi Antene.
După ce, iniţial, dezvăluirea lui H15 s-a dovedit a fi o minciună grosolană care, în mod normal, ar fi trebuit să-l trimită la pensie pe impostor, Bădin a fost primul dintre cei care, pe aceeaşi baricadă cu Roşca fiind, a sesizat cel puţin o neconcordanţă flagrantă din aşa-zisa dezvăluire: UNITA, organizaţia teroristă angoleză care beneficiase, chipurile, de fondurile din partea lui Băsescu, nu mi era teroristă de multă vreme!
Prin urmare, chiar şi în cazul în care, prin absurd, afirmaţiile făcute de Băsescu s-ar fi dovedit a fi adevărate, el trebuia felicitat şi nu înjurat, deoarece ajutase…opoziţia dintr-un stat african. Faptul că Bădin a sesizat inadvertenţa e un semn că are un neuron în plus faţă de H15.Ultima găselniţă a lui Roşca Stănescu, cea preluată din fiţuica lui Luca (ZIUA) şi referitoare tot la o operaţiune cu armament, de data asta cu rachete, i-a pus capac. Aberaţia „documentată” de un anume Doru Dragomir, specialist în dezinformări (vezi una dintre ultimele sale intoxicări demontate de mine), împreună cu cu un alt angajat de la Ziua, al cărui nume nu-l reţin, avea tâlcul ei: Băsescu (în cârdăşie cu preşedintele Franţei, Sarkozy) s-ar fi făcut vinovat de intenţia de palmare, printr-o afacere cu rachete, a sumei de 80 milioane de euro; afacerea ar fi picat însă, în ultima clipă, datorită fricii care i-ar fi cuprins, pe Băsescu şi complicii săi, speriaţi de gravitatea dezvăluirilor făcute de vigilenţii mogulilor.
În scenariul lui Roşca intră şi gafa ministrului Diaconescu în relaţia cu Olanda (gafă reparată apoi, în pas alergător), pentru că, zice scenaristul H15, cu ştate vechi în Securitatea lui Ceauşescu, ministrul ar fi primit ordinul de la Băsescu pentru a se ascunde faptul că, în afacerea cu rachete ar fi fost defavorizată o firmă, aţi ghicit!, olandeză.
Teoria impostorului Roşca Stănescu, un individ care a compromis total meseria de jurnalist de investigaţii, este atât de uşor de demontat încât nici nu merită să te apleci asupra ei. Cu toate acestea, pentru că Roşca Stănescu face parte din echipa de execuţie mediatică a lui Traian Băsescu, alături de Bădin şi de cohorta de ciutaci din presa comandată de moguli, efectele unei minciuni de o asemenea dimensiune pot duce la dinamitarea credibilităţii întregului grup care lucrează din greu la compromiterea Preşedintelui Băsescu. Este ceea ce a remarcat, cu groază, Andrei Bădin care a ieşit la interval, fluturând chitanţierul de amenzi în faţa indisciplinatului H15.
Astfel, Roşca devine „o babă surdă care nu le aude bine, dar le potriveşte” şi care, deşi „dă aparenţa de mari dezvăluiri„, în realitate acestea se dovedesc a fi nişte „fâsâieli” uşor de demontat „până şi de un învăţăcel în chestiuni militare sau de servicii secrete„.
La rândul său, Bădin, un diversionist aproape de aceeaşi talie cu a lui Roşca Stănescu, plânge cu lacrimi de crocodil şi suspină că, astfel, ar fi fost anulată „dezvăluirea” că „Mircea Băsescu a descărcat ilegal muniţie în portul Constanţa„.
Evident, dezvăluirea citată de Bădin este o poveste la fel de gogonată precum cele lansate de Roşca. Asta pentru că, pe de o parte, Mircea Băsescu nu a fost implicat, direct sau prin firma sa, în descărcarea muniţiei de pe vasul taiwanez, iar, pe de altă parte, „descărcarea” nu a fost ilegală.
După ce relansează manipulările pentru care este plătit, Bădin mai trânteşte încă o prostie, care dacă n-ar fi spusă de el am merge să ne culcăm: motivul pentru care Roşca Stănescu a lansat acele minciuni ar fi că, voluntar sau nu, joacă o piesă pro-Băsescu! Şi, ca bonus, Roşca ar fi scăpat şi de „pârnaie”!
Cum asta le întrece pe toate, infracţiunile de care e acuzat Roşca în dosarul Rompetrol, alături de puşcăriabilul Patriciu, (cel care, după ce a moştenit, se pare, de la rudele lui cu cefe roşii, Petromidia, a vândut-o kazahilor cu peste 1,5 miliarde de euro) fiind greu de demontat în instanţă, revin asupra afirmaţiei că Bădin ar avea un neuron în plus faţă de Roşca Stănescu, alias H15.
PS. Pentru a-şi alina durerea provocată de H15, Bădin trece pe poziţia răspândac şi afirmă, aşa cum i-a spus Hrebenciuc că i-a spus Vanghelie care este, că Elena Udrea („Duduia”) a avut anul trecut, într-un motel de lângă Buzău, o aventură…Băsescu ar fi aflat şi, supărat, a ordonat ca masculul să fie urmărit de SPP şi trecut în dizgraţie. A lua de bune aberaţiile preluate de Bădin de la cuplul de mafioţi Vanghelie-Hrebenciuc, înseamnă că eşti cel putin infantil. Pentru că, deşi e aproape imposibil ca întâmplările descrise să fie reale, nu le poţi face publice dacă nu ai probe. Ori e imposibil să ai probe pentru aşa ceva, toţi cei „implicaţi” fiind oameni întregi la cap.
Dan Badea