Incredibil: Cornel Nistorescu a publicat o ştire adevărată în Cotidianul. Scrisă agramat, dar adevărată.

Categorie: BlogrollEXPORT 5investigmafie romaneascaManipulare prin presaPresa

Curtea Constituţională a constatat că Traian Băsescu a fost ales preşedinte al României cu cel mai mare număr de voturi valabil exprimateanunţă Cotidianul.

stire_cotidianul.JPG

E prima ştire adevărată în care apare preşedintele României, preluată de gazeta condusă de Cornel Nistorescu. Nu ştiu ce l-a determinat pe afacerist să permită publicarea unei asemenea informaţii, dar este de presupus că gestul său va fi apreciat ca atare în istoria presei româneşti. Nu oricine e în stare să-şi calce în picioare apucăturile diversioniste, să-şi învingă reflexul de slugă şi să accepte că ANA ARE MERE nu pentru că i le-a dat Vîntu, Patriciu sau Voiculescu ci pentru că le-a primit drept răsplată că a păzit livada.

Nistorescu_noul_cotidianul

Ştirea lui Nistorescu este o perlă a presei conduse de tonomate şi incompetenţi, dar controlate de mafia PSD-PNL. Compusă din titlu (boldoit), subtitlu (cursive) şi corpul propriu zis, „ştirea” lui Nistorescu are rara calitate că repetă, pe fiecare din cele trei paliere următoarele expresii: „Traian Băsescu”, „Preşedinte”, „Curtea Constituţională (CCR)” şi „validat”/”validare”. Testul suprem al „profesionalismului” echipei Nistorescu este trecut prin formula academică „judecătorii (…)a stabilit„, un dezacord care îl aruncă definitiv pe afaceristul lui Vîntu printre oile din turma lui Gigi Becali.

Dan Badea