Individul care l-a dat de gol pe Nistorescu, se numeşte Doru Petrescu, alias Doru Măgaru.
Mai înâi să vedem însă cum s-a ajuns aici.
Invitat de primarul din Băileşti la manifestarea “Acasă la nea Marin”, Băsescu a făcut imprudenţa să se aşeze la o masă alături de notabilităţi locale, ziarişti şi câţiva oameni de afaceri, alias interlopi, din Dolj şi Bucureşti.
Interlopii invocaţi de presă au fost Doru Petrescu, alias Doru Măgaru, Gigi Neţoiu şi George Ilinca.
Tonomatele din presa centrală, care i-au identificat pe “interlopi” în preajma Preşedintelui, au lansat şuşaneaua pe posturile de televiziune Realitatea tv şi Antena3, acuzându-l pe preşedintele Băsescu de relaţii cu interlopii.
Pentru un om întreg la cap, situaţia nu este, sub nici un chip, compromiţătoare. Pentru prelipceni, ciutaci sau alţi aurolaci care trag puternic în piept din punga mogulului, fapta Preşedintelui este penală.
Conform declaraţiilor SPP, nimeni din încăperea în care a intrat Preşedintele Băsescu nu fusese condamnat penal sau dat în urmărire generală.
Că toţi afaceriştii din Dolj sunt controversaţi, la fel ca mogulii de la Bucureşti, sau ca ziariştii-aurolaci care manipulează la greu opinia publică, asta e altceva.
Că diversiunea cu „preşedintele şi interlopul” serveşte adversarilor politici ai lui Băsescu, în condiţiile în care se mizează pe prostia şi nebăgarea de seamă a votantului, e o chestiune care ţine strict de manipulare.
Cei care au fost însă mai “generoşi” cu informaţiile privindu-l pe interlopul Doru Măgaru au fost cei de la Cotidianul. Atât Realitatea lui Vîntu, cât şi Antena lui Voiculescu au citat Cotidianul, ca sursă pentru isprăvile lui Măgaru.
De ce tocmai Cotidianul?
Deoarece directorul ziarului este prietenul, confidentul şi salariatul (Nistorescu publică, de multă vreme, editoriale în fiţuica Ediţie Specială) altui interlop craiovean, Adrian Mititelu, care, la rândul lui, este rivalul lui…Doru Măgaru!
Aşadar, fără a respecta deontologia profesională, care-i spunea să se abţină de la orice comentariu, Nistorescu îl calcă în picioare pe duşmanul prietenului său.
Acesta este şi motivul pentru care Realitatea lui Vîntu, forţând nota, a mers mai departe şi a prezentat, în urmă cu câteva ore, imagini cu interlopul Măgaru în timp ce era ridicat de jandarmi.
Imaginile prezentate de răspândacii lui SOV purtau sigla „ediţie.ro„, adică tot Adrian Mititelu, el fiind patronul acestui „ventilator” prin care se răspândeşte rahatul identificat de şeful craiovean al lui Nistorescu.
Iată cum, intrând în slujba interlopilor, Nistorescu a ajuns astfel, el însuşi, un interlop. Unul extrem de periculos, de care orice jurnalist tânăr trebuie să se fereasca.
Terfelindu-l pe interlopul Doru Măgaru, Nistorescu a servit, în acelaşi timp, mai mulţi stăpâni: pe de o parte pe Sorin Vîntu, Voiculescu şi Patriciu pentru că le-a dat “marfă” pentru speculaţiile anti-Băsescu şi, pe de altă parte, pe interlopul Adrian Mititelu faţă de care Nistorescu are o…aplecare aparte.
Nu oricine poate fi nemernic, contra-cost.