Corneliu Dobrițoiu, general corupt cu trei stele

Categorie: coruptie politicaJustitiemafie romaneascaSecuritate nationala

Corneliu Dobritoiu (Foto: Mediafax)

Corneliu Dobritoiu (Foto: Mediafax)

Corneliu Dobrițoiu, (…) este un fost politruc liberal din cadrul MApN, implicat în câteva scandaluri  deja de notorietate în presa vremii. Înainte de a intra în PNL,  Corneliu Dobrițoiu a deținut diverse funcții inferioare celei de secretar de stat.
În perioada 2000-2004, el a fost șef al Directiei Integrare Euro-Atlantică și Relații Militare Internaționale din MapN, iar după 2004 a fost locțiitor al Secretarului de Stat al MApN și sef al Departamentului de Integrare Euro-Atlantică și Politica de Aparare.

În mai 2006 el a fost înaintat la gradul de general locotenent cu trei stele și trecut în rezervă, după care a intrat în PNL și a fost numit secretar de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare și planificare din cadrul MapN. A ajuns chiar, spre sfârșitul acelui an, locțiitorul ministrului suspendat al Apărării Naționale, Teodor Atanasiu. Acum este ministrul apărării din umbră (în rezervă) al USL. Generalul este, cum spuneam, un exemplar tipic al profitorilor tranziției, el și familia lui beneficiind de „cadouri“  deosebite de la bugetul de stat, făcute fie sub formă de imobile subevaluate, fie sub formă de contracte de milioane de euro făcute de firmele familiei sale cu instituții ale statului.

Cel mai important tun tras personal de generalul Dobrițoiu bugetului MApN este cumpărarea, la o sumă de opt ori mai mică, a unui apartament situat în centrul capitalei. Astfel, în anul 2005 el a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu MapN, pentru un apartament de 115 mp, situat în str. Traian, contra sumei de 195.000 de lei (circa 54.000 de euro). Un an mai târziu, în 2006, a încheiat un act adițional la contractul cu MApN, prin care prețul a fost redus la 95.000 lei (26.000 euro). În 2007, ca să-i piardă urma, el a vândut apartamentul cu 200.000 de euro fiului său vitreg, după cum consemna presa vremii, Dumitru Samson. Afacerea cu MApN s-a făcut în condițiile în care generalul liberal mai deținea o locuință proprietate personală în Ilfov, deci legea îi interzicea să mai cumpere încă una de la stat. Legea nr. 562/2004, modificată prin Legea nr. 357 din 2006, pentru vânzarea locuințelor de serviciu din apărare, ordine publică și securitate națională, interzice cumpărarea apartamentelor de către persoanele care „dețin în proprietate, ele sau soțul, o locuință proprietate personală“. Corneliu Dobrițoiu a declarat atunci, ca orice derbedeu obraznic, că nu a încălcat legea, pentru că, „potrivit procedurilor, eu nu aș fi avut șanse să cumpăr locuința de serviciu dacă aș fi avut o proprietate în București“. Asta nu e tot. Cum spuneam, apartamentul primit pe nimic de la stat a ajuns în proprietatea soților Dumitru și Raluca Meda Cristina Samson, adică fiul său vitreg și soția acestuia, adică nora generalui. De numele celor doi se leagă un nou tun uriaș, de această dată de calibru 1,5 milioane euro.

Nora generalului Dobrițoiu, Raluca Meda Cristina, a reușit o performanță demnă de Holywood, pe banii statului român. Ca administrator și acționar majoritar (60%) al firmei S.M.Art Advertising Grup, ea a beneficiat de contracte extrem de grase cu statul. Cel mai mare dintre ele a fost, în realitate, un tun dat Agenției Naționale de Turism în anul 2006. Astfel, pentru cinci clipuri de câte 30 de secunde, de o calitate submediocră, ea a încasat 1,5 milioane de euro de la ANT. Este vorba de clipuri în care se promovează, chipurile, turismul cultural, rural, balnear și de agrement al României, cel pentru promovarea turismului rural avându-l ca personaj principal pe Dracula. Kitch-ul a costat, așadar o imensă sumă de bani, iar, ulterior, atunci când la sesizarea noului șef al departamentului de promovare din cadrul ANT, s-a constatat că „marfa“ livrată nu corespundea calitativ, firma norei lui Dobrițoiu a cerut încă 600.000 de euro pentru a reface filmulețele. Sigur, hoția a fost stopată, dar era prea târziu, câtă vreme banii fuseseră vitrați în conturile firmei de familie a lui Dobrițoiu. Dealtfel, firma era deja abonată la contracte cu ANT, în anul anterior primind încă 880.000 de euro pentru „difuzare“, un altul de 65.000 de euro pentru „creație“ etc. etc.  Creația de milioane de euro a firmei lui Dobrițoiu avea să rămână în seiful ANT, ea neputând fi vizionată de un om întreg la cap, obligat să-l vadă pe Dracula stând la o șuetă cu niște maramureșeni și pocnind din degete pe lângă oi, călușari și cruci, pentru ca în final să rostească, inteligent, ca un hamlet USL: „Do you want more?“.

Dan Badea,

14.02.2012