Decembrie 1989: Declarația generalului Ștefan Gușă – fost șef al Marelui Stat Major al Armatei

Declaratia a fost data in fata Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989- Gabrielescu

“(…)Să ştiţi că nu mi-era frică de unguri, ci de cine era în ţara lor, peste 60.000 de ruşi cu divizii de tancuri şi cu aviaţie, care, în momentul în care armata Romåniei era împrăştiată în plutobaşe şiplutoane, puteau pătrunde înmarş triumfal. Cum s-a întåmplat la Praga în 1968 cånd armata cehă, spre ruşinea ei, n-a tras nici glonţ. Pentru că noi, indiferent ce s-ar fi întåmplat, chiar dacă nu voia generalul Guşă, soldatul nostru din porumb, tot trăgea.
Ăla luat de pe Canal era atåt de pornit încåt trăgea, să ştiţi. Şi atunci era într-adevăr motiv să fie ocupată Romånia. Marele pericol e că, dacă am fi solicitat ajutor şi măcar un singur rus ar fi fost împuşcat, ar fi fost motivul pentru ocuparea Romåniei în cåteva ceasuri. În timpul nopţii a venit generalul Militaru şi ne-a întrebat dacă e util să ajute cu ceva şi i-am spus să-şi vadă de treaba. Eu nu ştiu, îmi pare rău că spun asta, nu vreau nici să-l disculp şi nici să-l inculp, însă părerea mea este că la vårsta dumnealui ar fi trebuit să stea acasă. Ăştia care eram, şi care dusesem greul şi la Canal, cred că eram în stare să conducem armata.

Gheorghe Răboacă: Domnule general, sunteţi sigur că a făcut afirmaţia asta, că a vorbit ruseşte la telefon?
Gen. Guşă: Doar în faţa mea a vorbit!

Răboacă. : Noi, cånd l-am audiat, nu ne-a spus decåt de o singură relaţie cu exteriorul: cu Consulatul de la Constanţa.
Gen. Guşă: Domnule senator, dacă există un Dumnezeu, ar trebui să-i fie frică la vårsta asta, sau măcar un pic de ruşine să aibă. Pentru că, oricum, eu nu eu am fost scos din armată pentru anumite motive. Ci el. Nu a fost scos degeaba şi trimis la Economie. Nici el, nici generalul Şerb. Se ştie de către toată lumea, nu trebuie s-o ascundem: au fost trădători, din păcate. Dar Nicolae Ceauşescu nu i-a omoråt. Ăsta este adevărul istoric, i-a lăsat să trăiască. Eu n-am făcut treaba asta. Dar nu se poate, greşelile sunt greşeli, pentru că în cursul nopţii, dacă vă amintiţi din “Noaptea generalilor”, sovieticii m-au căutat, să ştiţi. Nu ştiu dacă prin ambasadă sau direct, nu ştiam bine ruseşte. M-am folosit de o studentă, pentru că erau gårlă. De ce mă căutau? Pentru că în Tratatul de la Varşovia erau trei organisme legal constituite: era Comitetul Politic Consultativ, unde erau şefii de state (Ceauşescu şi ceilalţi), era Comitetul Minisştrilor Apărării, unde era răposatul general Milea, Dumnezeu să-l ierte, şi ceilalţi, şi era Comitetul Şefilor de Stat Major, unde eram şi eu, şi eu trăiam încă. Ori, o altă “Pragă” nu se făcea decåt dacă mă consultau cåt de cåt, pentru că ei ştiau cåt erau de huliţi şi oricum ţineau cont. Nu vreau să-mi aduc niciun merit. Ei m-au căutat în 23 decembrie şi nu la TV, aşa cum s-a dat. I-am căutat din Ministerul Apărării şi am document că i-am căutat, există documente în arhiva MapN. Långă mine era Mircea, care mi-a făcut translaţia cu generalul Moisev. Pentru că, vă spun, ei voiau să ştie dacă e nevoie de ajutor. Am spus, “Nu, n-am nevoie de niciun fel de ajutor!”. Iar în 23 am vorbit inclusiv cu ministrul ungur şi cu alţii care mă solicitau la telefon, ca să vadă dacă armata noastră are nevopie de ajutor, inclusiv militar.
Acest lucru nu-l putem ascunde.În 23 decembrie a venit la mine că moare lumea.

Întrebare: Cine a venit?
Gen. Guşă: Generalul Militaru. Era şi domnul Iliescu de faţă, îmi pare rău, acum e preşedintele ţării şi tot respectul, dar istoria e istorie. A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la marele stat major. Şi acolo am martori.

Sergiu Nicolaescu: Pe ce dată?
Gen. Guşă: Nu ştiu cum au plecat, de unde au venit. Au venit la minister şi au spus că moare lumea. Am spus: să moară, cåt oi fi eu şef al Marelui Stat Major, nu admit! Şi atunci am pus måna eu şi am sunat Moscova. Pentru că nu ştiam ruseşte, l-am chemat pe actualul general Mircea şi pe col. Lungu. Avem documente în acest sens. Am spus că indiferent ce se va întåmpla nu avem nevoie de ajutor sovietic.
Au mai întrebat dacă să ne trimită medicamete, şi am spus că nici măcar medicamente. Dacă va fi nevoie, vom cere noi. E un adevăr, nu se poate ascunde. Poate au cerut-o din teamă că se va întåmpla ceva, dar eu am zis-o foarte limpede: cåt de amăråtă era armata noastră, atåt mai lipsea, să vină ruşii. S-a cerut clar, măcar o brigadă. Şi militar ştie. De ce se ascunde treaba asta?

Valentin Gabrielescu: S-o luăm mai sistematic puţin. În legătură cu subiectul ăsta, cu URSS, spuneţi-ne ce ştiţi dvs despre aceste conversaţii cu Moscova, cine le-a avut şi unde?

Gen. Guşă: Domnule senator, eu l-am văzut pe gen Militaru vorbind din biroul ministrului apărării, în 23 după amiază, cred. Fusese pus ministru păcătosul de Lupoi, care a fost un dezertor.

A luat o puşcă şi s-a postat în spatele domnului Iliescu şi a început să dea sfaturi acolo, la TV. Pentru mine generalul Guşă, cåt voi trăi, sunt nişte dezertori, Lupoi şi Cico Dumitrescu.

Valentin Gabrielescu: Domnule general, hai să lămurim treaba asta cu Moscova. Cånd eraţi în clădire, a fost vorba de Moscova?

Gen Guşă: Domnule senator, eu am fost căutat la telefon şi s-a vorbit în limba rusă. A cerut întåi cu generalul Eftomescu (şeful Direcţiei Operaţii – n.red) şi i-am spus că nu e şi că la telefon e generalul Guşă. M-a întrebat cine e ministrul apărării. Am spus că ministrul nu mai e şi atunci am luat-o pe cetăţeanca, care era acolo şi ştia ruseşte, şi am rugat-o să traducă.  Se solicita să le spunem dacă avem nevoie de ajutor, adică ei ofereau ajutorul.
Dar, domnule preşedinte, un ajutor poate să fie dat în două feluri: ori din proprie iniţiativă, ori cineva, pe altă cale, l-a cerut. Dumnezeu ştie! De ce au venit ei la telefon să-l întrebe pe generalul Guşă dacă avem nevoie de ajutor militar? Fie că s-a cerut, fie că oamenii, din bunăvoinţa lor, voiau să ne ajute. Le-am spus nu, în nici un caz! În momentu cånd m-am dus înminister şi s-a lansat ideea, din păcate era şi domnul actual preşedinte acolo (Ion Iliescu – n.red), c-ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate, care să lichideze teroriştii care trăgeau…

Valentin Gabrielescu: Cine făcea propunerea asta?
Gen. Guşă: Ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu era dus de Militaru, care făcea propunerea. Cel mai mult a vorbit Militaru, care trebuie să recunoască, n-are încotro, dacă are un pic de caracter, ceea ce nu cred. Deci se conta pe aceste trupe specializate în lupta de gherilă, în oraş. Ori, ce se putea petrece? Aici erau două probleme: una că nu puteau să dea fără aprobare, pentru că ei ne cunoşteau, totuşi lucrasem atåţia ani cu ei în Tratatul de la Varşovia, al doilea, pericolul era fantastic pentru că ai noştri, aşa amăråţi cum erau, din porumb, de unde i-am adus, erau porniţi să tragă.
Să ştiţi că ceea ce raportez astăzi la Comisia Senatorială este adevărul adevărat. Aveau în ei o ură nemaipomenită, şi soldaţi şi ofiţeri! Se crea precedentul şi motivul ca într-adevăr să se ocupe ţara. Dacă noi am fi omoråt un singur paraşutist sovietic, eram ocupaţi indiferent că muream pånă la ultimul.  Ei erau prea mulşi şi prea mari, şi sunt şi acum. Dar nu trebuia să creăm motivul pentru asta am cerut Mscova: îmi era teamă să nu ceară în continuare cineva.Valentin Gbrielescu: Cine “cineva”?

Gen Guşă: Credeţi că la ora aceea generlalul Guşă îi cunoştea pe cei din conducere?

Valentin Gabrielescu: Putea fi oricare dintre ei: fie preşedintele, fie Roman, eu ştiu?, fie Militaru. Încă o dată, nu vreau să fac afirmaţii gratuite. În momentul în care am văzut numai ideea de solicitare, efectiv m-au speriat urmările la ceea ce avea să se întåmple.
Şi atunci, eu am sunat Moscova, şi asta e adevărat. Generalul Mircea poate fi chemat şi întrebat. După aceea mi-a spus: “Domnule general, m-am speriat! Am crezut că-i sunaţi să-i chemaţi!”. Cum, aşa crezi c-am ajuns? – l-am întrebat. Deci am fost speriat de această treabă şi am acţionat. În plus, am raportat comisiei că în noaptea de 23, în localul MapN, am fost chemat de ataşatul militar sovietic, ataşatul militar ungur, care, din păcate, mi-a dat nişte date cu staţiile pe care trebuie să le nimicim ca să terminăm teroriştii şi dacă avem nevoie de muniţii. I-am răspuns foarte obraznic: dacă crezi că armata romånă stă în lăzile cu muniţii care s-au tras, ai o părere proastă despre noi, despre apărarea  noastră. Deci cei din Tratat m-au căutat. Cu ce scop, nu ştiu. Din curiozitate, puşi de alţii, dar m-au căutat. Şi ceea ce m-a intrigat este că nu în ruseşte am vorbit cu ei.
Erau långă mine unii tinerei. Din păcate, şi plin de durere o spun, nu erau långă mine cei mai mari nu au fost långă mine atunci. S-a vorbit romåneşte. Cred că aveau la capăt d elinie pregătiţi translatori. Au fost deci aceste oferte de ajutor, inclusiv din partea aliaţilor. Că ele s-ar fi făcut, sau nu, am fost dator să prezint. Că este aşa, o pot dovedi cu acte. Cei care au tradus trăiesc, documentul a fost înregistrat la RU, în minister şi se poate verifica.

Valentin Gabrielescu: Aţi vorbit dumneavoastră şi le-aţi spus că nu e nevoie. Cine le-a spus că e nevoie?

General Guşă: Domnule preşedinte, la ruşi se putea vorbi din mai multe locuri. Inclusiv de la televiziune, poate. Noi aveam oricum legătura cu ei din mai multe birouri: al ministrului, al şefului Marelui Stat Major. De la Ambasadă, poate.

Eu ştiu? De unde se putea vorbi? De la Direcţia Operaţii…
Valentin Gabrielescu: Cine a vorbit?

Gen. Guşă: Eu ştiu că domnul Iliescu a vorbit cu Ambasada Sovietică şi chiar dumnealui a recunoscut că i-a informat şi nu ştiu ce. Dacă ar fi vorbit mai departe ar fi păcat să vorbesc. Dar s-a solicitat ajutor, asta în faţa mea.

Valentin Gabrielescu: Cine? Cui?

Gen Guşă: În echipă erau domnul Iliescu, domnul Voican, Militaru, Petre Roman.

Valentin Gabrielescu: Şi ce au făcut, domnule general?

Gen. Guşă: Eu am impresia că a fost un cui pe undeva. Se pare că totuşi sovieticii nu acordau ajutor fără ca eu să zic ceva. Întrucåt, în toate documentele, existam totuţşi ca organism, ca om care trăieşte. Semnătură în toate documentele astea oficiale aveau ministrul, Guşă şi Nicolae Ceauşescu. De asta au fost ei obligaţi să caute şi am pus să se înregistreze, că nu se ştie. Şi bine am făcut.Valentin Gabrielescu: Cine a vorbit ca să-i cheme în ajutor?

Gen Guşă: În faţa mea n-au vorbit. În faţa mea s-a solicita să cerem ajutorul şi eu nu am fost de acord. Cei care au solicitat era grupul de care v-am spus.
Personal, şi afirm cu toată răspunderea, nu ne era teamă de unguri, ci de ruşi, care erau şi în Ungarie, erau şi în est. Nu mă refer la trupele ungureşti, mă refer la trupele ruseşti care staţionau în Ungaria şi care oricånd puteau să facă o “Pragă”, avånd în vedere că toate trupele armatei romåne erau împrăştiate în fel de fel de oraşe şi de misiuni, făråmiţate pe obiective.
Ori, în această situaţie orice militar gåndeşte că poate avea loc foarte uşor o agresiune împotriva unei ţări. Gåndindu-mă la treaba asta am lucrat chiar la o hartă, care din păcate a dispărut acum, împreună cu col. Gheorghe. Harta acoperea frontiera de vest. Harta am lucrat-o nu din planurile pe care le aveam la minister, unde era locul meu, ci din reconstituiri.
Am reuşit să reconstituim nişte aliniamente, direcţii şi itinerarii. Am planificat chiar ocuparea lor de către trupele care se aflau atunci în Banat şi Transilvania. Asta în caz că ar fi fost o agresiune” (…).

Dan Badea